x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Reglementari urbanistice in zonele inundabile

Reglementari urbanistice in zonele inundabile

20 Apr 2006   •   00:00
Reglementari urbanistice in zonele inundabile
CE SPUNE LEGEA
Procedura de autorizare a lucrarilor de construire, reglementata de legea nr.50/1991 republicata si cu modificarile ulterioare, pune in evidenta restrictiile privind posibilitatea de a satisface solicitarea celor care vor sa-si ridice case, inclusiv existenta unor factori de risc printre care se numara si inundatiile

Ignat Andrei, Inspector Sef IJC Neamt

Regulamentul general de urbanism, aprobat prin HGR 525/1996, defineste doua categorii de riscuri, respectiv riscuri naturale si riscuri tehnologice (sectiunea 2, art.10 si 11).

In categoria riscurilor naturale se incadreaza: alunecarile de teren, nisipuri miscatoare, terenuri mlastinoase, scurgeri de torenti, eroziuni, avalanse de zapada, dislocari de stanci, zone inundabile si altele asemenea, delimitate pe fiecare judet prin Hotarare a Consiliului Judetean, cu avizul organelor de specialitate ale administratiei publice.

Riscurile tehnologice sunt cele determinate de procesele industriale sau agricole care prezinta pericol de explozii, radiatii, surpari de terenuri ori poluare a aerului, apei sau solului.

In zonele evidentiate cu expunere la riscuri, se autorizeaza numai executarea constructiilor care au drept scop limitarea efectelor asociate acestor riscuri.

FENOMENUL INUNDATIILOR

Spre deosebire de alte fenomene fizice, curgerea apei in albii naturale deschise este un fenomen care, desi a fost si este intens cercetat stiintific, nu este inca suficient cuantificat in formule de calcul, datorita multitudinii de factori care il determina.

Din acest motiv, urmare inregistrarilor de date primare din ultimul secol, parametrii ce intervin in calculele de proiectare ale constructiilor amplasate in apropierea raurilor (lucrarile de barare, lucrari de indiguire, pentru protectia contra inundatiilor, prize de apa, lucrari aferente cailor de comunicatii) au fost determinati probabilistic prin prelucrarea sirurilor de masuratori, respectiv: debite maxime, debite minime, niveluri maxime, niveluri minime, debite de aluviuni tarate sau in suspensie.

Tot pe aceste principii, la nivel national, a fost posibila evidentierea zonelor cu risc de expunere la inundatii, pe baza unor scenarii de precipitatii in bazinele de receptie, constituind baza de fundamentare a investitiilor ce vizeaza amenajarea bazinelor hidrografice.

AUTORIZATII IN ZONELE RURALE

Parerea potrivit careia in zonele rurale s-a construit fara autorizatie este, in mare parte, nefondata. In anul 1958 au fost elaborate Decretul nr.144 privind reglementarea eliberarii autorizatiilor de construire, reparare si desfiintare a constructiilor si a celor referitoare la instrainarile si la impartelile terenurilor cu sau fara constructii, si Decretul 545 privind reglementarea amplasarii constructiilor precum si a trecerii in proprietatea statului a terenurilor si constructiilor necesare efectuarii unor lucrari sau a unor actiuni de interes de stat. Este adevarat ca, desi cadrul legislativ exista, el nu era respectat decat in parte, fiind lasat la latitudinea autoritatilor locale. Daca ne referim strict la zonele inundabile, masurile de aparare luate in acest sens au fost aplicate cu caracter local, prin lucrari de indiguire sau acumulari care si-au pierdut in timp eficacitatea, devenind implicit vulnerabile sub actiunea factorilor de mediu. Ar mai fi de amintit faptul ca inainte de anul 1990 asigurarea locuintelor era obligatorie si se desfasura prin ADAS (Administratia Asigurarilor de Stat).

ZONE INTERZISE

Delimitarea zonelor de risc la nivelul localitatilor este o activitate laborioasa, care conjuga observatiile facute de-a lungul timpului cu studii stiintifice pe domenii de interes (studii geotehnice, hidrogeologice, de inundabilitate etc.)

