x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Plante interesante din flora spontană

Plante interesante din flora spontană

de Cornelia Constantin    |    19 Dec 2009   •   00:00
Plante interesante din flora spontană
Sursa foto: /Morguefile

Apreciaţi flora spontană şi folosiţi-o cu pricepere, cunoaştere şi măsură. Veţi vedea că efortul depus va fi compensat. Pe lângă o grădină minunată veţi avea şi satisfacţia că aţi făcut ceea ce trebuia.



Sunt convinsă că vi s-a întâmplat şi dumneavoastră să mergeţi în vacanţă la munte sau la mare şi să observaţi flori atrăgătoare pe care le-aţi admirat. Poate că pe unele vi le-aţi dorit în grădină, dar n-aţi ştiut cum se numesc şi de unde din altă parte le puteţi lua sau cumpăra. Despre flora noastră spontană vom vorbi în aceste rânduri. Înainte de toate ar trebui să admitem că sunt destul de puţini cercetători preocupaţi de acest subiect, motiv pentru care încă nu avem o lucrare monografică actualizată despre flora spontană de pe teritoriul ţării noastre.  

OBSERVAŢI ŞI APRECIAŢI

Un specialist s-ar grăbi să facă o clasificare într-o astfel de situaţie: floră spontană răspândită pe arii mari, floră rară, floră invazivă. Dacă vă priviţi grădina sau terenul pe care îl deţineţi în ansamblu, vedeţi că există deja plante înainte să începeţi dumneavoastră să... plantaţi ceva. Nu vă grăbiţi să îndepărtaţi totul şi să planificaţi grădina sau terenul ca la carte. Unele plante spontane sunt chiar deosebit de frumoase şi se pot asocia constructiv cu plante de pepinieră. Acesta este unul dintre motivele pentru care e bine să vă informaţi atent înainte să amenajaţi grădina sau terenul pe care îl aveţi. Dacă ele se află în vecinătatea unor râuri sau bălţi s-ar putea să descoperiţi plante foarte interesante. Dacă locuiţi în preajma pădurilor, la poalele unor dealuri sau munţi sau în apropierea zonelor litorale puteţi avea surprize vegetale uimitoare. Lăsaţi-le loc în grădina dumneavoastră. Cunoaşteţi-le, pentru că dincolo de aspectul decorativ şi cultivarea uşoară unele au utilizări în medicina naturistă şi merită toată atenţia.

PLANTE RARE... LA PROPRIU!

Probabil cea mai cunoscută floare rară la noi este floarea de colţ. Munţii noştri au reprezentat un teritoriu relativ mare pentru creşterea spontană a florii de colţ. Însă la acest moment ea se mai găseşte doar pe înălţimile munţilor. Acolo unde "turistul" nu poate ajunge. Să mai spunem ceva de spiritul nostru civic care există, dar lipseşte cu desăvârşire? De câte ori aţi văzut astfel de "turişti" rupând pentru acasă diverse plante rare? Atunci când vă doriţi o plantă rară, indentificaţi-o şi încercaţi s-o cumpăraţi de undeva, nu să stricaţi bogăţia naturală a unor locuri de o frumuseţe magică. În cazul florii de colţ chiar vă puteţi cumpăra plante sau seminţe din magazine, iar preţurile nu sunt exorbitante.

Câţi dintre dumneavoastră ştiu că în flora noastră spontană se găsesc şi orhidee terestre native? În zona Banatului dar nu numai acolo se găsesc minunate orhidee: Orchis simia şi mascula, Orchis papilionacea, Anacamptys piramidalis, Dactylorhiza incarnata, Cypripedium calceolus şi altele. Din cauza inflorescenţelor mici şi a unei crase necunoaşteri mulţi trecem pe lângă aceste mici minuni. În schimb cădem în extaz în faţa hibrizilor de florărie! Merită să menţionăm aici şi o frumoasă clematită răspândită mai ales în zonele împădurite: Clematis vitalba. Căţărătoare cu creştere rapidă, flori mici dar numeroase şi cu fructe decorative - îşi găseşte cu siguranţă loc în grădinile noastre printre hibrizii spectaculoşi de pepinieră sau florărie.

Pe lângă plantele spontane decorative prin flori se găsesc şi nenumărate plante medicinale. Fiind vorba de plante care ocupă suprafeţe mari, nu este nici o problemă să culegeţi flori, frunze sau rădăcini şi să le folosiţi pentru ceaiuri sau extracte naturiste. Important este să se păstreze un echilibru între răspandirea unei plante şi necesităţile noastre. Secretul constă aşadar în măsura cu care intervenim asupra naturii.

Merită să trataţi cu atenţie şi arinii albi şi negri, păducelul, ruşcuţa, albăstriţa, dediţeii, bujorul de pădure, nuferii albi şi galbeni, crinul de pădure, ghioceii albi şi ghioceii de toamnă, ferigile de pădure, brânduşele, lăcrămioarele şi altele

×
Subiecte în articol: mereu verde