x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Ce le lipseşte Vicăi și Danielei Crudu, aflate la mii de kilometri de casã, la filmãrile pentru “Asia Express”

Ce le lipseşte Vicăi și Danielei Crudu, aflate la mii de kilometri de casã, la filmãrile pentru “Asia Express”

27 Dec 2017   •   21:10
Ce le lipseşte Vicăi și Danielei Crudu, aflate la mii de kilometri de casã,  la filmãrile pentru “Asia Express”
Sursa foto: DIANA OROS

Asia Express este o experienţa unicã pentru toate cele 14 vedete care au acceptat aceastã provocare. Aflaţi la mii de kilometri depãrtare de casa, încercând sã se descurce cu doar un Euro pe zi, concurenții au început să strângă o listă tot mai lungă de lucruri cărora le simt lipsa.

Pentru Daniela Crudu, acasă înseamnă prietenii și familia, dar și toate bucuriile vieții de zi cu zi. ”Îmi lipsește cel mai mult cățelușul, pe care l-am primit cadou și nu m-am bucurat de el pentru că nu am avut timp. Îmi lipsesc prietenul meu, sora, tata, dar și clubul! Nu prea ne-am obișnuit cu mâncarea lor, mănânc banane și sandvișuri... abia aștept să ajung acasă și să mănânc o ciorbiță!”, a recunoscut Daniela.

Prietena și partenera ei în cursa ”Asia Express”, Vica Blochina, a avut chiar un moment de slăbiciune pe care îl pune pe seama dorului de casă și, mai ales, de Edan. ”Îmi lipsește copilul, cred că de aceea am cedat nervos astăzi. Curățenia îmi lipsește, luxul! Vreau acasă, astăzi am cedat nervos, m-am purtat urât, am bătut rucsacul, l-am călcat în picioare... Mi-e dor de un somon la grătar, de o cremă de legume sau sushi!”, visează Vica.

            Asia Express este un reality show ce duce aventura la un alt nivel. 7 perechi de vedete vor avea de parcurs un traseu de aproape 5000 de km prin Vietnam, Laos, Cambodgia și Thailanda. Fără scenarii, fără niciun ajutor din partea echipei de producție, cei 14 trebuie să se descurce singuri pentru a ajunge la destinația finală. Ține doar de ei și de abilitătile lor să își găsească transport, cazare și mâncare, având la dispoziție un singur dolar pe zi. Asia Express va începe la Antena 1 în primăvara anului 2018.

×
Subiecte în articol: Asia Express