x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Preţiozitate într-un apartament în alb şi negru

Preţiozitate într-un apartament în alb şi negru

de Diana Chivu    |    10 Oct 2009   •   00:00
Preţiozitate într-un apartament în alb şi negru
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

DECOR ÎN STIL NEOBAROC CU ELEMENTE MINIMALISTE Putem considera amenajarea unei case o "misiune imposibilă" pentru un bărbat. Nu este chiar aşa şi materialul de faţă demonstrează acest lucru. Este vorba despre amenajarea interioară a unui apartament din Bucureşti, cu o suprafaţă foarte generoasă ce-i drept.



Fiind un bloc recent construit finisajele folosite sunt moderne şi suficient de bune calitativ, aşa încât nu a fost nevoie de intervenţii în acest sens. Putem spune deja că munca bărbatului a fost uşurată cu un procent de 50%.

Una dintre cele mai grele etape în amenajarea unei locuinţe fiind alegerea soluţiilor pentru pardoseală, pentru pereţi, pentru obiecte sanitare, nemaivorbind de supervizarea lucrării. S-a pornit de la ceea ce exista, adică pereţi de culoare albă, pardoseală alb-patinat şi uşi de culoare închisă. Pe acest fond, cromatica aleasă a fost în alb şi negru cu accente mov. Stilul de la care s-a pornit este unul mix cu elemente de neobaroc acompaniate de elemente minimaliste.

Holul foarte spaţios a fost mobilat elegant şi simplu punându-se astfel în valoare caracteristica de spaţialitate. În faţa uşii de la intrare ne întâmpină un corp de mobilă original cu un puternic caracter decorativ, un cuier din sticlă care are şi o oglindă ataşată. Trăsătura decorativă este dată în special de modelul baroc în alb şi negru imprimat pe sticlă. Aspectul baroc al acestui mic aranjament este completat de o băncuţă din catifea neagră, prinsă în bumbi. Pantofarul placat în totalitate cu oglindă completează funcţional şi stilistic holul.  

LIVINGUL... CA O CAFENEA
Livingul a fost gândit ca o cameră unde se pot organiza petreceri cu prietenii. Două canapele, un fotoliu, un bar şi măsuţe de cafea. Şi acesta este un spaţiu mare, lejer şi luminos, datorită peretelui din sticlă care duce către terasă. Mobilierul a fost cumpărat din Germania din lanţul de magazine Kare. Proprietarul a mers în Frankfurt şi a ales piesele de mobilier de acolo. În patru săptămâni au fost trimise în România, iar marele avantaj a fost că a reuşit să aleagă de acolo majoritatea obiectelor de mobilier fără alte drumuri prin magazinele de specialitate. Pentru că a fost vorba despre o comandă destul de mare, a reuşit să obţină discounturi semnificative atât pentru mobilier, cât şi pentru transport.

MATERIALE MODERNE
Materialele folosite pentru piesele de mobilier sunt dintre cele mai moderne. De la mobilierul alb lăcuit, la canapele din catifea, barul îmbrăcat în piele şi corpurile de iluminat din sticlă neagră. Toate aceste detalii de amenajare au reuşit să aducă livingului un aspect de cafenea rafinată, un spaţiu potrivit pentru ceea ce şi-a dorit proprietarul pentru această cameră. Anume, petrecerea de momente preţioase în compania prietenilor şi a celor dragi.

Movul este accentul de culoare şi este asigurat de prezenţa celor două covoare şi de paravanul ce separă subtil zona de relaxare de cea a barului. Foarte interesant este aspectul paravanului, confecţionat din şiraguri de mărgele dispuse între ramele cadrelor dreptunghiulare din lemn. O piesă ce atrage atenţia este oglinda cu ramă groasă argintie cu model baroc, aşezată deasupra canapelei de trei locuri.

LA GEAMUL DIN BUCĂTĂRIE

Bucătăria este concepută în linie dreaptă şi este mobilată în culori neutre wenghe şi bej. Corpurile de mobilier sunt dispuse pe doi pereţi paraleli. Cel mai interesant aici este modul în care este amplasată zona de lucru (chiuveta şi blatul de lucru), respectiv în dreptul ferestrei. Acest obicei, luat din ţările occidentale, are o explicaţie foarte simplă - supravegherea copiilor de către părinţii care gătesc.
Ajunşi în dormitor, apreciem lejeritatea încăperii. Nu s-a apelat la nenumărate corpuri de mobilă. Principalele elemente sunt patul cu noptiere şi comoda pentru televizor. Piesa de rezistenţă este patul tapiţat cu piele albă lăcuită şi tăblia bătută cu pietre Swarovsky. Noptierele şi comoda sunt albe cu aspect patinat-auriu. Dacă patul are forme drepte, minimaliste, celelalte obiecte ne oferă curbe şi picioare arcuite. În locul veiozelor poziţionate pe noptiere au fost folosite corpuri de iluminat suspendate. Acestea sunt formate din şiraguri de mărgele, iar lumina pe care o oferă este intimă şi specială. Draperia şi covorul sunt mov, pentru a înviora puţin atmosfera şi pentru a crea unitate cu restul apartamentului.

Elementele remarcabile ale întregii amenajării sunt corpurile de iluminat. S-au ales candelabre din sticlă neagră sau albă în cazul dormitorului. Chiar şi lustrele din bucătărie şi hol au abajururi pe care sunt imprimate tot candelabre.

Interiorul unei locuinţe reflectă felul nostru de a fi, dar şi gusturile noastre. De multe ori stil înseamnă eleganţă şi simplitate. Acesta este şi cazul acestui apartament. Deşi găsim elemente preţioase, cum ar fi pietrele swarovsky, acestea nu epatează. Li se alătură obiecte cu forme şi culori simple. Corpurile de iluminat sunt, de asemenea, speciale şi gândite pentru a crea o atmosferă potrivită pentru toate situaţiile. Paravanul cu mărgele colorate acordă nota romantică de care avea nevoie livingul. Acesta echilibrează stilul masculin al barului, aprovizionat pentru o petrecere în toată regula. Totul este apreciat prin ochii unei persoane conştiente de ceea ce-şi doreşte, şi anume masculinitate, stil, şarm, dar şi puţin romantism.

MINIMALISM
Camerele sunt spaţioase, însă nu s-a dorit încărcarea lor cu multe piese de mobilier şi decoraţiuni de interior. Ca şi elemente decorative atât în living, dar şi în dormitor descoperim câteva tablouri ale unor pictori contemporani celebri. Tabloul aflat deasupra patului este o reprezentare a unei siluete feminine, operă a pictorului Barsan. Nuanţele tabloului se asociază perfect cu tonurile violet din încăpere, iar exprimarea feminităţii este făcută într-un mod extrem de elegant.

Zona cea mai importantă a livingului este colţul în care este poziţionat barul. Ca şi piesă de mobilier, barul este foarte spectaculos, mai ales dacă este acompaniat de scaune pe măsură şi recipiente pentru băuturi cu forme speciale. Barul este înveselit cu pahare în diverse nuanţe şi băuturi colorate.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă