x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Spectaculos in tonuri neutre

Spectaculos in tonuri neutre

12 Mai 2005   •   00:00

Foarte multi romani se feresc de simplitate si adopta stiluri de amenajare epatante, in ideea ca tot ceea ce este aerisit este ieftin. Amenajarea de fata, ce poarta semnatura arh. Louis Sorescu, vine sa contracareze aceasta mentalitate si sa arate acuratetea unui interior logic, elegant, confortabil, asa cum il poate crea numai un specialist

  • de ADELA PARVU
  • CASA PE PAMANT
  • Proprietarii acestei case, situate central in Capitala, au mers pe mana arhitectului care le-a propus o amenajare simpla, unde tonurile neutre domina, materialele naturale sunt prezente, iar configuratia spatiilor este in acord cu un stil de viata contemporan. Desi initial si-au dorit o casa colorata, au renuntat la idee dupa vizionarea mai multor locuinte ai caror pereti si mobilier au fost alese in tonuri vii, chiar stridente. Au realizat ca o astfel de amenajare oboseste in timp si se demodeaza foarte repede. Pe de alta parte, culoarea poate fi adusa in ambient oricand, apeland la combinatii asortate intre obiecte decorative si texturi pentru draperii, perdele, covoare, tapiserii.

    Recompartimentarea interioara

    Casa veche prezenta inconvenientul unor spatii mici, dar numeroase, si o dotare deficitara pe partea de instalatii. In decurs de sase luni interiorul a fost complet modernizat, jumatate din acest timp fiind acordat numai finisajelor. Arhitectul Louis Sorescu a prevazut functionalizarea locuintei prin debarasarea partiala a zidurilor si crearea unor functiuni strict necesare, dar mai generoase sub aspectul dimensiunilor. In situatia in care lumina naturala nu patrunde decat pe laturile perimetrale ale locuintei, arhitectul a avut in vedere, pe langa aerisirea spatiilor, conceperea usilor interioare cu sticla sablata, astfel incat aportul luminii sa fie cat mai semnificativ. In plus, a sfatuit beneficiarii in privinta alegerii finisajelor peretilor pe tonuri deschise.

    Zona de zi armonioasa

    Degajata, fluida, zona de zi surprinde prin echilibrul formelor, culorilor, texturilor. Livingul comunica deschis cu sufrageria si bucataria, dar demarcatia exista si este inteligent rezolvata.

    Simetria domina amenajarea de aici. Zona de conversatie din living este situata fata in fata cu sufrageria, iar separarea dintre cele doua functiuni este realizata prin mai multe artificii arhitecturale: modul de rezolvare a plafonului, diferenta de nivel si respectiv structura fixa ce amprenteaza locul aparaturii audio-video (conceputa pentru instalarea unui ecran plasmatic). Prezenta finisajelor calde, in speta pardoseala, asociate cu tonurile deschise ale suprafetelor peretilor, "sparte" cu efect de finisaje cu piatra, aduc o nota de relaxare binevenita.

    Organizare ingenioasa in bucatarie

    Sub aspectul dimensiunilor, bucataria poate fi catalogata o incapere mica, dar modul de organizare a locurilor specifice (front de lucru, loc de luat masa, dispozitia aparatelor electrocasnice) ii confera o cu totul alta imagine. Incadrarea zonei de gatit si conceperea unei mese gen bar a rezolvat problema spatiului ingust de aici. Lemnul, piatra, formele bine definite ale pieselor de mobilier concepute de arhitect asigura unitatea stilistica a acestei functiuni, preferata de membrii familiei.

    Holul excelent exploatat

    In urma recompartimentarii spatiilor, holul a devenit foarte degajat. El asigura tranzitul intre zona de noapte si cea de zi si respectiv interior-exterior. Pentru a exploata la maximum dimensiunile lui generoase, arhitectul a prevazut aici un spatiu de depozitare al garderobei, frumos materializat.

    Efecte de lumina in zona nocturna

    Pentru a personaliza dormitorul matrimonial, Louis Sorescu a creat aici un interesant volum decorativ, prevazut cu scafe de lumina. Prezenta acestui element vine sa sparga monotonia unei incaperi cu functiune stricta si sa-i asigure o atmosfera speciala pe timpul noptii. Zona patului este marcata printr-o diferenta de nivel, o platforma din lemn pe care este asezata salteaua. Una dintre laturile acesteia poate servi, datorita configuratiei, ca spatiu de depozitare, dar si ca loc de luat masa in intimitate.

    Per ansamblu, este o casa ce se remarca prin coerenta amenajarii, prin simetria dispozit iei obiectelor, a modului de rezolvare a plafoanelor si, nu in ultimul rand, a atmosferei atribuite de iluminarea spectaculoasa. O sugestiva carte de vizita pentru arhitectul Louis Sorescu.
  • ADELA PARVU
    Arhiva Ideal Decor
  • SUGESTII ID

  • Minotti, Model Huber C
    Masuta de cafea, INNOVA.
    Pret 2.343 euro + TVA

  • Poltrona Frau. Canapea cu tapiterie de piele. Exclusiv prin Nobilis
    Model Mara. Pret 3.667 euro

  • Bla Station. Model 35 Snooze. Scaun. MTA. Pret nespecificat
  • ×