x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Pelicula Low-E

Pelicula Low-E

16 Iun 2005   •   00:00
Pelicula Low-E

Sticla cu protectie termica

Alegerea tamplariei potrivite si a geamului folosit ne poate scuti de foarte multe ori de cheltuieli suplimentare fie prin economia de energie realizata, fie prin costurile reduse de intretinere. In plus, exista si factorul de confort pe care trebuie sa il luam in calcul. Sticla cu protectie termica reprezinta o optiune demna de luat in calcul atunci cand ne dorim un raport pret/calitate cat mai bun.

De ce protectie termica? De ce Low-E? Acestea sunt doar doua dintre intreba rile la care ne propunem sa raspundem in articolul de fata. Ce este, de fapt, "celebrul" Low-E? Un raspuns foarte scurt si la obiect ar fi: Low-E este o pelicula de oxizi metalici depusa pe o sticla float.

Si ca sa incepem cu inceputul, va voi spune cateva cuvinte din istoria sticlei, pentru a intelege ceea ce se intampla in ziua de azi. Anii ’50 au insemnat foarte mult pentru dezvoltarea noilor generatii de produse in domeniul constructiilor. Una dintre acestea este sticla float - de ce "float"? Pentru ca presupune plutirea (float=a pluti) masei de sticla pe o baie de cositor topit, sticla obtinandu-si in acest fel planeitatea aproape perfecta a fetelor. Procedeul a fost inventat de sir Alastair Pilkington in anul 1952 si, la acea vreme, se producea doar sticla de 6 mm grosime, dar se dezvolta ulterior, ajungand sa se poata produce sticla cu grosimi intre 0,4 mm si 25 mm.

Criza petroliera din anii ’70-’80 pune baza unei alte generatii de produse, printre care si sticla cu pelicula Low-E (low emisivity - emi sivitate redusa) . Dupa cum spuneam mai sus, acest tip de sticla presupune aplicarea pe suprafat a unei sticle float a unei pelicule de oxizi metalici, neutra din punct de vedere optic, pelicula care reflecta radiatiile cu lungime de unda lunga sau mai exact retine la interior caldura provenita de la corpurile radiante.

Acest lucru se realizeaza, daca sticla cu pelicula Low-E face parte dintr-un ansamblu denumit generic geam termoizolant, cunoscut si sub denumirea de "termopan", in general aceasta pelicula asezandu-se pe sticla din interior, dar orientata catre spatiul dintre cele doua sticle, care formeaza geamul termoizolant.

Protectia termica s-a nascut ca raspuns la schimbarile climatice generate de efectul de sera din ce in ce mai accentuat. Pentru industria constructiilor, acest lucru a insemnat un efort imens pentru reducerea consumului energetic la incalzirea spatiilor. In acest context, nu numai ca ferestrele moderne ar trebui sa aiba proprietati de izolare termica excelenta, dar ar trebui sa poata extrage pasiv energia folositoare de la radiatia solara.

In comparatie cu alte materiale, sticla are avantajul unic de a intruni aceste cerinte pentru o balanta energetica pozitiva, datorita transparentei sale.

Practic, transferul de caldura de la interior la exterior (pierderea de caldura) se face prin radiatie, conductie si convectie. Aproximativ doua treimi din pierderea de caldura se face prin radiatie, restul de o treime facandu-se prin conductie si convectie. La folosirea peliculei Low-E, pierderea de caldura prin radiatie este eliminata in proportie de 96%. Pierderea prin convectie se poate diminua prin optimizarea spatiului dintre cele doua foi ce formeaza geamul termoizolant, iar umplerea acestei cavitati cu gaz (cel mai frecvent argon) reduce pierderea prin conductie.

Folosirea peliculei Low-E nu este o poveste frumoasa spusa doar ca sa va diminueze bugetele! E bine sa stiti ca banii investiti in sistemul termoizolant de calitate se recupereaza in primii 2-3 ani de la investitie prin diminuarea costurilor legate de incalzirea locuint elor. Ca sa va lamuriti, exista si o proba practica posibil de efectuat: intr-o cutie de lemn se monteaza o lampa cu lumina infraros ie. Deasupra acesteia se pun doua geamuri termoizolante, unul realizat cu doua foi de sticla float, celalalt avand in componenta sa o foaie de sticla float si una Low-E. Dupa cateva minute, la atingere, se poate constata ca cele doua geamuri termoizolante au temperaturi diferite - cel fara Low-E se incalzeste! Explicatia: pelicula de Low-E reflecta 96% caldura emisa de lampa respectiva, iar aceasta nu mai are posibilitatea de a incalzi foaia exterioara din geamul termoizolant.

Folosirea peliculei de Low-E este din ce in ce mai raspandita, cu ajutorul ei ajungandu-se la coeficienti de transfer termic foarte mici.

Geamul triplu termoizolant, care are doua din foile de sticla componente acoperite cu pelicula Low-E si cavitatile umplute cu argon, este primul denumit "component potrivit pentru o casa pasiva".

Ideea "casei pasive" aduce provocari pentru dezvoltarea unor noi produse.

Poate ca nu ar fi rau sa ne gandim mai bine cand investim intr-o tamplarie noua. In primul rand, trebuie cerute informatii tehnice cu privire la toate elementele sistemului (profile, geam termoizolant, materiale de etansare etc.).

Aspectul financiar nu este neaparat cel mai important in aceste cazuri. De multe ori, o mica economie primara, poate aduce cu ea cheltuieli de intretinere mult mai mari decat cele luate in calcul si, in fond, o intrebare informativa nu costa nimic.

Arh. Andreea Negrilescu Consultant tehnic de specialitate
Guardian Glass

PONTURI
  • Atentie! Gazul nu se pierde, cum gresit se vehiculeaza informatii pe piata de profil! Conform testelor efectuate prin "imbatranire accelerata" de Institutul de Fizica Aplicata TNO-Eindhoven, pentru eliminarea completa a gazului inert sunt necesari…200 de ani!

  • Numele "termopan" este, practic, denumirea comerciala a geamului termoizolant produs de firma "Glaverbel". Ar fi de preferat sa folositi denumirea generala a produsului si nu denumirea comerciala data de un producator!

  • De multe ori, nu va puteti da seama daca executantul a pus sau nu sticla cu pelicula Low-E in compozitia geamului termoizolant. Cel mai sigur este sa-i cereti acestuia sa va demonstreze ca aceasta exista, cu ajutorul unui detector special de pelicula (ohmetru).
  • ×
    Subiecte în articol: sticlă low-e pelicula termoizolant