Templul Coral din Bucureşti

UNA DINTRE PUŢINELE SINAGOGI CARE NU ŞI-AU PIERDUT FUNCŢIUNEA DE CULT
Templul Coral are venerabila vârstă de 143 de ani, păstrându-şi farmecul de secol XIX, cu toate că a fost unul dintre lăcaşurile de cult greu încercate de intoleranţa religioasă, întrucât a fost devastat şi incendiat în repetate rânduri, prima dată chiar în anul construcţiei sale. Pe 18/30 iunie 1866, "chestiunea evreiască era în toi", guvernul se vedea nevoit să retragă din proiectul Constituţiei articolul referitor la egalitatea politică pentru evrei, ceea ce nu i-a oprit însă pe unii dintre locuitorii Capitalei să incendieze Templul Coral, înainte chiar de a fi inaugurat. Pagubele au fost estimate la 209.369 de lei, pe care arh. Burelli, verificator din partea Primăriei oraşului, le-a considerat justificate. Carol I a dorit să dea un exemplu şi a donat din caseta privată o sumă importantă de bani pentru reparaţii.

Clădirea este un important centru de cult iudaic, iar datorită valorii sale istorice şi arhitecturale a fost înscrisă în lista monumentelor istorice poziţia 1993, cod B-II-m-A-19672, aflându-se în zona protejată 26b, zona Sfântul Gheorghe. Templul Coral este situat pe Strada Sfânta Vineri nr. 9-11, în aproprierea ctitoriei lui Brâncoveanu, Sfântul Gheorghe, a bisericii Sfânta Vineri-Hereasca – astăzi demolată –, a vechii Episcopii Catolice şi a Capelei Bulgare, într-o atmosferă ce indică toleranţa religioasă.

INFLUENŢE VIENEZE
Templul Coral a fost construit între 1864-1867, după modelul Cortemplului Israelit, şi urma să aibă "o mărime încăpătoare de la 300 la 400 de jilţuri, în care să se săvârşească atât slujbele religioase cu cântece de cor, precum şi predicile". Impresia de monumentalitate o conferă corpul în decroş, "fragmentarea în panouri-travei a faţadei principale", arcada intrării şi ferestrele ample, în plin cintru, dar şi cele şase turnuleţe, cornişa bogat decorată, asizele marcate, profilaturile, soclul din similipiatră şi ceramica. În lateralele intrării principale, ferestrele înalte au menouri cu vitralii şi ancadramente în relief plat. Registrul superior este decorat cu rozete după modelul sinagogii din Viena, operă a arhitectului Ludwig von Forster.

Se remarcă folosirea pentru placarea faţadelor a două tonuri cromatice pentru cărămizi, ceea ce a permis realizarea unui elegant joc de culori. Accentele sculpturale sunt realizate din ceramică importată de la fabrica Wagram V. Brauswetter. Cornişa bogat decorată se termină la colţuri cu mici turnuleţe împodobite cu arce şi colonete. Atât interiorul, care respectă canoanele cultului mozaic, cât şi exteriorul exprimă prin proporţii şi modestia materialelor utilizate o "economie de mijloace".

Clădirea are subsol, parter şi două etaje, dimensiunile fiind de 14 m lăţime, 32 m lungime şi 15 m înălţime. Suprafaţa construită a parterului este de 647 mp, iar a subsolului, unde se află centrala termică, de 47 mp.

INTERIORUL
Suprafeţele etajate conferă amploare interiorului, împărţit în trei nave. Partea centrală este acoperită de o boltă semicilindrică, cu o structură de lemn cu rabiţ pe şipci şi trestie. Arcadele largi, pe două niveluri, despart nava centrală de cele laterale. Etajele au o proporţie impozantă, balconul etajului II este retras de la aliniamentul stâlpilor, în contrast cu înălţimea relativ modestă a parterului. Elementele verticale realizate din fontă prezintă influenţe gotice. Supleţea coloanelor galeriilor contrastează cu cele două coloane masive de la intrare, realizate în 1892. Acestea au capiteluri aurite de factură compozită, fusul din stucco-marmură şi baza din alamă. Pe peretele estic sunt tribuna – Bima – şi locul de păstrare a Torei – Chivotul. Candelabre ample, lampadare şi arcade luminoase, artistic decorate, îmbogăţesc interiorul Templului. Mobilierul completează decoraţia de influenţă maură, realizată în tonuri sobre într-o grafie unitară.

TRANSFORMĂRI ŞI EXTINDERI
Intervenţii ulterioare au modificat expresia arhitecturală a edificiului. Astfel, în 1892 au fost adăugaţi în exterior contraforţii, iar în interior s-a construit cel de-al doilea nivel al galeriei. În 1932, arhitecţii Iuliu Leoneanu şi Grigore Hirs, alături de inginerii C.I. Flachs şi Maximilian Marcus au întocmit un proiect de extindere a Templului, antreprenori fiind M. Gropper şi M. Aronovici-Maier. Noua aripă avea la parter sala de conferinţe şi festivităţi şi o cameră a clerului, iar la etaj muzeu, arhivă şi biblioteca.

