x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Târg imobiliar la malul mării

Târg imobiliar la malul mării

de Alina Iancu    |    07 Aug 2010   •   00:00
Târg imobiliar la malul mării

Pe plaja de la Mamaia are loc în acest sfârşit de săptămână Regata Imobiliară care poate fi urmărită şi în varianta virtuală. La evenimiment participă agenţii imobiliare din ţară şi din străinătate, firme cu oferte pentru materiale de construcţii şi amenajări interioare, dar şi reprezentanţi ai unor domenii conexe care vor aduce în atenţia vizitatorilor produse de lux.

Evenimentul de la malul mării care a început joi, 5 august, şi se va încheia duminică, 8 august, va putea fi vizitat de toţi cei interesaţi, indiferent că sunt sau nu pe litoralul Mării Negre. Expoziţia, organizată de portalul imobiliar Imopedia în parteneriat cu Primăria Constanţa, se desfăşoară şi în varianta virtuală pe site-ul www.imopedia.ro unde vor putea fi consultate cele mai noi oferte în domeniu, prezentate în cadrul târgului.

Pe lângă agenţiile imobiliare din ţară şi din străinătate care îşi vor prezenta ofertele, la târg vor fi prezente şi reprezentanţi ai instituţiilor financiare care pot oferi sfaturi celor interesaţi de ofertele imobiliare. Ca o completare, la eveniment vor fi expuse de asemenea, maşini şi iahturi de lux. Pentru cei mai împătimiţi fani ai acestora din urmă se va organiza o tombolă al cărui câştigător va primi un curs de iahting.

"«Regata Imobiliară» propune un concept inedit de eveniment, prin prezenţa în spaţiul expoziţional (3000 mp) a jucătorilor importanţi din diferite sectoare de business din România, în completarea ofertelor imobiliare cu care şi-au obişnuit vizitatorii târgurile tradiţionale de profil", declară Răzvan Muntean, Manager General Imopedia.ro.

×
Subiecte în articol: eveniment