x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Relatiile de proasta vecinatate

Relatiile de proasta vecinatate

de Melania Floarea    |    29 Iun 2006   •   00:00
Relatiile de proasta vecinatate

CE SPUNE LEGEA
O chestiune care tine de educatie, dar si de lege
CE SPUNE LEGEA
O chestiune care tine de educatie, dar si de lege

De multe ori, din nefericire, un vecin nu este neaparat o sursa de bucurii. Unii cititori ne intreaba cum trebuie sa abordeze problemele legate de relatiile de proasta vecinatate, cauzate fie de decibelii in exces, fie de "mutatul gardului peste noapte" sau de cresterea unor arbori apartinand vecinilor peste propriul gard si care va deranjeaza prin umbra pe care o produc sau prin frunzele care va cad in curte. Sa le analizam pe rand.

POLUAREA FONICA


Problema poluarii fonice (despre care am vorbit pe larg in alt numar al suplimentului) la care multi dintre noi suntem supusi de vecinii "melomani" este destul de greu de rezolvat: recomandabil ar fi sa incercati o conciliere amiabila cu vecinul si sa-i explicati ca, mai ales la bloc, convietuirea nu trebuie sa se dovedeasca o corvoada, iar vecinii ar trebui sa se respecte reciproc si sa trateze in mod civilizat relatiile de vecinatate impuse prin colocuire. Daca nu aveti succes cu argumentele de bun-simt, puteti telefona la politie de unde apelul va va fi directionat catre politia de proximitate din cartierul dvs. si in cel mai scurt timp o patrula isi va face aparitia pentru a rezolva problema. Amenzile pentru deranjarea ordinii publice sunt usturatoare!

CUM FURAM CU GARDUL...


Doamna care ne spune cu mult umor ca "pe noapte ce trece, curtea dumneaei este din ce in ce mai mica in detrimentul vecinei care muta pe furis gardul" nu este chiar asa hazlie cum pare: in cazul in care nu interveniti in rezolvarea prompta a acestei situatii, la momentul la care veti dori, de exemplu, sa vindeti terenul respectiv veti vinde exact ce reiese din masuratori si nu ce este trecut in schitele imobilului. Astfel, trebuie sa ii puneti imediat in vedere vecinei ca ceea ce face reprezinta infractiunea de furt care se pedepseste cu detentia! Masurati imediat terenul si comparati masuratorile cu cele din schitele acestui teren (atasate la contractul de vanzare-cumparare al terenului) sa constatati diferentele. Daca vecina nu va restituie de buna-voie terenul furat prin mutarea gardului adresati-va instantei de judecata pentru remedierea situatiei, iar vecina va fi obligata la restabilirea situatiei anterioare si la plata cheltuielilor de judecata suportate de dvs.

FRUCTELE DIN CURTEA NOASTRA


Daca pomii vecinilor trec peste limita proprietatii, aveti tot dreptul sa retezati crengile care ajung la dvs. fara ca cineva sa va poata acuza, iar fructele care cad pe pamant va revin. La fel si in cazul in care streasina vecinului trece pe proprietatea dumneavoastra, iar apele pluviale se colecteaza in curtea ta in loc de cea a vecinului, puneti in vedere acestuia sa corecteze de urgenta aceasta situatie, pentru ca pe proprietatea dvs. nu trebuie sa va deranjeze nimeni.

×