x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Să ne pregătim florile de toamnă şi de iarnă

Să ne pregătim florile de toamnă şi de iarnă

de Cornelia Constantin    |    24 Oct 2009   •   00:00
Să ne pregătim florile de toamnă şi de iarnă

Găsiţi noi locuri bune pentru florile dragi. O dată cu schimbările climaterice bruşte care s-au petrecut în această perioadă a trebuit să facem schimbări şi în privinţa florilor.



Cele mai multe plante de grădină se plantează toamna (bulboase, perene, arbuşti, pomi fructiferi, viţă-de-vie), dar acest sezon atât de aşteptat de toţi grădinarii a fost perturbat destul de mult de scăderea temperaturii şi de un neaşteptat strat de zăpadă. În această situaţie, unele plante au rămas neprotejate, probabil unele au îngheţat, altele s-au ales cu daune temporare.

PLANTELE DE GRĂDINĂ
În grădină avem tot felul de plante. Cele anuale obţinute din seminţe se pregătesc de acum să încheie sezonul. Nu ne facem griji din cauza lor. Plantele perene - trandafirii şi arbuştii - sunt în general rezistente la clima noastră, dar un astfel de şoc termic prematur le poate afecta şi pe ele. Trandafirii sunt în vegetaţie chiar şi în noiembrie, când încă mai produc flori printre brume şi ploi. Plantele perene bulboase şi rizomatoase au anumite cicluri de vegetaţie. De exemplu, daliile se ţin în pământ până la primele geruri, după care se scot din pământ, pentru că partea subterană este sensibilă la frig. Luna octombrie este încă una de vegetaţie pentru ele. Tufe mari şi frumoase, care încă puteau înflori, au căzut pradă frigului în zonele care au fost acoperite de zăpadă. De asemenea, tot în octombrie se înfiinţează plantaţiile de bulboase - minunatele flori care ne încântă primăverile. Dacă este prea frig şi pământul este îngheţat, nu se mai pot planta. Instalarea precoce a frigului poate chiar să ducă la îngheţarea parţială a bulbilor, deşi ei sunt pereni. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi peste iarnă dacă nu există un strat protector de zăpadă. După cum vedeţi, situaţia este destul de complicată atunci când vine vorba despre un echilibru al plantărilor.

PLANTELE DE TERASĂ

Frumuseţi mediteraneene şi exotice care ne uimesc şi ne încântă pe toată durata sezonului cald au acum nevoie de protecţie faţă de frig. Citrice, palmieri şi alte atracţii, în general plante voluminoase, au acum nevoie să fie protejate de acţiunea frigului. Se mută ghivecele în holuri luminoase, pe pervazuri generoase în camere neîncălzite şi se verifică de dăunători. Este riscant chiar dacă are probleme fie şi o plantă din toate cele pe care le aveţi, pentru că problemele se transmit cu rapiditate în spaţii interioare. În plus, amplasamentul trebuie ales cu grijă, pentru că e nevoie să se păstreze ritmul firesc de vegetaţie.

CITRICELE

De exemplu, citricele înfloresc şi fructifică tot timpul. Ele au nevoie de un spaţiu răcoros, la 10°C, luminos şi destul de umed în aer şi la rădăcină în comparaţie cu alte plante. Unele plante de terasă se tund pentru a fi mai uşor manevrabile. Altele se transplantează dacă au încă un ritm rapid de creştere. Pulverizarea pe frunze sau ştergerea frunzelor cu o cârpă umedă poate să fie de ajutor.

Plantele de interior nu necesită schimbări de amplasament, dar şi pe ele le afectează schimbările climaterice. Dacă, până la venirea frigului, temperatura era uşor în scădere, acum a crescut brusc din cauza sistemelor de încălzire din camerele de locuit. Umiditatea normală din aer a scăzut brusc, şi lucrul ăsta le brunifică frunzele. S-a schimbat ritmul de udare şi unele plante mai pretenţioase vor suferi. Pe măsură ce toamna se transformă în iarnă, se schimbă şi intensitatea luminii. Nu se mai administrează îngrăşăminte de acum, pentru că şi plantele au nevoie de o mică pauză. Vor înflori unele şi fără ajutorul nostru, dar inflorescenţe bogate vom avea abia în primăvară.

RĂSFĂŢ
Nu uitaţi să vă răsfăţaţi un pic florile. O pulverizare pe frunze cu apă la temperatura camerei face ca praful să dispară şi să crească umiditatea relativă în preajma plantei. Într-o atmosferă uscată, această stropire este binevenită. Deşi nu este sezon de transplantare, dacă unele plante au nevoie de ghiveci mai mare, puteţi să le mutaţi cu colet de rădăcini cu tot în alt ghiveci şi să completaţi pământul de jur-împrejur. Nu aşezaţi plantele la mai mult de 50 cm de fereastră.

×
Subiecte în articol: mereu verde