Gateway Arch, poarta de plecare la cucerirea Vestului Sălbatic

Jefferson National Expansion Memorial, situat în St. Louis, Missouri, a devenit parc naţional american în anul 1935. Aici, pe o suprafaţă de 37 ha de-a lungul rîului Mississippi, se află mai multe monumente care marchează importante repere din istoria regiunii

Jefferson National Expansion Memorial, situat în St. Louis, Missouri, a devenit parc naţional american în anul 1935. Aici, pe o suprafaţă de 37 ha de-a lungul rîului Mississippi, se află mai multe monumente care marchează importante repere din istoria regiunii. Printre ele se află şi Gateway Arch (Arcul Marii Porţi într-o traducere aproximativă), supranumit şi "Gateway to the West" (Poarta spre Vest), locul de unde s-a plecat la cucerirea Vestului.

Scurtă istorie

Concursul pentru construirea unui monument în acest parc a început în anul 1947 şi a fost cîştigat de tînărul arhitect american de origine finlandeză Eero Saarinen, care, în colaborare cu inginerul constructor Hanskarl Bandel, proiectase un arc de 180 m la un cost estimat de 225.000 de dolari. Ca o anecdotă, anunţul de cîştigare a fost făcut pentru E. Saarinen, iar Eilel Saarinen, tatăl lui Eero, tot arhitect, a deschis o sticlă cu şampanie, crezînd că el este cîştigător. După rectificarea de rigoare, a fost nevoit să deschidă a doua sticlă, pentru a sărbători succesul fiului. Se mai discută, se mai adaugă 12 m în înălţime şi construcţia începe în februarie 1961. În septembrie acelaşi an, Eero Saarinen moare din cauza unei tumori, lucrările merg mai departe, iar arcul, cu înălţimea de 192 m şi lăţimea între picioare tot de 192 m, este gata în 1966, costurile totale ridi-cîndu-se la 15 milioane dolari.  

Construcţia propriu-zisă

Ridicată folosind calcule matematice exacte, această clădire are forma unei jumătăţi de elipsă, construită ca o catenă inversată, forma ideală pentru acest tip de construcţie. În secţiune are forma unui triunghi echilateral care se micşorează pe măsură ce creşte înălţimea. Astfel, dacă la baza piciorului triunghiul are laturile de 16,5 m fiecare, în partea de înălţime maximă latura ajunge la doar 5,2 m. Pînă la 91 m pereţii sînt din beton armat, înveliţi la exterior în oţel inoxidabil. De aici în sus sînt realizaţi din oţel carbon. Este realizat gol pe dinăutru, iar pînă sus duce un sistem unic de transport pentru fiecare picior, dublat de cîte o scară de evacuare cu 1.076 de trepte fiecare. Construcţia a început simultan de la ambele picioare. Toleranţa permisă pentru a se realiza unirea la vîrf a fost de sub 2 cm. Dilatarea produsă de temperatura mediului a fost compensată prin udare cu apă de maşinile de pompieri a piciorului sudic pentru îmbinarea perfectă în momentul unirii celor două picioare.
 

Transportul în interior

Transportul persoanelor pe platforma superioară nu s-a putut face cu lifturi clasice, aşa că după mai multe tentative nereuşite făcute de mai multe companii de lifturi, soluţia a fost găsită de Richard Bowser, care a imaginat un sistem ce combină cabluri ca la feribotul cu roţi, cu tramvaiul şi cu cabluri ca la liftul clasic. Pentru fiecare picior există cîte un tramvai care are opt compartimente,  poate transporta cîte cinci persoane în fiecare compartiment, deci pot fi transportate simultan cîte 40 de persoane spre platforma superioară. "Vagoanele" acestui tramvai nu sînt deosebit de comode, ceea ce nu împiedică însă ca un număr de aproximativ 4 milioane de oameni să-l viziteze anual. Aceste vagoane sînt prevăzute cu mici ferestre care permit pasagerilor să vadă structura interioară a arcului.

Securitate şi curiozităţi

Vizitatorii trec prin mai multe puncte de verificare şi se supun unui control riguros pînă la intrarea în cele două picioare ale arcului. Măsurile de securitate s-au înăsprit după 1997, cînd s-a aprobat Programul Antiterorist pentru parcuri naţionale şi monumente. Se folosesc scanări cu raze X şi magnetometre de mare putere. În plus, 25 de camere de luat vederi scanează neîntrerupt zona celor două picioare ale arcului. Cu toate acestea, numărul celor care încearcă să devină faimoşi prin cele mai năstruşnice metode nu a ocolit nici Gateway Arch. După ce la 22 iunie 1966 primul avion uşor a trecut pe sub arc, au mai existat încă 10 temerari cu aceeaşi performanţă. În 1980, Kenneth Swyers a încercat să se paraşuteze pe arc şi după aceea să sară din nou. S-a încurcat în sforile paraşutei şi a alunecat pe unul din picioare pînă s-a zdrobit de pămînt. În 1984, David Adcock a încercat să escaladeze Gateway Arch utilizînd pompe cu sucţiune la mîini şi la picioare. A fost oprit cînd de abia începuse ascensiunea.

Avarie electrică

La data de 21 iulie 2007 mai multe sute de vizitatori au fost surprinşi în interiorul arcului de o defecţiune la alimentarea de curent a tramvaielor de transport. După mai multe ore toţi vizitatorii au fost recuperaţi, folosind scările pietonale de acces. După ce a doua zi problema s-a repetat, a fost înlocuit tramvaiul din piciorul stîng al arcului.