x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Living-ul, spatiul familiei

Living-ul, spatiul familiei

06 Mai 2005   •   00:00

Arome de demult / Juridic, Financiar, Imobiliare / Pardoseli modulare din lemn pentru exterior / Simplu si de efect / Living-ul, spatiul familiei / Mobilier pentru gradina / Eveniment / Pregatiri pentru un gazon frumos / Oaza verde din casa / Medinilla magnifica - flori exotice

  • JURNALUL DE CASA, GRADINA SI TERENURI
  • UN SUPLIMENT IN FIECARE ZI
    Editie
    Ed. Colectie
    Jurnalul
    Sanatate
    Jurnalul
    Gastronomie
    Jurnalul
    Cumparaturi
    Supliment
    TV
    Jurnalul
    Casa
    SUMAR

    Vedere din Paradis


  • de LUMINITA IOAN

  • Pentru multi dintre noi doar un vis, pentru unii realitate, gradina este unul dintre locurile cele mai agreate pentru relaxare si evadare din infernul cotidian, mai ales pentru cei care locuiesc in marile aglomerat ii urbane. Neavand numai un rol functional, amenajarea ei este aproape la fel de importanta ca si aceea a propriei locuinte, gradina reprezentand cel dintai contact vizual cu o proprietate. Din nefericire, la noi persista inca ideea ca nu e nevoie de un specialist pentru a decora un astfel de spatiu, care este perceput ca un loc provenit din salbaticie si, prin urmare, nu e cazul unei interventii umane elaborate. Specialistii in domeniu stiu insa ca exista conditii de ordin tehnic (incepand cu pregatirea gazonului, in legatura cu care va oferim mai multe amanunte in acest numar al suplimentului), dar si legate de moda care trebuie indeplinite pentru crearea unui spatiu de vis.

    Imaginati-va ca ati incredintat gradina, aflata in stare "bruta", unui arhitect peisagist si ca, dupa cateva saptamani, la intoarcerea de la serviciu, va intampina o curte plina cu plante cu forme deosebite, pietre aranjate ingenios care marcheaza zonele de trecere, "insule" de pietris, nisip si dale multicolore! De sub unul dintre copacii infloriti va zambeste tentant un leagan sau o masa cu scaune din lemn, tabloul fiind intregit de susurul unei minicascade artificiale si de cantecul mereu vesel al pasarilor!

    V-am convins sa nu neglijati gradina? Daca da, atunci luati legatura rapid cu specialistii din domeniu, intrucat primavara este anotimpul perfect pentru amenajarea ei. Iar peste cateva saptamani, cand caldurile toride isi vor fi facut simtita prezenta, promitem sa nu refuzam invitatia de a petrece cateva momente respirand aerul proaspat al gradinii voastre!
    ARHIVA - Jurnalul de Cumparaturi
    • Click aici pentru a accesa arhiva
    ×