x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Strălucitor pentru zi, clasic pentru noapte

Strălucitor pentru zi, clasic pentru noapte

de Diana Chivu    |    03 Oct 2009   •   00:00
Strălucitor pentru zi, clasic pentru noapte
Sursa foto: Dragos Stoica/Jurnalul Naţional

Mirela, proprietara apartamentului din imagini, l-a împărţit în două şi a considerat că zona de zi se pretează unui decor foarte modern şi glamourous, asemănător unei cafenele de lux, iar zona de noapte a gândit-o ca un iatac într-o manieră clasică, plin de eleganţă şi rafinament.



Apartamentul de 2 camere se află în zona de nord a Bucureştiului într-un cartier de blocuri nou construit. Suprafeţele camerelor sunt generoase, lucru ce a permis un design deosebit. Toate finisajele din dotare au fost înlocuite cu altele noi, de calitate mai bună şi care să fie în acord cu stilul şi cromatica aleasă.

ALB, NEGRU ŞI ROŞU
Holul este spaţios cu un dressing încastrat cu uşi din oglindă. Această soluţie a fost aleasă pentru a ascunde mult obişnuitul cuier şi pentru a păstra holul liber şi ordonat. Candelabrul de cristal, tapetul elegant şi covorul realizat pe comandă în acord cu patternurile tapetului redau holului calitatea de a fi parte din living. Culorile dominante în zona de zi sunt negru şi alb, iar accentul este dat de culoarea roşie folosită la accesorii.

Livingul se dezvăluie plin de strălucire. Este luminos datorită celor două ferestre ce dau înspre balcon. Pardoseala este din parchet negru, iar mobilierul, pereţii şi accesoriile sunt jocuri reuşite în alb şi negru, potenţate de tonuri roşu aprins.

Mobilierul din furnir şi MDF în negru şi alb este prevăzut cu dulapuri, sertare şi panou special pentru ecranul LCD. Pe partea opusă spaţiul este echilibrat de canapeaua generoasă de culoare neagră. În faţa ei este aşezată o măsuţă de cafea din lemn lăcuit de culoare neagră. Echilibrul cromatic este dat de pernuţele albe şi negre cu patternuri interesante şi de cele două covoare, unul roşu şi unul alb. Un alt element spectaculos este fotoliul Egg cu exterior alb şi interior negru.

Pereţii sunt decoraţi cu tapet, iar decoraţiunile pentru ferestre sunt extrem de preţioase. Franjurile albe sunt acompaniate de draperii sofisticate. Pentru că a fost dificilă găsirea materialului dorit în magazinele ce comercializează perdele, metrajul folosit este cumpărat din sectorul destinat rochiilor de seară.

Şi dacă la ferestre avem franjuri albe, separarea bucătăriei de living se face prin franjuri negre. Peretele la semiînălţime are rol de bar şi masă de bucătărie, în spatele căruia stau semeţe două scaune din lemn lăcuit negru şi tapiţerie aurie. Pentru că spaţiul bucătăriei este destul de mic, s-a folosit tapet uni şi mobilier în culori deschise cu zone în care s-au proiectat rafturi din sticlă. Mobilerul este în forma literei L şi încorporează electrocasnicele principale. Obiectele decorative expuse pe rafturile din sticlă oferă personalitate spaţiului fără a încărca vizual spaţiul.

SANCTUARUL PERSONAL
Şi pentru că jocul în alb şi negru cu tonuri de roşu aprins este extrem de incitant, acesta a fost folosit şi în camera de baie. Suprafaţa relativ mică a încăperii nu a făcut posibilă existenţa unei căzi, aşa că soluţia este o cabină de duş deschisă. Chiuveta este piesa de rezistenţă, dar nu se lasă mai prejos nici faianţa cu pattern şi cap de zebră.




S-au placat cu faianţă doar pereţii din zona duşului şi a chiuvetei, celelalte zone fiind zugrăvite cu vopsea lavabilă în culorile binecunoscute: alb, negru şi roşu. Port prosopul face parte din categoria caloriferelor decorative, echilibrând împreună cu celelalte elemente funcţionalitatea cu designul.

Urmărind designul s-a optat pentru încastrarea rezervorului în perete, rezultând astfel o etajeră tocmai bună pentru câteva accesorii pentru baie.

ELEGANŢA ÎN DORMITOR
Dormitorul este regesc şi pare o cameră dintr-un castel. Patul este din lemn masiv şi este aşezat într-un decor special amenajat. Peretele din spatele patului este decorat cu material textil, aranjat în falduri bogate. Restul pereţilor sunt îmbrăcaţi cu tapet. De data aceasta cromatica este în nuanţe de auriu. Dormitorul este separat vizual printr-o arcadă cu un tapet uni într-o nuanţă arămie. Dacă în prima parte patul este corpul de mobilier care tronează, în cel de-al doilea spaţiu, pe partea stângă avem un dulap şi o comodă, ambele din lemn masiv. Pe partea stângă a fost construit un dressing ascuns.

Ideea Mirelei de a îmbrăca feţele uşilor cu tapet, a dus la o soluţie extrem de bună pentru mascarea dressingului.
Soluţia pentru pardoseală este tot parchetul de data aceasta din lemn de nuc lăcuit. Tablourile sunt realizate de o prietenă a Mirelei, fiind copii ale unor tablouri faimoase.

Eleganţa din întreg apartamentul a fost accentuată prin sistemul de iluminat format din aplice, candelabre, veioze şi lampadare potrivite stilului, dar şi prin decoraţiuni. Vorbim despre decoraţiunile pentru pereţi, cornişe şi rozete ce ajută la definirea spaţiului, dar şi despre decoraţiuni menite să personalizeze spaţiul.

FENG SHUI
Încă de la intrare, apartamentul ne primeşte cu spectaculozitate. Toate camerele au ceva de spus, fiecare în modul său propriu şi toate în acelaşi timp. Este de înţeles având în vedere că proprietara are studii în design interior. Mai nou, a început să studieze şi principiile Feng Shui. Echilibrul din mediul înconjurător este strâns legat de succesul profesional, de viaţa afectivă şi socială, aşa că elementele folosite în decorare sunt menite să atragă energiile pozitive. Totul este gândit în aşa fel încât să încânte ochiul, prin cromatica şi stilul ales, dar şi să creeze acea atmosferă pozitivă, combinând elementele benefice din Feng Shui.

×