x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Scurt itinerar al evenimentelor dedicate copiilor, în Bucureşti

Scurt itinerar al evenimentelor dedicate copiilor, în Bucureşti

de Otilia Vintilă-Bolchiş    |    29 Mai 2010   •   00:00
Scurt itinerar al evenimentelor dedicate copiilor, în Bucureşti

De 1 iunie în Bucureşti, copiilor li s-au pregătit nenumărate surprize, care mai de care mai tentante şi mai originale. Părinţii nu au decât să-şi prefigureze din timp un traseu bine stabilit pentru a le face ziua special dedicată cât mai frumoasă. În sensul ăsta am făcut şi noi o scurtă descriere a câtorva dintre evenimentele care urmează să aibă loc zilele acestea.

SCHIMB DE JUCĂRII ŞI NU NUMAI
O propunere interesantă vine de la Muzeul Ţăranului Român, care îi invită pe prichindei să-şi aducă jucăriile de care s-au plictisit în vederea schimbului. Nu de alta, dar poate că jucăriile altor copii sunt mai interesante, şi aceştia din urmă, la rândul lor, s-au plictisit de ele! Astfel ar putea fi scutiţi şi părinţii de o cheltuială în plus. Pe termen scurt, cel puţin! Ştiut fiind faptul că cei mici se plictisesc destul de repede de jucăriile lor.

În afara acestui interesant schimb de jucării, copii se pot bucura de baloane de săpun cât ei de mari, de vată pe băţ, turtă dulce, prăjiturele, o piesă de teatru, de participarea la atelierele de ceramică, hârtie manuală sau pictură pe pânză. Nu în ultimul rând, vor putea să vizioneze expoziţia intitulată "Acasandrei- atelierul şi copiii", o expoziţie ce reuneşte lucrări ale artistului Aurel Acasandrei şi ale foştilor săi elevi, majoritatea copii între 6 şi 10 ani. Expoziţia va rămâne deschisă la Sala Irina Nicolau până la 20 iunie, de marţi până duminică, între orele 10:00 şi 18:00.

UN PARC DE POVESTE...
Parcul Cişmigiu de asemenea îi aşteaptă pe cei mici la data 30 mai, pentru a sărbători cum se cuvine ziua lor. Astfel începând cu ora 11:00 şi până la ora 20:00, pentru o zi Grădina Cişmigiu se va transforma într-un parc de distracţii în care îşi dau întâlnire poveştile, teatrul, muzica, dansul şi jocul.

Iată care sunt propunerile din acest an ale organizatorilor ­ ArCuB, Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti.
La scenele amplasate în vecinătatea Chioşcului şi lângă Platan se poate cânta şi dansa pe melodiile unor trupe îndrăgite, dintre care amintim: Corurile de copii Bim Bam, Allegretto, Meloritm, Doremi, Ansamblul artistic de copii Andantino, solista vocală Sânziana, Studioul coregrafic Reverance, Şcolile de dans Mondodance şi Sobis. Concertul trupei Blaxy Girls va încheia acest program artistic. Spectacolele de teatru pentru copii nu vor lipsi din program.

Experimentele amuzante ale profesorilor trăsniţi de la Fun Science, o expoziţie de desene pe Aleea Desenelor, artişti plastici care pictează spre încântarea trecătorilor, pe Podul Artelor, parada majoretelor şi fanfare, ateliere de creaţie: pictură, origami, modelaj şi confecţionat păpuşi sunt alte propuneri inedite facute copiilor. O noutate a acestei ediţii este Ferma Animalelor. Spre încântarea celor mici, iepuraşi, ieduţi şi porcuşori de Guineea pot fi admiraţi şi hrăniţi într-o zonă special amenajată în vecinătatea Chioşcului.

DESCHIDEREA UNUI LOC DE JOACĂ ÎN AER LIBER
Tot de Ziua Copilului, în Capitală se inaugurează un loc de joacă şi petreceri pentru copii, în aer liber, pe Şoseaua Vergului, la nr. 59. Este vorba despre Happy Planet, desfăşurat pe o suprafaţă mare ­ 1.000 mp, situat lângă un loc de joacă de interior deja existent, dar care a fost extins la cca. 900 mp.

Deschiderea parcului va fi însoţită de o mulţime de surprize dedicate sărbătoriţilor. Cadouri, vată de zahăr, popcorn, îngheţate şi tot felul de alte bunătăţi, plus o animaţie pe cinste susţinută de personaje îndrăgite din desene animate care îi vor picta, le vor face baloanele în forme diverse, vor desfăşura concursuri, vor dansa, totul până seara târziu. Cele trei tobogane gonflabile, trampolina, pereţii de căţărat, leagănele, căsuţele, circuitul de maşinute electrice şi multe alte posturi de joacă stau şi abia aşteaptă să înceapă distracţia.

Mai multe informaţii despre acesta găsiţi aici

PERSONAJE ÎNDRĂGITE DIN DESENE ANIMATE ŞI CĂLĂTORII IMAGINARE
Începând de sâmbătă, 29 mai, Sun Plaza deschide maratonul a patru zile de răsfăţ pentru copii. Tabăra de vară vine mai devreme, debutând cu o întâlnire de gradul I cu personajele Cartoon Network. XLR8, cel mai rapid extraterestru din "Ben10", Bloo cel mai amuzant prieten imaginar din "Casa Foster" şi aventurierul Flapjack vor veni "în persoană" cu planuri mari de distracţie. Copiii curajoşi vor fi înrolaţi piraţi alături de Flapjack, vor pescui premii alături de Bloo şi vor învăţa să se apere de Forţele Răului împreună XLR8.

Tot de sâmbătă copiii se îmbarcă într-o călătorie imaginară în jurul lumii şi vor vizita pe rând Europa, America de Sud, Africa şi apoi restul continentelor. Vor cunoaşte fiecare cultură prin desene, poveşti, legende şi prin spectacole de scenă şi vor fi implicaţi în ateliere de jocuri creative şi de dans.

De asemenea, pe durata celor patru zile, Tabăra Sun Plaza activează colţul energiei cu tobogan gonflabil, piscină cu bile şi bouncer, unde cei mici să îşi potolească în voie pofta de mişcare.

Programul zilelor "de tabără" este următorul:
- Sâmbătă, 29 mai, 13:00-18:00 - Întâlnire cu personajele Cartoon Network
- 13:00-17:00 - Carnaval Europa
- Duminică, 30 mai, 13:00-17:00 - Carnaval America de Sud
- Luni, 31 mai, 16:00-20:00 - Carnaval Africa
-Marţi, 1 iunie, 14:00-20:00 - Carnaval restul lumii

×
Subiecte în articol: eveniment