x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Plantele agatatoare

Plantele agatatoare

08 Apr 2005   •   00:00

VERDE
In noianul de elemente vegetale din care putem alege pentru a ne infrumuseta gradina se afla si o categorie cu totul aparte: plantele agatatoare. In aceasta categorie intra o serie vasta de plante, incepand cu cele cataratoare, care cresc pe ziduri, pe garduri sau pe spalieri inalti de gradina si ajungand la plantele taratoare, care cresc foarte aproape de sol si acopera largi suprafete din acesta. Un alt tip de plante inrudite este format din flori ce se cultiva in ghivece aflate la inaltime, astfel incat tulpinile lor cresc in afara vasului in care se afla, formand adevarati ciucuri de frunze si flori.

Pentru ca sunt diferite, plantele agatatoare au, in egala masura, functii estetice si utilitare. Frumusetea florilor sau a frunzelor unora dintre specii este cu adevarat spectaculoasa. In acelasi timp insa draperiile de vegetatie pe care le formeaza aceste plante pot forma paravane naturale impotriva privirilor curioase, pot alcatui porti inflorite care sa dea gradinii voastre o nota romantica, dupa cum pot si sa imbrace copacii in mantale de verdeata care sa ii apere de multi dintre daunatorii ce le-ar putea afecta scoarta. Ba, mai mult, anumite specii de plante agatatoare pot forma adevarate bariere impotriva eroziunii solului. Una dintre acestea este vita-de-vie: plantata in terase, in zonele de panta, ea asigura stabilitatea solului. In plus, in fiecare toamna veti avea pe masa struguri deliciosi. Wisteria este una dintre cele mai frumoase si spectaculoase dintre plantele cataratoare de gradina. Are frunze cazatoare, infloreste primavara si iubeste locurile cu mult soare. Florile au forma unui ciorchine alb sau in diferite nuante de albastru. Pentru a avea un numar mare de flori, tufa de wisteria trebuie tunsa frecvent, fie primavara devreme, inainte de inflorire, fie in iulie, dupa ce trec florile. Aceeasi tehnica trebuie utilizata si pentru a tine dezvoltarea plantei sub control, wisteria avand tendinta de a se extinde excesiv. Daca o plantati langa un copac sau langa un spalier, Clematida se va catara cu o usurinta uimitoare! Planta iubitoare de caldura, aceasta se cultiva la sfarsitul lui martie-inceputul lui aprilie. Aveti grija ca radacinile sa fie amplasate la umbra, iar restul plantei, in plin soare. Acest lucru poate fi rezolvat cu usurinta prin cultivarea, de jur-imprejurul Clematidei, a mai multor plante mici, care sa asigure radacinii protectia necesara. In plus, planta are nevoie de o cantitate importanta de ingrasaminte, chimice si organice, mai ales in momentul sadirii in gradina si in timpul infloririi. Are nevoie de udare la intervale regulate, cantitatea de apa necesara fiind destul de redusa. Clematida poate fi gasita intr-o varietate de soiuri, unele cu frunze cazatoare, altele permanent verzi, iar florile sunt fie albe, fie violet-albastrui. Parthenocissus este una dintre plantele cele mai populare printre iubitorii de gradini. Daca numele nu va suna cunoscut, faptul ca parthenocissus are frunze verzi compuse care spre toamna capata o multitudine de nuante de rosu va va clarifica "identitatea" acestei plante. Se cultiva fie primavara, la inceputul lui aprilie, fie toamna, pe un teren fertilizat corespunzator. Parthenocissus infloreste primavara tarziu, dar florile nu sunt spectaculoase. Fructele sunt albastru inchis si contrasteaza foarte frumos cu frunzele. Daca vreti sa imbracati peretele unei gradini sau un gard cu aceasta planta, tineti cont de faptul ca, o data ce isi fixeaza tulpinile pe suportul rigid, este extrem de greu de inlaturat, o eventuala incercare de indepartare putand duce chiar la deteriorarea acestuia. Aceste plante va pot ajuta, cu un pic de imaginatie, sa dati gradinii cele mai spectaculoase forme. Ba, mai mult, gardurile, spalierii sau chiar zidurile caselor acoperite cu vegetatie va permit desenarea unui peisaj vegetal de exceptie in propria gradina.

×
Subiecte în articol: plante