x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Rustic ca ambient, dar modern ca si confort

Rustic ca ambient, dar modern ca si confort

de Adela Parvu    |    11 Mai 2006   •   00:00

AMENAJARI ORIGINALE
De multe ori o casa veche de la oras poate fi impartita in asa fel, incat o parte a ei sa fie transformata intr-o garsoniera. O locuinta potrivita pentru tinerii din familie sau una ce poate fi inchiriata
AMENAJARI ORIGINALE
Solutiile sunt simple, dar expresive: rafturile din lemn de sub fereastra, masa gen bar cu rafturi intre cele doua barne, tamplaria veche a casei - toate se potrivesc si fac fata cerintelor contemporane

De multe ori o casa veche de la oras poate fi impartita in asa fel, incat o parte a ei sa fie transformata intr-o garsoniera. O locuinta potrivita pentru tinerii din familie sau una ce poate fi inchiriata

Multe case din mediul urban, construite cu zeci de ani in urma, au o impartire interioara gen vagon. Si cand aceste locuinte ajung sa fie in grija unor proprietari batrani, spatiul devine parca mai greu de intretinut. In astfel de situatii exista alternative pentru a reduce cheltuielile prin separarea unei camere sau doua de restul interiorului principal pentru organizarea unui spatiu potrivit fie pentru cei tineri din familie, fie pentru inchirierea noii locuinte.

REAMENAJAREA INTERIORULUI


Oricum este necesara reamenajarea interiorului, pentru ca noua garsoniera sa ofere independenta viitorilor locatari, dar si confortul necesar. Si pentru ca tot am pomenit de cei in varsta, e clar ca acestia nu au suficienti bani pentru o aranjare chiar si partiala a casei, in schimb exista solutii ce pot fi puse in practica cu materiale potrivite, decente, care sa nu coste mult. Prezentarea de fata se constituie ca un exemplu elocvent nu numai in privinta costurilor absolut rezonabile destinate amenajarii, ci mai ales prin ideile de ambientare materializate aici.

MATERIALE INSPIRAT ALESE


Casele gen vagon au avantaje si dezavantaje, dar atunci cand se doreste separarea interiorului pentru amenajarea unei noi locuinte sub acelasi acoperis, se pare ca lucrurile tind sa fie in favoarea proprietarilor care detin astfel de tipuri de case. Usile de acces interior-exterior deja configurate, inaltimea mare a camerelor, ferestrele generoase sunt premisele pentru o schimbare reusita, pentru o transformare si valorificare buna a interiorului. Si daca aceste tipuri de case vagon au fost gandite, majoritatea, intr-un stil architectural electic, de la mixajul de elemente clasice se poate trece usor catre o amenajare interioara rustica. Secretul il constituie lemnul, material ce domina interioarele vechi, numai daca ne gandim la pardoseli, tamplarie si structura acoperisului.

Locuinta de fata este formata practic din doua camere: o bucatarie si o camera, ambele spatioase, aerisite si luminoase. Parfumul vechi al casei ar fi fost tulburat de o amenajare prea moderna a noii locuinte, iar o ambientare clasica ar fi presupus prea multi bani si ar fi micsorat spatiul prin prezenta unor piese de mobilier specifice clasicului (masive). Asa ca, daca lemnul a fost cel care se impunea vizual in ansamblul celor doua camere, s-a mers mai departe in creionarea noului decor si s-au folosit barne masive ca suport pentru noi piese functionale.

DECORATIVE SI FUNCTIONALE


O segmentare inteligenta si surprinzator de graitoare ca imagine a spatiului a fost asadar realizata cu ajutorul unor structuri usoare. Acestea au fost imbinate astfel, incat sa constituie elemente pentru noi functiuni, inexistente initial. La bucatarie, barnele din lemn separa original frontul de lucru (unde se gasesc chiuveta, plita si electrocasnicele) de locul de luat masa, manufacturat simplu, dar eficient.

In camera se remarca regandirea spatiului pe verticala. O incapere ce are in jur de 3,5 metri inaltime poate fi recompartimentata excelent pe doua niveluri, mai ales atunci cand este vorba de o garsoniera, fie ea si dubla. Daca la "parter" poate fi aranjata zona de zi, cu loc pentru conversatie (canapea, masa, fotolii), la "etaj", ferit din raza vizuala imediata, se poate amenaja patul. Da! Un pat suspendat, un loc de odihna la inaltime, deseori intalnit in camerele de tineret.

Astfel se castiga spatiu suplimentar in zona de zi destinata activitatilor curente, iar aici acest loc a fost amenajat ca si birou. Un lucru gandit foarte bine, avand in vedere ca acest colt de camera beneficiaza si de lumina naturala. Este o casa simpla ca si finisaje dar intrutotul originala prin solutiile gasite si atmosfera generala a decorului.

PATINA RUSTICA


Necesitatea configurarii de noi functiuni in acelasi spatiu a impus gasirea unei idei originale, si aici este vorba de structurile din barne de lemn. Ele se impun acum in amenajare, devenind laitmotivul ei. Lemnul, special antichizat, este completat reusit de prezenta obiectelor rustice. Si chiar daca in bucatarie exista electrocasnice moderne, iar in camera o zona de birou cu aparate specifice, imaginea de ansamblu este una originala, iesita din tipare: rustic ca ambient, dar modern ca si confort. Cine zice ca nu se poate?

Soba de teracota veche, fotolii clasice autentice sunt alaturate unei canapele noi si obiectelor rustice. O combinatie stranie, dar care reuseste sa aduca o nota originala interiorului
Realizarea unui pat suspendat s-a dovedit a fi o idee excelenta pentru castigarea de spatiu la nivelul inferior in mica locuinta. Astfel, sub "dormitor" exista un generos loc pentru birou si biblioteca. De remarcat, modalitatea simpla prin care a fost realizata structura din lemn, inclusiv scara de acces spre "etaj"

In bucatarie, structura de lemn a fost realizata la o inaltime raportata la scara umana, mai jos fata de plafon, ceea ce duce la schimbarea atmosferei in incapere, prin echilibrarea vizuala a orizontalei cu verticala
×