x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Hidroizolatiile - tratarea peretilor

Hidroizolatiile - tratarea peretilor

22 Apr 2005   •   00:00

UTIL
Perioadele umede, cu ploi sau zapada, reprezinta pentru unii proprietari un adevarat cosmar. Fenomenele condensului, igrasiei, mucegaiului datorate infiltratiilor sunt doar cateva din problemele legate de hidroizolatie. Va oferim in cele ce urmeaza cateva solutii pentru prevenirea aparitiei acestora. Probabil sunt destui aceia care s-au confruntat cu neplacerile diverse, dar in mare masura si estetice, legate de aparitia condensului si a culturilor de microorganisme ulterioare acestuia, respectiv igrasia si mucegaiul.

Condensul rezultat in urma contactului evaporilor de apa dintr-o incapere cu partea interioara a peretilor permite in timp formarea si dezvoltarea parazitilor, vizibili sub formele mai sus mentionate. In cazul in care termoizolatia si hidroizolatia peretilor nu este executata corect si nu exista o buna ventilatie a camerelor, probabilitatea formarii condensului este mare. Se recomanda ca in momentul executarii lucrarilor de hidroizolatie pentru peretii de exterior straturile cu permeabilitate mai mare a vaporilor de apa din aer sa fie dispuse catre exterior. In cazul efectuarii lucrarilor de hidroizolare a peretilor pe partea de interior, mai calda, riscul aparitiei fenomenului de condens urmat de igrasie este mai mare datorita permeabilitatii destul de ridicate a materialelor hidroizolante. O tratare corespunzatoare a peretilor si realizarea unei bune hidroizolatii reprezinta solutia optima pentru ca astfel de fenomene sa nu mai apara. In cazul in care mucegaiul sau igrasia au atacat deja peretii, se recomanda efectuarea unei aseptizari inainte de aplicarea unei vopsele antimucegai pentru prevenirea reaparitiei microorganismelor. Pentru probleme legate de condens exista solutii multiple, atat de hidroizolare, cat si de igienizare in vederea prevenirii aparitiei bacteriilor. Va prezentam in continuare cateva dintre ele.

Una dintre ele este un invelis impermeabil pe baza de ciment rezistent la presiunea si contrapresiunea hidrostatica. Acesta se utilizeaza pentru hidroizolarea peretilor din beton, zidarie sau tencuiala pe baza de ciment, pentru piscine, fantani arteziene sau subsolurilor, sau a fundatiilor ori subsolurilor. Folosit pentru peretii exteriori, acest invelis reprezinta un strat protector impotriva conditiilor meteorologice nefavorabile, putand fi folosit si impotriva igrasiei. Un aspect important este faptul ca acest invelis permite suportului sa respire si astfel sa elimine vaporii de apa.

Materialele pe baza acrilica se pot folosi pentru hidroizolarea peretilor de exterior, dar si de interior, aplicarea sa fiind foarte usor de realizat cu pensula, pistolul sau cu rol peste orice tip de materiale: beton, zidarie, tencuiala, piatra, azbociment, ipsos, lemn si pluta. La fel ca si invelisul impermeabil pe baza de ciment, el permite peretilor sa respire, fiind impermeabil si flexibil, ceea ce face ca acest material pe baza acrilica sa nu crape in functie de fluctuatiile de temperatura. Un avantaj in plus il constituie faptul ca este lavabil, putand fi curatat cu apa si sapun.

Pentru izolarea acoperisurilor si a teraselor si pentru protejarea si tratarea fatadelor, peretilor despartitori, jardinierelor, rosturilor dintre dale exista un invelis acrilic elastic, care adera perfect pe toate tipurile de suprafete, compozitia sa elastica permitandu-i sa urmareasca eventuale deformari ale suportului. In vederea impiedicarii formarii unor paraziti (bacterii, alge pe care noi le vedem si le numim generic "igrasie") se poate folosi un lichid igienic pe baza de apa pentru pregatirea in prealabil a suprafetelor care urmeaza sa fie vopsite. Solutia este rapid si adanc penetranta in suprafata tratata, fara insa sa afecteze ulterior mediul prin emisia de substante daunatoare sanatatii.

Tot o solutie preventiva de formare a igrasiei este grundul de interior antibacterial, de culoare alba, pe baza de copolimeri acrilici, putand fi aplicat pe orice suprafata, pe toate tipruile de beton, tencuiala si suprafete interioare vopsite. Se foloseste ca grund pentru vopselele de apa, are aderenta foarte buna si putere ridicata de acoperire, fiind permeabil pentru vapori. In cazul folosirii vopselurilor pe baza de solventi timpul necesar de uscare pentru aplicarea celui de-al doilea strat este de 24 de ore.

Exista si varianta transparenta de grund interior antibacterian pe baza de emulsie de copolimeri acrilici. Se recomanda ca acest tip de grund sa se foloseasca pentru suprafetele nevopsite, panouri de gips sau suprafete poroase si nisipoase, avand aceleasi calitati ca si varianta de culoare alba.

O alta varianta, de aceasta data oferita de producatori ca varianta finala, de finisare, este vopseaua de acoperire pentru interior, igienica, mata, pe baza de emulsie acrilica. Se poate folosi pe toate tipurile de suprafete, de la beton, tencuiala, pana la tapet si suprafete minerale pe care por aparea microorganisme. Se dilueaza cu apa, avand o marte putere de acoperire, precum si o permeabilitate mare la vapori, rezistand mult in timp.

Tot in categoria vopselurilor de finisaj intra si vopseaua de interior pe baza de rasini sintetice, semilucioasa. Se foloseste dupa tratarea prealabila a suportului, acesta putand sa fie constituit din pereti din toate tipurile de beton, tencuiala, suprafete minerale, tapet, suprafete interioare vopsite unde poate exista riscul aparitiei de microorganisme. Pentru usurarea muncii, o solutie intermediara celor prezentate este solutia speciala pentru protectie antimucegai, un fungicid care se adauga in vopselele pentru pereti interiori sau exteriori, dar nu si in cele pe baza de solventi.

Ing. Alexandru Pavelescu
Pentru mai multe informatii din domeniu, citeste ID Proiect

ATENTIE !
Independent de realizarea unei izolatii termice si hidroizolatii corespunzatoare si tratarea peretilor impotriva formarii de microorganisme, ventilarea, respectiv aerisirea spatiilor interioare trebuie realizata zilnic, timp de 15 minute, mai ales in cazul in care tamplaria este din PVC sau aluminiu cu geam termopan si independent de existenta aparatelor de aer conditionat din incaperi.
×
Subiecte în articol: baza peretilor suprafete