x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Gradinile de pe acoperis

Gradinile de pe acoperis

23 Iun 2005   •   00:00
Gradinile de pe acoperis

Cei mai multi dintre posesorii de gradini se bucura de spatii mai mari sau mai mici aflate la nivelul solului. Ce pot face insa cei care nu au spatiu deloc in jurul casei, dar au o arhitectura a acesteia in asa fel realizata, incat se bucura de acoperisuri orizontale? Isi pot face o gradina!

Iata cateva argumente pentru care ati putea incerca aceasta abordare cu totul inedita: gradina va va proteja acoperisul de stricaciunile cauzate de vreme, va ajuta la o mai buna drenare a apei de ploaie, care va fi filtrata si careia ii va fi incetinit ritmul de scurgere. In plus, gradina are proprietati izolatoare, asigurand inca perii deasupra careia se afla o buna protectie la variatiile de temperatura: vara va pastra racoarea, in vreme ce iarna va proteja casa de frig.

Pare irealizabil, dar, daca indepliniti cateva conditii tehnice minimale, gradina de pe acoperis este perfect realizabila. Cel mai important este sa aveti, cum spuneam si mai devreme, un acoperis orizontal. Poate fi si inclinat, dar unghiul acestuia nu trebuie sa depaseasca, sub nici o forma, 30°, altfel inclinarea va determina alunecarea paturii de pamant. O alta conditie esentiala tine de capacitatea casei de a sustine un acoperis greu. In plus, acoperisul trebuie sa fie in stare excelenta, fara fisuri sau scurgeri.

Apoi, va trebui sa asigurati un sistem de scurgere. Cea mai simpla varianta este existenta unor santuri pe marginea acoperisului, care sa permita scurgerea apei, prin burlane, catre vase colectoare sau catre santuri speciale amenajate in jurul casei. Urmeaza montarea propriuzisa a gradinii, care consta in asezarea a trei straturi de materiale. Primul, care se pune chiar pe acoperis este o bucata de material poros, care sa permita trecerea apei. Al doilea strat este o panza filtranta, peste care se asaza pamantul. Atentie, insa, la tipul de sol - trebuie sa fie o mixtura usoara, care sa nu poata fi imprastiata de vant, bine aerisita si fertilizata cu ingrasaminte care se absorb mai greu de catre plante. In ceea ce priveste udarea, exista doua posibilitati, in functie de accesul la acoperis: daca aveti un acoperis de garaj, de exemplu, la care ati construit o scara de acces exterioara sau interioara, nu aveti nevoie de instalatii adiacente. Daca la acoperis nu exista acces direct, va trebui sa montati un sistem simplu de irigare cu cateva stropitori. O data pregatirile tehnice incheiate, urmeaza partea cea mai placuta: alegerea si plantarea elementelor vegetale. In acest stadiu, va trebui sa hotarati ce fel de gradina veti planta pe acoperisul vostru - una extensiva sau una intensiva. O gradina extensiva presupune un strat de sol destul de subtire, de 8 pana la 12 centimetri, in care veti putea planta numai flori cu radacini mici. De cele mai multe ori, aceste plante sunt sezoniere sau anuale, astfel incat vor avea nevoie de ingrijire destul de frecventa si de inlocuire la anumite perioade de timp. Aceasta solutie va fi foarte potrivita daca aveti acces usor la acoperis. In plus, puteti amenaja, pe acelasi acoperis, un colt care sa functioneze ca o terasa, cu masuta si scaune pentru relaxare. Verificati, inainte de a face planurile, gradul de sustinere a casei. Aceasta trebuie sa fie capabila sa preia toata greutatea gradinii, a mobilierului de pe terasa, dar si a unui numar maxim de persoane care sa se poata afla in acelasi timp pe acoperis ul respectiv. Gradina intensiva are la baza un strat de sol de 15 pana la 30 de centimetri. Pe acesta se pot planta tufe, agatatoare sau lemnoase, sau chiar anumiti copacei. Mai multe plante din diferite soiuri presupun insa ingrijire mai atenta si mai riguroasa. De aceea, va trebui sa asigurati o irigare intensiva si la indemana, ca si o intretinere atenta, ca orice gradina amenajata pe pamant: toaletarea periodica a tufelor, tunderea ierbii etc.

Gradina de pe acoperis va va proteja casa si va va oferi un colt verde inedit in peisajul in care se afla casa voastra. Desi necesita un pic de efort pentru amenajare, se poate transforma intr-o terasa excelenta pe care va veti putea bucura, impreuna cu cei dragi, de relaxare si de liniste, dar si de peisajul care se desfasoara in fata ochilor vostri.

Material realizat in colaborare cu Stihl Romania
×
Subiecte în articol: grădina