In Piata Revolutiei, de la sublim la ridicol

Centrul centrului Capitalei, adica miezul unei zone mai largi care a adus Bucurestilor, in perioada interbelica, supranumele Micul Paris, a devenit motiv de mare galceava. Uriase interese financiare, meschine ambitii politice, desarte orgolii profesionale au atras atentia opiniei publice asupra unui subiect aproape uitat: viitorul cetatii si al locuitorilor ei

Bucurestiul este, fara indoiala, un oras cu mult suflet. Un suflet zbuciumat, chinuit de aspiratiile sale occidentale risipite la nesfarsit in tanguieli balcanice. Istoria unui oras se scrie si se rescrie mereu, iar certificarea si frumusetea acestei istorii este la vedere, pe fiecare strada sau bulevard, in pietele publice, in parcuri, pe fatadele cladirilor sau in lumina monumentelor. Orasele trec si prin perioade grele, cumplite uneori. Razboaiele sau cutremurele, tiranii sau inundatiile, vulcanii sau molimele au facut mari orase sa se clatine din temelii, sa fie date uitarii ori sa dispara pur si simplu de pe fata pamantului. Si Bucurestiul a fost trecut prin foc si sabie, a fost inundat sau bombardat, a supravietuit catorva cutremure devastatoare. El este de aproape 150 de ani Capitala Romaniei si are, conform ultimelor estimari, peste patru miloane si jumatate de locuitori, devenind una dintre cele mai mari aglomerari urbane din aceasta parte a Europei.

REVOLUTIA, MARTIRII SI PRIMARII

Timisorenii au inceput revolutia, bucurestenii au consfintit-o. Avem o Piata a Revolutiei pentru ca acolo (si nu numai acolo…) au venit sa moara oameni care credeau sincer ca e chiar revolutie. Sacrificiul lor obliga respectul nostru, al supravietuitorilor din Bucuresti si din toata tara. Un participant la evenimentele din decembrie, scapat ca prin minune de sub tirul teroristilor inexistenti, imi spunea zilele trecute ca el i-ar spune "Piata martirilor naivi". Asta ar fi, i-am spus, o impietate, un sacrilegiu. Corect, mi-a raspuns, dar o impietate infinit mai mica decat cartoful ala infipt in scobitoare, instalat pe post de monument al eroilor. Dar poate denumirile pe care le-am dat unor locuri sfinte pentru bucuresteni nu au asa de mare importanta. Orasul acesta ar fi meritat, si numai pentru memoria martirilor lui, respectul si abnegatia celor pe care i-am ales sa-l gospodareasca. E o rusine ca primele mandate legitimate de electoratul unei strambe democratii postdecembriste au trimis in fruntea capitalei doi dintre cei mai ticalositi "gospodari" de care Bucurestiul a avut parte de la fanarioti incoace. Ei se numesc Crin Halaicu si Viorel Lis, fie-le numele uitat! Bucurestenii nu vor pastra amintiri prea placute nici de la domnii Victor Ciorbea si Traian Basescu. Cel dintai, ajuns prim-ministru, gandea ardeleneste, adica pana sa zica da sau ba i se termina, in fiecare zi, programul de lucru. Cel de-al doilea, ajuns ditamai presedintele, a considerat probabil intotdeauna ca raurile Dambovita si Colentina sunt prea mici pentru aspiratiile lui transoceanice.

PALATUL, ATENEUL SI PARCAREA

Dar sa ne intoarcem in Piata Revolutei, acolo unde arh. Viorel Hurduc si actualul primar, Adriean Videanu, vor sa puna amprenta propriilor arogante prin realizarea unui proiect contestat vehement de breasla arhitectilor, de societatea civila, de bucuresteni. OAR Bucuresti sustine ca insistenta cu care cei doi propun aprobarea proiectului si demararea lucrarilor are originea in interese financiare majore legate de constructia parcajelor subterane din Piata. Licitatia pentru realizarea acestor parcaje a fost adjudecata a priori de Metrorex (cu care Videanu are vechi si trainice relatii), iar asociatul pe partea de proiectare este firma HAX, patronata de Hurduc. Tot OAR sustine, pe buna dreptate, ca o eventuala interventie subterana in zona este imposibila fara studiul atent al modelarii volumetrice de la suprafata. Lucrari subterane de mare adancime nu pot fi demarate fara a analiza efectele pe care acestea le-ar produce asupra cladirilor din zona.

Palatul regal e ridicat dupa planurile arhitectului elvetian Paul Gottereau, in jurul fostei case a lui Dinicu Golescu. Aici a fost resedinta oficiala a printilor Ghica, Stirbei si Cuza. Cladirea a crescut o data cu Romania Mare, sub Carol I si a capatat forma actuala sub Carol al II-lea prin lucrarile conduse de Niculae Nenciulescu, arhitectul-sef al Domeniilor Regale.

Ateneul Roman s-a construit prin subscriptie publica la initiativa unor personalitati ce reprezentau societatea literara cu acelasi nume, printre care s-au aflat la loc de cinste C. Esarcu, V.A. Urechia, N. Kretzulescu. Cladirea, cu cele opt coloane ionice la fatada principala, amintind de templul Erechteion de pe Acropole, este opera arhitectului francez Albert Gallerou. La inaugurare, sub cupola Ateneului, au rasunat acordurile Poemei Romane sub bagheta tanarului George Enescu.