La nivelul fiecarei unitati teritorial-administrative (municipiu, oras, comuna) a fost intocmit Planul de Urbanism General (PUG) si Regulamentul Local de Urbanism, prin care acesta se aplica. Fara a intra in detalii, trebuie spus ca PUG-ul unei localitati cuprinde toate reglementarile in materie de urbanism adaptate la zona respectiva, incluzand si restrictiile impuse ca urmare a existentei unor factori de risc enumerati anterior. Este lesne de inteles ca, prin PUG-ul avizat si aprobat conform legii, este interzisa amplasarea de locuinte in zonele supuse riscului la inundatii. Avizarea documentatiilor de urbanism se face de catre toate organele de specialitate ale administratiei publice locale si centrale abilitate potrivit competentelor stabilite prin lege (Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul, H.G.R. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului General de Urbanism, completat cu H.G. 855/2001.)

CONSTRUCTII LANGA APE

In primul rand, trebuie specificat faptul ca, potrivit legii (Legea apelor nr.107/96), albiile minore ale apelor de suprafata cu o lungime mai mare de 5 km si o suprafata a bazinului hidrografic mai mare de 10 kmp, apartin domeniului public. Prin albie minora intelegem suprafata de teren ocupata permanent sau temporar de apa care asigura curgerea nestingherita din mal in mal a apelor la niveluri obisnuite.

Albia majora este portiunea de teren din valea naturala a unui curs de apa, peste care se revarsa apele mari la iesirea lor din albia minora.

Potrivit legii, in zona cursurilor de apa pot fi amplasate numai anumite tipuri de lucrari, respectiv constructii si instalatii care asigura gospodarirea complexa a apelor, baraje si derivatii, lucrari de folosire a apelor pentru alimentari cu apa potabila, industriala si pentru irigatii, centrale hidroelectrice, amenajari turistice si de agrement, constructii de aparare contra inundatiilor, lucrari de canalizare si evacuare a apelor uzate, statii si instalatii de prelucrare a calitatii apelor uzate, traversari de albii cu lucrari de arta, conducte, linii electrice, amenajari si instalatii de extractie a agregatelor minerale din albii sau maluri, lucrari de prospectiuni de explorare/exploatare prin foraje, instalatii si aparatura pentru masuratori hidrometrice.

Este interzisa amplasarea in zona inundabila a albiei majore a obiectivelor social economice si, in special, a locuintelor.

Prin legislatia specifica domeniului de gospodarire a apelor (Legea 107/1996 cu modificarile si completarile ulterioare) sunt definite zonele de influenta a cursurilor de apa si a apelor statatoare si restrictiile ce se impun cu privire la constructiile ce se amplaseaza in interiorul acestora (albia minora, albia majora, zone de protectie caracteristice).

Amplasarea acestor obiective se poate aviza de catre Apele Romane in cazuri speciale, numai cu acordul riveranilor si dupa realizarea anticipata a lucrarilor si masurilor pentru evitarea pericolului de inundare si asigurare a curgerii apelor.

ACCES LA INFORMATIE
Informarea cetatenilor interesati cu privire la regimul juridic al anumitor parcele de teren se face prin accesul acestora la documentatiile de urbanism aflate la nivelul primariilor. Autoritatea locala are obligatia, sub sanctiunea legii, sa puna la dispozitia celor interesati ( investitori, proiectanti de specialitate) documentatiile de urbanism, pentru a fi studiate. Mai mult decat atat, celor interesati, indiferent daca sunt proprietari sau nu, primariile emit la cerere Certificate de urbanism care cuprind informatiile necesare cu privire la regimul juridic si economic, incadrarea in PUG, utilitatile existente in zona si eventualele restrictii instituite asupra parcelei respective.

AMENZI PENTRU LIPSA AUTORIZATIEI
Executarea de lucrari de construire, fara a avea obtinuta in prealabil Autorizatia de construire eliberata conform legii, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda pana la 100.000 RON, respectiv 1 miliard de lei vechi. Continuarea lucrarilor la obiective neautorizate si asupra carora s-a dispus de catre organele de control sistarea lucrarilor, constituie infractiune si se pedepseste cu amenda penala sau inchisoare.

In numarul urmator: riscurile amplasarii ilegale ale locuintelor langa ape si obligatiile investitorilor si cetatenilor cu privire la exploatarea si intretinerea lucrarilor amplasate in albiile raurilor.
×
Subiecte în articol: lucrări urbanism zonele apelor