x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Trei variante de amenajare a grădinii

Trei variante de amenajare a grădinii

de Cornelia Constantin    |    27 Iun 2009   •   00:00
Trei variante de amenajare a grădinii
Sursa foto: /

Înainte să vă apucaţi de amenajarea grădinii dumneavoastră, cercetaţi mai multe variante şi alegeţi-o pe cea care vă place mai mult. Va merita efortul.



Grădina urbană cu un spaţiu nu foarte generos ridică probabil cele mai multe probleme pentru peisagişti. Dincolo de gestionarea atentă a spaţiului, funcţionalităţilor, a aspectului general etc., în unele cazuri, grădina este amenajată în aşa fel încât să compenseze aspectul oarecum fad al unor clădiri. Trebuie să recunoaştem că nu toate clădirile de locuit, sediile de firme sunt adevărate opere de artă. Şi pentru că ar fi mai greu să fie refinisate, se alege varianta în compensare - o grădină atractivă şi plină de culoare, care să dea bine pe un fundal neutru. De la o astfel de situaţie a pornit peisagista Sarah Eberle şi care a fost rezultatul muncii sale vedem în imaginile alăturate. Mai mult decât atât, ea propune trei variante de grădină pentru aceeaşi clădire. Pentru că a fost vorba despre o grădină amenajată cu buget redus şi în mai puţin timp decât altele care au participat în acest an la Chelsea Flower Show, Sarah Eberle a trebuit să se descurce cu materiale refolosibile şi să trateze direct cu pepinierele, pentru achiziţionarea de plante potrivite ideilor sale de amenajare.

GRĂDINĂ CU ACCENTE ŞI ALEE MOZAICATĂ

Eliberată de canoane, această grădină emană prospeţime şi accesibilitate. Practic, oricine poate să o imite dacă se străduieşte puţin. Câţiva copaci pentru verticalitate, arbuşti decorativi prin frunziş şi prin flori, pentru acoperirea compactă a unor spaţii, câteva plante scunde pentru borduri şi accente - Allium, Glicină. Dincolo de faptul că se simte existenţa unui buget mic, grădina e plină de farmec. Este aerisită, merge pe un contrast delicat de albastru şi galben, iar aleea atrage în mod deosebit. S-a obţinut un mozaic din pietriş colorat şi "controlat" de un grilaj de la... fier vechi. Gardul care împrejmuieşte grădina este decorat cu panouri din lemn şi elemente decorative. La fel şi zidul din apropierea intrării în casă.

LAC PÂNĂ LA PRAGUL CASEI
Uşor fantezistă, varianta cu lac în faţa casei merge pe ideea de refugiu. Este o grădină care se observă de aproape, pentru că ce este mai interesant se află... sub apă. Aglomerări de pietre lustruite, alei scufundate, câteva plante acvatice decorative prin frunziş. În loc de gard "la stradă" regăsim alte pietre, decorate de această dată cu sculpturi în lemn de bambus. Te duce cu gândul la o bibliotecă, la un templu antic, pe care îl poţi descoperi doar intrând în casă. Pe post de pată de culoare s-a folosit o bărcuţă de mici dimensiuni, lăsată să plutească uşor, în derivă, pe micul lac.

APROAPE TRADIŢIONAL
Plăcută şi puţin pretenţioasă această variantă. O mixtură de grădină englezească şi modernism simplu, în gamă cromatică ce este contrastantă, cu alee de nisip decorată cu "taburete" din lemn, ca un covor fin din camera de zi. Doi copaci formează o frumoasă pergolă, gărduleţele sunt pline de farmec, florile alese sunt scunde şi decorative prin frunze în stratul din dreapta şi ceva mai înalte, multicolore şi decorative prin flori în partea din stânga. Doi arbuşti atractivi contribuie şi ei la verticalitatea grădinii. Gărduleţele şi pergola sunt făcute din fier forjat şi, chiar dacă nimic nu se caţără pe acea pergolă, simulează o intrare în grădină, care se presupune că ar fi dintr-un rozariu.

Atunci când bugetul pentru amenajarea grădinii tinde vertiginos spre zero, intră în scenă cunoştinţele acumulate de dumneavoastră şi inspiraţia în felul cum le veţi folosi.

În general, constanţa în ideea amenajării prinde bine, chiar şi atunci când e mult de muncă şi rezultatele se vor vedea după ceva vreme. Ţineţi cont mereu de condiţiile de mediu pe care le aveţi în grădină şi de pretenţiile plantelor dumneavoastră preferate. Câteodată, cele două nu se potrivesc deloc şi pot să apară probleme şi amânări.

APA
Folosirea apei în grădină creează o atmosferă liniştită şi aduce o tentă asiatică. În cazul de faţă însă, este chiar elementul principal al grădinii. Ca aspect este de o simplitate deosebită, dar nu acelaşi lucru se poate spune despre construcţia sa. Sistemul de înlocuire a apei este esenţial, la fel şi izolaţia zidurilor.  

×
Subiecte în articol: grădina mereu verde