POLITICA, BANUL SI GUNOIUL

Piata Revolutiei si zonele imediat limitrofe sunt cartea deschisa, pe care orice trecator o poate citi, a ultimilor 16 ani. Statuia lui Iuliu Maniu si bustul lui Corneliu Coposu stau fata in fata prin vointa scurtei si namoloasei guvernari in care penetistii si-au ingopat partidul, dar si-au umplut buzunarele. In replica, marele revolutionar Iliescu Ion a inaugurat un monument care, subliminal, ne face sa ne gandim ce teapa am luat in decembrie ‘89.

Cladirea Bibliotecii Universitare a fost restautata dupa planurile originale. In imediata ei apropiere, arhitectii Dan Marin si Zeno Bogdanescu au propus si realizat o solutie moderna si rafinata de valorificare a ruinelor: inflorirea unui boboc de sticla pe un trunchi carbonizat. Braseria si terasa Cina au fost pur si simplu mutilate prin culoare si mobilier, iar coltul care odinioara adapostea gradina restaurantului este un maidan, plin de gunoaie si ambalaje pentru care bag seama ca nu exista ochi si amenzi.

Pe Calea Victoriei, langa Palatul Telefoanelor, un viitor hotel de secol al XXI-lea a primit o receptie butaforica ce imita fatada clasica a fostului Teatru National. Autorul proiectului, arhitectul Romeo Belea, crede probabil ca in felul acesta clientii din categoria business, care vor fi cazati aici, vor avea habar de Terasa Otetelesanu sau de George Vraca. Peste drum, doua spatii cu mare valoare istorica si arhitecturala, Pasajul Englez si Pasajul Victoria sunt prada uitarii sau mutilarii comerciale in loc sa devina puncte de atractie turistica sau de efervescenta culturala.

SOCIETATEA CIVILA

Conform Asociatiei pentru Tranzitie Urbana (ONG infiintat in 2001 pentru a incuraja dialogul intre actorii urbani), un proiect de anvergura are mai mari sanse sa fie eficient realizat atunci cand este intens negociat in fazele de inceput, decat daca decizia este centralizata si politizata. La negocierile publice trebuie sa participe nu numai arhitectii, ci si sociologi, economisti, antropologi, juristi, jurnalisti, lideri de opinie si de comunicare a caror parere trebuie luata in seama. Deciziile privind spatiul public nu se iau intre zidurile primariilor sau ale ministerelor, se iau cu participarea tuturor actorilor urbani interesati.

PATRU INTREBARI DE LA OAR

Organizatia Arhitectilor din Romania, filiala Bucuresti, ridica patru semne de intrebare asupra realizarii functional-profesionale a proiectului propus de V. Hurduc:

1 Exista in proiect o idee concreta si corecta privind functiunile si amploarea lor prin care se va defini caracterul Pietei Revolutiei ca viitor pol urban al Capitalei?

2 Cum se realizeaza osmoza proiectului Piata Revolutiei cu proiectul traseului cultural Calea Victoriei?

3 Ofera proiectul Piata Revolutiei solutii pentru rezolvarea traficului dinspre marile cartiere din estul Capitalei? 4Este in momentul de fata Piata Revolutiei o prioritate in procesul de modernizare a Capitalei?
Raspunsurile la aceste intrebari nu ne vor lamuri insa de ce procesul de derulare si obtinere a proiectului a parcurs un traseu atipic si nici de ce au fost eludate rezultatele concursului organizat in 1997, concurs al carui regulament prevedea includerea castigatorilor (arh. Francisc si Marina Echeriu) in formatia de proiectanti.

Se spune ca "scobitoarea" ar fi trebuit sa fie placata cu sticla, dar nu au ajuns fondurile. Cati bani a costat per total acest monument ghidus precum si unde s-au dus ei nu prea stie nimeni exact. De ni s-ar spune macar valoarea spagilor… Pe locul unde se afla Teatrul National, in vecinatatea Terasei Otetelesanu, e aproape gata un hotel cu preti-cortina din sticla. Folosind tehnica butaforiei, pe fatada principala a fost reprodusa intrarea in marele lacas de cultura interbelic

Coposu si Maniu, fata in fata, pe Calea Victoriei. Mari personalitati ale PNT, ei ar fi meritat poate o pozitionare mai buna decat pe traseul dintre fostul sediu al CC si Sala unde se tineau congresele lui Ceausescu Doi oameni politici prieteni, doi sculptori aflati intr-o frumoasa rivalitate artistica: Mircea Spataru si Mihai Buculei

Palatul Telefoanelor, construit dupa planurile unui arhitect newyorkez specializat in zgarie-nori. La inaugurare (1933) era cea mai inalta cladire din Bucuresti (52 m)	Pasajul englez, care face legatura intre Calea Victoriei si Str. Academiei, este un hau murdar, mirosind a gunoi si a urina. Activitatile nocturne de aici tin de Codul Penal, si nu fac onoare Capitalei	Un spatiu pe care arhitectii si edilii Bucurestiului ar putea sa-l revitalizeze, sa il reintroduca in circuitul turistic, sa il transforme intr-o mica bijuterie a vremurilor apuse	Nici Pasajul Victoriei nu sta mai bine. Cladirile sunt intr-o stare avansata de degradare, iar comertul care se practica aici e venit dintr-o lume necunoscuta bucurestenilor