x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Elemente ecologice pentru stabilizarea şi reînverzirea solului

Elemente ecologice pentru stabilizarea şi reînverzirea solului

de Adela Parvu    |    09 Mai 2009   •   00:00
Elemente ecologice pentru stabilizarea şi reînverzirea solului
Sursa foto: /Ritter

Suprafeţele construite se extind în defavoarea celor cu vegetaţie naturală. Trebuie găsit un echilibru, şi el poate fi obţinut începând cu lucrări mici.

O dată cu venirea anotimpului cald se simte, mai acut ca oricând, lipsa spaţiilor verzi din marile aglomerări urbane. Atmosfera încinsă, insuportabilă, este una dintre consecinţele lipsei vegetaţiei din oraşe. Totul se încinge şi mai mult, ceea ce este construit cu materiale produse de om captează şi radiază apoi căldura înmagazinată, făcând aerul irespirabil.

Poluarea este la ordinea zilei, iar ameninţarea ei se vede cu ochiul liber numai dacă e să luăm în calcul stratul de praf ce se depune pe obiectele din interioarele noastre. Imaginaţi-vă că o mare cantitate din acel praf, care conţine o mulţime de bacterii şi microbi, este deja inhalată în plămânii noştri, ceea ce poate avea consecinţe nefaste pe parcursul anilor.

La nivel european se încearcă implementarea unor programe de reînverzire a solului neacoperit de asfalt din oraşe, chiar şi la plantarea de vegetaţie pe acoperişuri, astfel încât suprafeţele verzi să fie mărite, contribuind astfel la diminuarea agresiunii poluării.

STRUCTURĂ TIP FAGURE
Compania Ritter a lansat pe piaţă elemente de fixare a solului, panouri cu structură de fagure menite a ajuta la stabilizarea solului şi plantarea de vegetaţie. Panourile sunt produse din materiale reciclate şi chiar produsele în sine pot fi reciclate dacă se doreşte a fi înlocuite.

Pot fi folosite pentru orice fel de parcelă de sol ce trebuie stabilizată şi urmează a fi înverzită cu iarbă. Celule tip fagure ale structurii asigură o excelentă bază pentru parcări şi alei, având în vedere că fiecare metru pătrat de panou poate susţine, conform producătorului, o greutate de 100 de tone.

De asemenea, elementele, care se montează uşor între ele, pot fi folosite şi pentru suprafeţe în pantă, contribuind la împiedicarea alunecărilor de teren. Sunt special create pentru plantarea cu iarbă, asigurând creşterea şi dezvoltarea acesteia fără probleme, chiar şi pentru aleile circulate auto.

ACOPERITE DE IARBĂ
Montajul este foarte facil de realizat, graţie panourilor uşoare şi simplu de tăiat şi asamblat. După înverzire, posibilă şi cu rulori de gazon, structura este invizibilă, arătând în final ca o peluză. Elementele sunt recomandate şi în locurile de joacă în locul aleilor cu pietriş sau nisip. Iarba se întreţine uşor şi poate fi tăiată fără riscul deteriorării suportului.

Merită ca fiecare parcelă de sol să fie fixată şi înverzită, cu lucrările mici se poate începe un program coerent de extindere a spaţiilor verzi. Pentru preţuri şi detalii vizitaţi www.ritter-online.de.

×
Subiecte în articol: dialog constructiv