x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Textul poate fi un motiv decorativ de efect în amenajĺrile interioare

Textul poate fi un motiv decorativ de efect în amenajĺrile interioare

de Adela Parvu    |    03 Oct 2009   •   00:00
Textul poate fi un motiv decorativ de efect în amenajĺrile interioare

De la arhicunoscutele mesaje vesele imprimate pe prosoape la versuri romantice scrise pe tapete, pe draperii sau pe perdele, designerii şi-au dat seama că totul poate merge mult mai departe în privinţa înşiruirilor de litere. Textul putea fi folosit nu numai ca şi mijloc de comunicare, ci şi în scop decorativ pentru alte suprafeţe şi suporturi decât cele ale paginilor de carte sau caiet. Tot ceea ce ocupă o suprafaţă importantă devine mult mai vizibil într-un interior.



Iar textilele sunt parte a acelei game de decoraţiuni care se impun văzului, dar şi tactilului. Sunt două simţuri trezite la percepţie într-o locuinţă, unde intimitatea presupune un contact permanent cu ceea ce este considerat obiect propriu, lucru personal. Şi atunci literele, cuvintele, pot fi şi ele parte a microuniversului creat într-o casă. Ele pot personaliza obiectele, le pot înveseli, le pot scoate din anonimat. Surpriza este dublă: literele ca şi motiv decorativ, dar şi o nouă suprafaţă destinată pentru imprimarea lor.

TEHNOLOGIE AVANSATĂ
Tehnicile de serigrafie s-au specializat şi avansat atât de mult încât textilele imprimate cu mesaje, gânduri, proverbe, aforisme, poezii par a fi deja un lucru cunoscut. Aceste noi tehnologii au permis multiplicarea la scară largă a textului folosit ca şi motiv decorativ. Mai nou, orice scris în format digital poate fi imprimat pe materialele textile. Astfel, personalizarea se produce nu numai ca şi imagine, respectiv prin folosirea textului ca şi ornamentaţie, cât mai ales prin conţinutul acestuia.

De asemenea, asocierile dintre imagini, desene şi text sunt mult mai uşor de făcut şi mai spectaculos totodată, cu ajutorul acestor noi echipamente de imprimare.

ORIGINALITATE POSIBILĂ
Personalizarea capătă astfel mult mai multă forţă, fiind cu atât mai apreciată cu cât este realizată îndeaproape cu personalitatea clientului. Iar clientul poate fi o persoană privată, dar şi una juridică, cum ar fi un hotel spre exemplu. Se merge atât de departe încât anumite motive decorative, fie ele şi sub formă de text se găsesc în exclusivitate numai în anumite locaţii.

În cadrul târgurilor internaţionale organizate sub egida Heimtextil peste tot în lume, marii producători de textile îşi prezintă an de an colecţiile, create de designeri talentaţi. Ei sunt cei care dau tonul motivelor decorative, în urma unor studii de marketing amănunţite, care scot la iveală cele mai îndrăzneţe dorinţe ale publicului larg.

MODELE ABSOLUT DEOSEBITE
Există ceva ce nu mai poate fi imprimat? Greu de spus, mai ales că noile tehnici de scanare şi copiere, alături de tehnologiile de imprimare permit şi reproducerea de fotografii vechi, dar şi de scris de mână. Fotografia bunicilor poate deveni motiv decorativ în locuinţa voastră. Colecţiile cu parfum de odinioară au fost prezentate în acest an la Heimtextil, iar ele se vor regăsi cu siguranţă şi în anii care urmează, sub o formă reinterpretată.

×
Subiecte în articol: dialog constructiv