x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Salteaua potrivită pentru un somn odihnitor şi relaxant

Salteaua potrivită pentru un somn odihnitor şi relaxant

de Alina Iancu    |    28 Noi 2009   •   00:00
Salteaua potrivită pentru un somn odihnitor şi relaxant

Fiecăruia i s-a întâmplat să se trezească mai obosit decât a adormit, cu dureri de spate şi stări de disconfort cauzate de utilizarea unei saltele inadecvate. Ca alternativă la saltelele clasice, puteţi opta pentru cele confecţionate din materiale care iau forma corpului sau din fibre naturale cu masaj şi inserţii de materiale preţioase.

Saltelele nu mai reprezintă de mult un simplu accesoriu de mobilă, ci un obiect de care depinde în mare parte confortul personal atunci când vă aflaţi acasă. În medie, o persoană îşi petrece în pat o treime din viaţă, somnul fiind un proces vital pentru refacerea organismului, iar calitatea lui influenţează în mod direct calitatea vieţii de zi cu zi. Cu toate acestea, puţini sunt cei care, atunci când îşi aleg salteaua, acordă atenţie şi altor criterii în afară de preţ.

"Alegerea saltelei este foarte importantă, pentru că fiecare avem nevoi diferite în timpul somnului. Nu există o saltea ideală pentru toată lumea, ci există salteaua ideală pentru fiecare în parte. Sunt multe lucruri de care trebuie să ţinem cont: forma corpului, poziţia în care dormim, temperatura camerei şi alte caracteristici care definesc confortul personal", a spus Mihaela Mureşan, marketing manager Ikea România.

O atenţie deosebită trebuie acordată alegerii saltelelor speciale pentru persoanele care suferă de boli ale coloanei vertebrale şi a celor pentru copii.

CATEGORIILE DE SALTELE
Saltelele pot fi împărţite în două mari grupe: cu structură interioară cu arcuri de tip plasă sau împachetatate individual şi cu structură interioară fără arcuri, confecţionate din latex, spumă poliuretanică, fibră de cocos, memory foam (burete cu memorie), cu inserţii de argint, cu aer, cu apă şi cu gel.

Laurenţiu Cristian Danu, manager asistent la Saltele Lucs, spune că: "Indiferent de compoziţia structurii interioare a saltelei, întotdeauna trebuie să avem în vedere, pe lângă gradul optim de confort, şi proprietăţile medicale, respectiv: susţinerea corectă din punct de vedere anatomic a coloanei vertebrale şi relaxarea musculaturii, proprietate ce va genera un somn adânc, odihnitor şi revigorant. Bineînţeles că aceste criterii diferă în cazul persoanelor cu afecţiuni grave la nivelul coloanei vertebrale, caz în care sunt recomandate saltele ortopedice, cu un grad ridicat de rigiditate".

Tot în categoria saltelelor cu proprietăţi medicale se încadrează şi cele anatomice, care îşi adaptează forma în funcţie de greutatea corpului, oferă suport pentru gât şi spate şi menţin coloana vertebrală într-o poziţie corectă.

CRITERII DE ALEGERE
Achiziţionarea unei saltele poate fi un proces simplu dacă ţineţi cont de câteva aspecte esenţiale. Cele mai frecvente probleme sunt cele cauzate de acarieni, bacterii microscopice, care îşi fac cuib în saltea şi care pot provoca alergii şi probleme respiratorii. De aceea, atunci când o cumpăraţi asiguraţi-vă că este tratată antistatic, antibacterian şi antifungic şi că este prevăzută cu huse detaşabile şi lavabile care asigură un grad optim de igienă.

De asemenea, sunt recomandate saltelele cu grad de permeabilitate ridicat, care permit circulaţia aerului în structura interioară. "Contează, bineînţeles, şi preferinţele personale legate de gradul de elasticitate al saltelei, prezenţa unei huse cu feţe dedicate anotimpurilor cald şi rece sau a unei huse lavabile. De asemenea, o saltea reprezintă o investiţie pentru aproximativ patru-cinci ani, iar calităţile sale trebuie să se păstreze cât mai bine în timp. 

 

O saltea de calitate nu se deformează, beneficiază de garanţie şi este transportată într-un ambalaj igienic", a declarat Raluca Simion - PR Officer la VreauSaltea.ro.

PENTRU COPII ŞI ADOLESCENŢI
Coloana vertebrală a unui copil sau adolescent este foarte fragilă şi întrebuinţarea unei saltele inadecvate poate duce la deformări grave, drept care este recomandat ca produsele destinate lor să aibă un grad de rigiditate mediu spre ferm, să fie confecţionate din poliuretan sau latex şi să nu aibă arcuri în structura internă.

"O saltea de calitate ajută la menţinerea unei poziţii corecte a coloanei vertebrale, asigură muşchilor odihnă şi contribuie la o bună circulaţie a sângelui. La ora actuală, cele mai performante sunt, în special, din spumă vascoelastică, latex şapte zone, precum şi cele cu gel sau cu masaj, folosind cea mai înaltă tehnologie a momentului cu materiale şi structuri naturale testate şi metale preţioase antibacteriene, cum ar fi argintul", a spus Nicoleta Morcov, agent de vânzări la Previ.

 

Preţuri
O saltea de calitate este o investiţie pentru o lungă perioadă de timp, garanţia fiind cuprinsă între 5 şi 25 de ani în funcţie de producător, acestea fiind previziunile specialiştilor privind durata lor de viaţă.
În funcţie de mărime, de tehnologia şi materialele folosite în componenţă, de calitatea lor şi de avantajele pe care le oferă, preţul unei saltele poate varia. 

Pentru cele din burete cu memorie, preţul va fi întotdeauna mai mare decât pentru una cu arcuri şi va creşte o dată cu nivelul calităţii. Astfel, pentru o saltea de calitate pentru o persoană, în funcţie de producător, costurile încep de la 300 de lei, iar pentru una dublă de la 500 de lei şi pot ajunge până la 1.000 de euro şi chiar mai mult.

 

Info
Fiecare saltea are propriile caracteristici determinate de densitatea şi înălţimea straturilor de material utilizat, aşa cum se întâmplă şi în cazul celor din poliuretan sau memory foam. Saltelele cu densitate mare, ferme şi cu înălţime mică, între 17 cm şi 22 de cm, sunt recomandate persoanelor cu afecţiuni ale coloanei vertebrale. În cazul celor din latex interesaţi-vă care sunt zonele de portanţă (punctele de susţinere a corpului) şi asiguraţi-vă că se potrivesc nevoilor dumneavoastră. Pentru cei care vor un grad de confort sporit, sunt disponibile saltele din materiale tratate cu uleiuri esenţiale, care conţin materiale preţioase cu funcţii antibacteriene şi de protecţie sau care au incluse în structura internă dispozitive de masaj controlate din telecomandă.

×
Subiecte în articol: ne-am interesat pentru tine