x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Pro şi contra lemnului de foc

Pro şi contra lemnului de foc

de Adela Parvu    |    17 Oct 2009   •   00:00
Pro şi contra lemnului de foc
Sursa foto: /INDERWIES

Lemnul destinat consumului casnic, mai pe româneşte spus lemnul de foc, a redevenit, la nivel global, subiect de dispută. Abordările protective ale "verzilor", care şi-au făcut... norma în ultimul deceniu sunt, astăzi, contracarate de solide argumente economice. Problema nu poate fi tratată cu acceaşi măsură peste tot în lume, interesele zonale fiind cele care primează, în mod firesc.



ANALIZE COMPARATIVE
Pentru ţările în curs de dezvoltare sau cele întârziate din punct de vedere tehnologic lemnul de foc este la fel de vital ca şi alimentele. Preţurile cresc însă în mod exponenţial la ambele categorii de produse, punând în dificultate echilibrul economic al naţiunilor respective. Conform ultimelor studii, SUA şi India consumă, anual cam 130 de milioane de tone de lemn de foc. Numai că în SUA această cantitate acoperă 3% din necesarul naţional de energie, în timp ce în India acest procent este de 25%.

La nivel global se constată o restrângere severă a suprafeţelor împădurite, la exploatarea iraţională adăugându-se, mai nou, pagubele uriaşe produse de incendiile spontane sau provocate. Simultan, prin politici protective, ţările tradiţional exportatoare de material lemnos pentru ardere au devenit importatoare, înclinând balanţa tăierilor masive către ţările din lumea a treia. Anumite zone au trecut la politici comune. Aşa fac, spre exemplu, Danemarca, Suedia, Finlanda şi Norvegia care au programat, pe termen mediu şi îndelungat, reducerea consumului de produse petroliere şi mizează pe exploatarea raţională a rezervelor proprii de material lemnos.

ALTERNATIVE TIMIDE
Intenţiile perfect justificate de a salva pădurile de la tăiere sunt minate de creşterea continuă şi insuportabilă, pentru unii, a preţurilor la combustibilii proveniţi din petrol şi la gazele naturale. Soluţiile alternative, cum sunt peleţii (despre care am scris şi noi în repetate rânduri) sunt încă destul de costisitoare. Chiar dacă performanţele lor la puterea calorică şi avantajele la transport şi depozitare sunt remarcabile, preţul ridicat îi face inaccesibili pentru omul de rând.

Procesele de reciclare a unor materiale cu putere apreciabilă de combustie sunt încă insuficient dezvoltate, pe de o parte din cauza tehnologiilor în curs de elaborare, pe de altă parte datorită dificultăţilor de colectare a acestor materiale de la populaţie. În sfârşit, deşi pare un argument excesiv de romantic, trebuie acceptat faptul că omenirea se desparte cu greu de farmecul şi eficienţa unui buştean aruncat în gura sobei.

UN STERN DE LEMNE
Lemnul pentru foc, destinat în mare proporţie consumului casnic, este în România un combustibil esenţial, în special în zonele rurale, unde nu există centrale termice colective sau reţea de alimentare cu gaze naturale. Preţurile la lemnul de foc diferă în funcţie de esenţe (care determină puterea calorică). Lemnul se vinde la stern, care este cantitatea aşezată într-un cub cu latura de un metru, golurile de aer dintre bucăţile de lemn scăzându-se din volumul total.

×
Subiecte în articol: dialog constructiv incalzirea cu lemne