x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Vedere de la munte

Vedere de la munte

12 Mai 2005   •   00:00

Amplasata in ansamblul unei vile din Sinaia, sera amenajata de arhitectul Nicolae Manea a fost conceputa pentru a permite mentinerea unei oaze de verdeata si contemplarea confortabila a peisajului exterior intr-o zona cu clima aspra

Construita ca o terasa inchisa de-a lungul unei fatade din spatele casei, sera se dezvolta spatial mai mult in lungime, decat in latime. Ea este izolata cu policarbonat, in zona superioara, si cu geamuri termopan si tamplarie PVC la nivelul inferior, asigurandu-se astfel buna iluminare pe timpul zilei, atat de necesara plantelor. In plus, pentru confortul locatarilor, exista si un sistem de iluminare artificiala nocturna, aici avand loc de multe ori primirea prietenilor, lectura si relaxarea. Trebuie remarcata, de altfel, amplasarea tot aici si a locului favorit de luat masa al intregii familii.

Pentru o mai buna valorificare a spatiului, s-a zidit o jardiniera, in care s-au sadit plante de talie mica, pentru a nu obtura ferestrele, pe partea opusa fiind plasate ghivece cu plante exotice inalte, intr-o zona practic inundata de lumina si aflata in vecinatatea sistemului de incalzire. Pe langa acesta, conform exigentelor specifice ale unui asemenea spatiu, mai exista si un sistem propriu de irigare, la fel de important.

Aceasta sera este o solutie binevenita mai ales atunci cand plantele din ghivece asezate vara in spatiu exterior trebuie protejate pe timpul iernii, cum este cazul acestei sere alaturate unei vile din Sinaia.

Gabriela Popescu

×