Între 1932-1934 s-au construit scări suplimentare spre balcoanele etajului I, s-a schimbat instalaţia de încălzire centrală şi s-au înlocuit o serie de decoraţii degradate. În urma cutremurului din 10 noiembrie 1940 şi a devastării de către legionari, din ianuarie 1941, au fost necesare lucrări de consolidare şi reparaţii, executate în 1945, sub direcţia arh, Iuliu Leordeanu, cu materiale mai modeste.

CONSOLIDARE ŞI RESTAURARE
Problemele Templului Coral sunt cele obişnuite pentru o clădire cu respectabila vârstă de 143 de ani. În 2007, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România a început demersurile pentru începerea intervenţiilor complexe şi complete de consolidare, conservare şi restaurare, pe care clădirea le necesita neîntârziat. Arhitectul Nicolae Vlădescu de la CARPAŢI Proiect şi inginerii Tiberiu Popp şi Fl. Păune au realizat un proiect de consolidare a Templului Coral care prevede: consolidarea terenului, stâlpi din beton inseraţi în zidărie, pe fundaţii independente, consolidarea fundaţiilor prin subturnări în ploturi armate, centuri de beton armat la cota fundaţiilor, intermediar şi la cota superioară – planşeu peste etajul I, reactivarea tiranţilor existenţi şi suplimentarea lor, repararea fisurilor, a şarpantei, refacerea hidroizolaţiei, a pardoselilor şi restaurarea tuturor elementelor de arhitectură şi a componentelor artistice.

În anul 2008 s-a început cu lucrările de consolidare a fundaţiilor şi schimbarea învelitorii, iar în octombrie lucrările de conservare şi restaurare a decoraţiilor. Ceea ce implică: curăţarea şi îndepărtarea straturilor succesive de vopsea, reintegrarea elementelor degradate sau înlocuirea celor care lipsesc. Urmând ca o dată încheiate lucrările la acoperiş să înceapă chituirea fisurilor, refacerea integrală a gradenelor celor două balcoane, precum şi a celor din navele laterale de la parter, respectiv a pardoselilor, care ar urma să fie realizate din parchet de stejar, şi restaurarea picturii interioare a tuturor tâmplăriilor şi recondiţionarea mobilierului original.

Sunt prevăzute şi îmbunătăţirea condiţiilor interioare de climă (încălzire şi condiţionare a aerului), satisfacerea normelor actuale a siguranţei la incendii, revizuirea întregii instalaţii de iluminat şi a instalaţiilor sanitare. Încheierea lucrărilor este estimată pentru anul 2010.

Mulţumim arh. Aristide Streja pentru imaginile din arhiva personală puse la dispoziţie, dar şi Gabrielei şi lui Iulian Olteanu pentru fotografiile din timpul lucrărilor de restaurare şi informaţiile oferite cu amabilitate. Mulţumim pentru sprijinul oferit cu generozitate de Federaţia Comunităţilor Evreieşti.





STIL "MAURO-BIZANTIN"
Pe 27 aprilie 1857 Mihail R. Atanasiu vindea Comunităţii Cultului Israelit, pentru 2.400 de  galbeni, locul său din mahalaua Stelei. Din acelaşi an datează prima variantă a proiectului Templului. Însă lucrările de construcţie au început şapte ani mai târziu, la iniţiativa Asociaţiei pentru Construirea Templului, condusă de Iacob Loebel, şeful Băncii Otomane din Bucureşti. Arhitecţii I. Enderle şi Gustav Freiwald au modificat complet primul proiect cu influenţe gotice, adoptând un stil "mauro-bizantin". Piatra de temelie a fost pusă pe 21 iulie 1864, la începutul anului 1866 lucrările fiind aproape încheiate, comandându-se la Budapesta sulurile Torei şi alte lucruri necesare serviciului divin.

RESTAURAREA DECORAŢIILOR
În urma licitaţiei câştigată de DUCT SRL, condusă de Iulian şi Gabriela Olteanu, în octombrie 2008 a început conservarea şi restaurarea elementelor decorative ale Templului Coral. Lucrările complexe şi  elaborate implică: eliminarea finisajelor impermeabile pe bază de ulei şi reparaţiilor improvizate cu ciment, completarea profilaturilor rozetelor, a ancadramentelor ferestrelor şi a cornişei, curăţarea placajului din cărămidă şi rostuirea, înlocuirea plăcilor degradate, a finisajelor din praf de piatră la soclul contraforţilor şi la corpul anexă. Reintegrarea elementelor va fi identificabilă, materialele folosite fiind bineînţeles compatibile cu cele originale.

O ameliorare a interesului autorităţilor privind realizarea condiţiilor corespunzătoare de păstrare şi îngrijire a acestui patrimoniu şi valorificarea sa, atât sub aspect religios, cât şi istoric ar putea reprezenta una din modalităţile de realizare a necesarei schimbări a opticii generale privind "utilitatea socială" a sinagogilor.

În 1832, în capitala Ţării Româneşti existau 10 case de rugăciune ale aşkenazilor şi una a sefarzilor, în 1861 numărul lor crescuse la 30 de sinagogi. La începutul secolului XX, în Bucureşti erau 70 de temple şi sinagogi, în 1968 mai funcţionau 23, în 1981 doar 11. Astăzi, în Bucureşti există 7 sinagogi, dintre care două sunt în funcţiune.