x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Lavoare moderne pentru baie, fabricate din plută naturală

Lavoare moderne pentru baie, fabricate din plută naturală

de Adela Parvu    |    22 Ian 2009   •   00:00

COLECŢIA CREATĂ DE O FIRMĂ PORTUGHEZĂ ARE LA BAZĂ TEHNOLOGII INOVATOARE.
La noi, pluta prezintă o totală neîncredere atunci când este asociată cu finisajele pentru casă. Pentru români, pluta înseamnă doar dopul de la sticla cu vin. Dar pluta se dovedeşte a fi un excelent material pentru confecţionarea de obiecte şi finisaje pentru casă.



Există pardoseli, lambriuri din plută, excelente izolatoare termice şi fonice, folosite cu succes în camerele de copii şi în dormitoare. Este un material cald şi plăcut, suficient de flexibil, dar foarte rezistent atunci când este bine prelucrat. Material natural, pluta se comportă extraordinar de bine şi în încăperile umede, cum sunt bucătăria şi baia, acolo unde apa sau aburii sunt prezente din abundenţă şi pot afecta finisajele.

CHIAR ŞI LAVOARE
Toate calităţile plutei, caracteristici tehnice şi estetice o recomandă cu succes pentru locuinţele moderne, iar de curând ea este folosită şi pentru realizarea unor obiecte neaşteptate: lavoarele de baie. Pare incredibil, dar tehnologiile inovatoare de prelucrare permit producerea din plută aglomerată sau compozit de plută a unor obiecte de forme circulare, mari, compacte, robuste şi totodată foarte uşoare, cum sunt lavoarele.

Firma portugheză SimpleFormDesign, graţie ideilor celor doi designeri care activează în cadrul ei, Alzira Peixoto şi Carlos Mendonia, a lansat colecţia Cork, ce conţine 12 piese dedicate băii, de la lavoare la suporturi pentru săpunuri şi covoraşe pentru pardoseli, demonstrând calităţile excepţionale ale unui material considerat la noi fragil.

MATERIAL TRADIŢIONAL
Arborii de plută (Quercus suber L.) sunt cultivaţi intens în Portugalia. În această ţară, pluta este un material tradiţional. Pădurile de plută totalizează o treime din suprafaţa cumulată mondial, iar Portugalia este producătorul a jumătate din cantitatea de plută comercială la nivel global. Cele mai bune materiale se obţin din copacii cultivaţi în provinciile Algarve şi Alentejo. Legea portugheză prevede ca nici un arbore de plută să nu fie jupuit de scoarţă decât o dată la nouă ani, pentru a permite refacerea naturală.

Pluta este extrem de uşoară, comprimabilă, elastică şi flexibilă. Este impermeabilă la umezeală, lichide şi substanţe gazoase. Rezistă la fricţiuni, are o slabă conductibilitate electrică, fonică şi termică şi absoarbe excelent şocurile mecanice. Rezistă la atacuri chimice şi are o durabilitate practic nelimitată.

×
Subiecte în articol: pluta cum e la alţii plut