x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Cea de-a opta ediție a BikeFest, în Parcul Izvor

Cea de-a opta ediție a BikeFest, în Parcul Izvor

01 Sep 2018   •   12:30
Cea de-a opta ediție a BikeFest, în Parcul Izvor

 Cea de-a opta ediţie a BikeFest se va desfăşura, sâmbătă şi duminică, în Parcul Izvor, informează organizatorii, într-un comunicat transmis vinei AGERPRES. 

"Ne bucurăm să organizăm, pentru al optulea an consecutiv, un eveniment pentru iubitorii de bicicletă. BikeFest este un eveniment despre bicicliştii pentru care ziua începe cu bicicleta şi se termină tot cu ea, pentru care 'pe două roţi' înseamnă un stil de viaţă, locul unde se întâlnesc cu prietenii lor. Continuitatea lui nu face decât să ne consolideze convingerea că Biciclistul urban este noul locuitor al Bucureştiului. Am pregătit împreună cu partenerii noştri un adevărat festival al biciclistului urban, cu multe activităţi, cu Urban Race - MTB & ROAD - cea mai tare tură cu bicla prin oraş! Te asigurăm că este cel mai bun moment să îţi iei bicicleta şi să o laşi să scoată ce e mai bun din tine. În plus, din distracţia noastră mai iese ceva bun: toţi banii strânşi din înscrieri se duc la sportivii paralimpici", a declarat preşedintele Asociaţiei Green Revolution, Raluca Fişer, citată în comunicat. 

Realizată cu sprijinul Camerei Deputaţilor, în organizarea Asociaţiei Green Revolution, în parteneriat cu Raiffeisen Bank, competiţia include două curse - Urban Race MTB, dedicată mountain biker-ilor şi Urban Race ROAD, pentru iubitorii curselor de şosea - evenimentul Music & Cycling Marathon - LET'S ROCK THE 90's SPIRIT, "un regal de cycling, în compania celor mai buni instructori din ţară, în mijlocul echipei-fenomen", concursurile de ciclism "Speed Race", "Flinstone Race". 

Totodată, amatorii de biciclete din Amsterdam vor putea participa la "Stories/Talcioc", un proiect care prezintă biciclete cu poveste, aduse din oraşul amintit, iar cei mici şi cei mari vor avea o zona special amenajată, unde vor participa la cele mai fun competiţii, activităţi de relaxare, ateliere, jocuri ale copilăriei, face painting în cadrul Playground Area.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: BikeFest parcul izvor