x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Perfecta pentru familie

Perfecta pentru familie

18 Mar 2005   •   00:00

CASA PE PAMANT
O casa cocheta situata la marginea Bucurestiului, realizata intr-un stil arhitectural simplu, ce reprezinta locul de refugiu si relaxare al unui tanar cuplu, departe de agitatia orasului. Un spatiu intim, exploatat la maximum pentru a conferi tot confortul necesar unei vieti linistite
LAURA SIMA

Corpul cladirii, cu o volumetrie clasica, se completeaza in partea din stanga cu un chiosc de vara realizat din lemn, care vine sa echilibreze masivitatea garajului. Fatada, orientata spre sud, este pusa in valoare de jocul de linii simple al elementelor din fier forjat. Balconul de la etaj este sprijinit de doi piloni neornamentati care, prin lipsa de masivitate evidenta, se incadreaza perfect in aspectul general al casei, care are dimensiuni medii.

Spatiul verde al gradinii din fata casei, amenajata de ing. Marius Stoenescu dupa principiile feng-shui, completeaza imaginea de ansamblu, ocupand intreaga suprafata nefunctionala. Concentrat in partea din stanga, unde se afla si locul de relaxare si intalnire in zilele calde de vara sau cele insorite din timpul anului, el marcheaza zona de activitate si relaxare a intregii case. Se ofera privirii in toata splendoarea sa si din interior, prin intermediul ferestrelor mari ale livingului.

Caile de acces spre casa si garaj sunt pavate cu gresie de exterior, pentru a mari gradul de confort al locuirii.

Livingul reprezinta spatiul de relaxare si conversatie al casei, coborat fata de nivelul general al locuintei pentru a-i spori ideea de confort si intimitate. Un spatiu deschis, care este foarte bine pus in evidenta prin modul de organizare a mobilierului, beneficiind in acelasi timp de foarte multa lumina, datorita ferestrelor largi si de peisajul oferit de gradina.

Zona destinata luarii mesei, clasica din punct de vedere al amenajarii, este pusa in valoare de obiectele decorative dispuse pe peretii laterali. Liniile drepte ale mobilierului, de factura clasica, contrasteaza cu formele moi ale fotoliilor si canapelei din living, dandu-i un aer usor oficial, de protocol, dar in acelasi timp degajat, familiar.

Dormitorul mansardat este mobilat minimalist, cu un pat matrimonial de centru, o etajera si o servanta. Rigiditatea liniilor drepte ale mobilierului este atenuata prin fluiditatea perdelei, care acopera aproape tot peretele exterior, si jocul liniilor cuverturii.

Camera de baie este amenajata astfel incat aceasta sa poata fi folosita cu usurinta, avand in vedere faptul ca se afla la mansarda. Prin modul de dispunere a faiantei s-a urmarit linia tavanului inclinat, dand un plus de dinamism spatiului.

Amenajarea interioara a mansardei a trebuit sa tina cont de inclinarea tavanului, fiecare spatiu fiind astfel compartimentat si amenajat incat sa corespunda necesitatilor proprietarilor. Camerele de la etaj, ca de altfel si cele de la parter, sunt orientate spre sud, bucurandu-se astfel de lumina naturala pe tot parcursul zilei.

Luminoasa, primitoare, plina de caldura, amenajata pentru a raspunde perfect nevoilor proprietarilor - casa prezentata reprezinta o solutie pentru cei care isi doresc un ambient relaxant si ospitalier.

SUGESTII ID

Lampa "America", Romstal Garden, pret orientativ: 1.338.914 + tva
Model Terasa Gresie portelanata mata. Antiderapanta. Dimensiuni 30x30 cm. Grosime 10,5 mm. SSAB. Pret orientativ: 15,8 euro/mp.

Model CP1 131 Seria Rustic. Placa ceramica glazurata. Antiderapanta. Dimensiuni 30 x 30 cm. Grosime 8 mm. CESAROM. Pret orientativ: 288.544 lei/mp.
Absolut romantic acest mic gheizer artificial, disimulat de tufe inflorite! Nici nu iti vine a crede ca o asemenea imagine ascunde atata tehnologie: pompa WP 1800, cosul pentru filtrare, tubul telescopic, jetul tip cascada cu dimensiuni bine calculate si un spot subacvatic cu cinci filtre de culoare. Gardena. Pret orientativ: 4.166.000 lei + tva

SUGESTII ID

Masa extensibila "Mistral" (225)90x180. Pret orientativ: 763 euro + tva. Scaun "Jacky". Pret orientativ: 134 euro + tva.
Cuier din lemn de fag, Horm, model "Twist", design Burtscher & Bertolini, dimensiuni H.165 cm, Innova, pret orientativ: 176 euro + tva.
"Nebraska". Un decor cu tenta marina, intr-o joviala combinatie de alb si albastru, menita sa te remonteze instantaneu, usor de completat cu decoratiuni in acelasi stil. Adaptabila unor bai de practic orice dimensiune, aceasta reprezinta o solutie de amenajare mai putin uzitata: mobilierul fix, zidit si placat cu faianta. Dupa modelul corpului de zidarie in care sunt incastrate lavoarul si rafturile pentru prosoape se pot realiza si diverse alte piese, de exemplu o bancheta. SSAB. Pret orientativ faianta: 7,88 euro/mp + tva.
×
Subiecte în articol: pret orientativ