x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Pergola, o construcţie simplă pentru grădină şi casă

Pergola, o construcţie simplă pentru grădină şi casă

de Ing. Lucian Cristian    |    28 Aug 2008   •   00:00

Pergola este o construcţie specifică în primul rînd grădinii şi desemnează o zonă de trecere sau de odihnă umbrită în mod artificial. Pergola se construieşte din piloni pe care se aşază bîrne de lemn, acoperite cu plante căţărătoare sau (mai nou) cu materiale uşoare.

Pergola este o construcţie specifică în primul rînd grădinii şi desemnează o zonă de trecere sau de odihnă umbrită în mod artificial. Pergola se construieşte din piloni pe care se aşază bîrne de lemn, acoperite cu plante căţărătoare sau (mai nou) cu materiale uşoare.

Cuvîntul a intrat în vocabularul englez pe la 1675, împrumutat din latină (pergula, referitor la pleoape sau gene care protejează ochii). Destinată iniţial (aşa cum am spus) zonelor prea însorite din grădină, pergola poate fi astăzi o prelungire a casei, cu rol de protecţie a unei terase, a zonei de acces sau chiar a unei părţi din piscină. Construcţia s-a adaptat în funcţie de stilul de amenajare a grădinii.

 

Tunelul verde

Pergola a cunoscut contexte arhitecturale interesante, cele mai spectaculoase fiind caracteristice perioadei dintre Evul Mediu tîrziu şi începuturile Renaşterii. Grădinile construite atunci aveau pe laturi sau erau traversate de adevărate tuneluri verzi, cu umbră deasă, construite din stîlpi şi bîrne învelite în iederă verde sau roşie. Aproximativ din aceeaşi periodă vin şi unele conotaţii literare, care au pătruns destul de repede în conştiinţa publică, asociind pergola cu Grădinile Raiului, chiar cu locul unde Adam a cedat păcatului originar. Şi în Paradis se pare că vor beneficia de pergola, desigur, aceia dintre noi care vom ajunge acolo… Întorcîndu-ne la lucruri serioase, vom mai nota faptul că în istoria modernă a pergolei avem două nume de referinţă, Sir Edwin Lutyens şi Gertrude Jekyll, doi mari designeri de grădini care au construit primele pergole pe piloni de piatră sau cărămidă. Acest sistem constructiv a permis o trecere mai amplă şi instalarea unor bîrne mai solide, mai rezistente.

 

Materiale moderne

Pergola are, din punct de vedere al… finisajului, trei tipuri de abordări: traversele din lenm orizontale, aşezate în aşa fel, încît să facă umbră pe tot parcursul zilei, acoperirea cu material viu, verde şi acoperirea cu materiale sintetice. Industria modernă a creat material uşoare, avînd calităţi specifice în ceea ce priveşte oprirea razelor ultraviolete, fără a obtura pătrunderea luminii. Acest tip de acoperire se recomandă mai ales în zonele ce trebuie protejate şi de ploaie (intrarea principală, terase aflate în prelungirea casei, acces la garaj şi altele). De asemenea, pergola acoperită cu material artificial a devenit o soluţie din ce în ce mai utilizată pentru protejarea locurilor de joacă destinate copiilor sau zonelor utilizate exclusiv pentru odihnă.

 

Do it Yourself

Pergola este tipul de construcţie ideal pentru a fi ridicată cu forţe proprii dacă aveţi sculele şi uneltele necesare plus îndemînarea cerută de o astfel de activitate. Vă trebuie, în mod obligatoriu, un proiect de execuţie, cu măsurători precise pe teren şi un calcul elementar de rezistenţă (uşor de făcut, fie şi cu o documentare pe internet). Pilonii verticali de susţinere, trebuie bine înfipţi în pămînt, soluţia ideală fiind mica fundaţie de beton, la o adîncime de aproximativ 30 de centimetri. Aceasta va da stabilitate, dar va şi proteja partea îngropată a pilonului de lemn. Aveţi grijă la perfecta verticalitate a stîlpilor şi la deschiderea dintre ei. Succes!

×
Subiecte în articol: pergola sfatul inginerului