Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Herodot scria că “în India creşte un arbore sălbatic, al cărui fruct este o lână mai frumoasă şi mai rezistentă decât cea de oaie, iar indienii îşi fac haine din arborele de lână”.
Bumbacul este o
plantă care creşte în mod natural în regiunile tropicale şi subtropicale, adică
acolo unde temperaturile nu ajung niciodată la cote de îngheţ, ploile cad în
cantităţi moderate, şi soarele străluceşte cea mai mare parte a anului. Se
plantează primăvara şi preferă solurile negre, unde nu este nevoie de îngrăşăminte
speciale. Marile culturi pot fi irigate, aşa cum se întâmplă în Statele Unite,
unde plantaţiile din zona denumită South Plains sunt dependente de acviferul
Ogallala. Pentru valoarea sa excepţională de întrebuinţare şi pentru
aplitudinea industriei prelucrării şi a volumului comerţului, bumbacul este
supranumit, de două secole încoace, King Cotton.
Vechi de cånd lumea
Cele mai vechi informaţii despre utilizarea bumbacului le avem din India pre-Harappan, adică de acum mai bine de 6.000 de ani. Cu 3000 de ani înainte de Hristos, el a fost exportat în Mesopotamia şi s-a extins în tot Orientul, din China până în Egiptul antic. La începutul erei creştine, arabii l-au adus în Italia şi Spania, numele englezesc pe care îl folosim astăzi (cotton) venind din arăbescul al Qutn. Greu de explicat este faptul că maşini pentru prelucrat bumbacul au fost găsite şi în străvechile morminte peruviene, iar la debarcarea spaniolilor în Mexic (spre sfârşitul anilor 1500), localnicii erau îmbrăcaţi cu haine din bumbac ţesut în modele şi culori foarte asemănătoare cu cele egiptene.
Tehnica de prelucrare
În esenţă, prelucrarea bumbacului presupune eliminarea semniţelor, a unor secreţii din familia aphide, a proteinelor, substanţei vegetale şi altor impurităţi. Se obţine astfel un “ghem” de bumbac din cea mai pură celuloză şi polimeri naturali ce se transformă într-un fir cu un înalt grad de rezistenţă şi durabilitate. Tehnicile de prelucrare străvechi utilizate în India au fost aduse în Europa în timpul colonizării britanice, East India Company fiind unul dintre cei mai mari exportatori de fibră şi tehnologie. Încă înainte de începerea revoluţiei industriale, englezii Lewis Paul şi John Wyatt, din Birmingham, au patentat un utilaj ce utilizează bobinele pentru întinderea firelor de bumbac (roller spinning machine). Către jumătatea secolului al XVIII-lea, cele mai mari fabrici de prelucrare şi ţesătorii de bumbac se găseau în Manchester, denumit şi “cottonopolis”. După 1840, o specie americană de bumbac (Gossypium hirsutum) a devenit cea mai productivă din lume, aducând Statelor Unite locul de lider necontestat. De altfel, istoria americană este strâns legată de marile plantaţii de bumbac din sud, unde exploatarea sălbatică a sclavilor a determinat declanşarea războiului de independenţă.
Marea automatizare
Utilizarea fibrei de bumbac pe scară mondială a devenit posibilă o dată cu marile procese de automatizare începute la jumătatea veacului trecut şi ajunse astăzi la performanţe absolut uluitoare. Cultivarea plantei, de la însămânţare până la recoltare, este complet automatizată, un singur om producând cât produceau, acum o sută de ani, câteva mii de sclavi. Fabricile de producere a firului de bumbac, precum şi industria textilă ce utilizează această materie primă beneficiează de fluxuri tehnologice computerizate şi de roboţi industriali de mare performanţă.
Mari producåtori
Conform statisticilor mondiale, primii zece producători de bumbac din lume au fost în anul 2007 următorii: China, India, SUA, Pakistan, Brazilia, Uzbekistan, Turcia, Grecia, Turkmenistan şi Siria. Pe lista exportatorilor, lucrurile sunt puţin diferite, pe locul întâi aflându-se, detaşat, Statele Unite, urmate de Uzbekistan, India şi Brazilia. Interesantă este şi poziţionarea celor mai mari importatori, pentru că aceştia dispun de capacităţile de prelucrare cele mai dezvoltate. În ordine, aceştia sunt: Bangladesh, Indonezia, Thailanda, Rusia şi Taiwan. Ar mai fi de notat faptul că, dacă la scară mondială, bumbacul modificat genetic ocupă 20% din totalul culturilor, în America, această varietate este cultivată pe 74% din suprafaţa totală.
