x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Pregătirea uneltelor de grădină pentru anotimpul rece

Pregătirea uneltelor de grădină pentru anotimpul rece

de Alina Iancu    |    09 Oct 2010   •   00:00
Pregătirea uneltelor de grădină pentru anotimpul rece

Depozitarea uneltelor pe timpul iernii este o acţiune care trebuie luată în serios dacă vreţi ca la primăvară să beneficiaţi de ele la întreaga lor capacitate. Frigul şi umezeala pot afecta uneltele şi motouneltele până la deterioare, de aceea este bine să ţineţi cont de câteva sfaturi utile oferite de Stihl.



Curăţarea poate fi făcută cu orice tip de detergenţi, dar este bine ca înainte să începeţi să citiţi şi instrucţiunile din cartea de utilizare a uneltei. La fel, trebuie să fiţi atenţi ca detergentul să nu afecteze cumva materialul pe care vreţi să îl curăţaţi. După ce îndepărtaţi murdăria, clătiţi cu un spălător de înaltă presiune. În cazul în care vreţi să curăţaţi motounelte, este bine ca mai întâi să goliţi rezervorul şi apoi să porniţi motorul şi să îl lăsaţi să funcţioneze până la consumarea întregii cantităşi de combultibil rămasă în carburator şi în sistemul de alimentare. Curăţarea de resturi vegetale şi pământ se face întocmai ca la uneltele obişnuite. Un caz aparte face referire la motoferăstraie. La acestea trebuie acordată atenţie lanţului, pe care se poate depune răşină, ulei sau rumeguş. Acestea se îndepărtează cu soluţii speciale care pot fi achiziţionate de la magazinele de profil. Atunci când îl curăţaţi aveţi grija ca lanţul să nu fie tensionat.

Andrei Motoc, reprezentant tehnic Andreas STIHL Motounelte, spune că „în cazul unei motocoase, după curăţare, cuţitul tăietor se poate unge cu un ulei special pentru evitarea apariţiei petelor de rugină. După curăţare, utilajele se depozitează într-un loc uscat, ferit de umezeală şi intemperii, de preferat într-un şopron sau o magazie special destinată păstrării uneltelor. Respectându-se această procedură, uneltele pot sta nefolosite un timp îndelungat, fără ca acest lucru să le afecteze buna funcţionare. Astfel, acestea pot fi folosite la capacitate maximă încă de la prima reutilizare".

Atunci când cumpăraţi o unealtă cereţi vânzătorului informaţii despre întreţinerea ei. Marile magazine de specialitate au angajaţi care cunosc detalii despre fiecare produs şi vă pot ajuta să vă păstraţi uneltele în bună stare de funcţionare pentru multă vreme.

×
Subiecte în articol: dialog constructiv