x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber ”Chefi la cuțite”,lider de piață cu ediția premieră a sezonului 6, Florin Dumitrescu a câștigat prima amuletă în lupta culinară a chefilor

”Chefi la cuțite”,lider de piață cu ediția premieră a sezonului 6, Florin Dumitrescu a câștigat prima amuletă în lupta culinară a chefilor

30 Oct 2018   •   14:08
”Chefi la cuțite”,lider de piață cu ediția premieră a sezonului 6, Florin Dumitrescu a câștigat prima amuletă în lupta culinară a chefilor
Sursa foto: Gabriela Arsenie/Gabriela Arsenie

Premiera de luni seară a celui mai iubit show culinar a fost presărată cu toate ingredientele necesare unei ediții de succes. Aproape 1.830.000 de telespectatori la nivel național urmăreau lansarea sezonului 6, în minutul de maximă audiență de la 20.46. În intervalul orar în care a fost difuzată emisiunea, 19.59-23.05, „Chefi la cuțite” a fost lider pe publicul comercial, dar și la nivel urban. Așa se face că la nivelul publicului comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani Antena 1 a condus cu o medie de 7.7 puncte de rating și 23.4 % cota de piață, fiind urmată de Pro TV cu 6.8 puncte de rating și 20,7 procente din cota de piață. Și la orașe cei mai mulți telespectatori au ales să urmărească „Chefi la cuțite”, astfel că emisiunea a fost lider de audiență cu o medie de 7,1 puncte de rating și 16,7 % cota de piață, în vreme ce Pro TV se clasa pe locul al doilea cu o medie de 6,4 puncte de rating și 15,2 % cota de piață.

Prima ediție de jurizări pe nevăzute din noul sezon ”Chefi la cuțite” a început cu emoții pentru concurenți, dar și pentru chefi. O veste neașteptată din partea Ginei Pistol le-a dat celor trei jurați de înțeles că în cel de-al șaselea sezon lupta începe chiar din primul moment, motiv pentru care, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au ocupat un loc la bancul de lucru, căci de la jurizat, au trecut și la gătit.

Maeștrii bucătăriei se vor lupta în fiecare ediție pentru o amuletă ce le oferă un avantaj considerabil în confruntările pe echipe, însă pentru a o câștiga trebuie să facă magie în farfurie: ” A început să fie ceva presiune acum. În general, la audiții ne distram. Acum începem ziua gătind și ne luptăm pentru niște bonusuri.”, a afirmat Sorin Bontea chiar înainte de probă.

Astfel, luni seară cei trei chefi au avut de gătit somon contracronometru și au încercat să îl pună în valoare cu cele mai rafinate garnituri pentru a-l impresiona pe invitatul special al ediției, Orlando Zaharia. Onorat să jurizeze, dar pus în dificultate de cele trei farfurii delicioase pregătite de cei trei jurați ”Chefi la cuțite”, executive chef-ul a considerat că Florin Dumitrescu este cel care merită să câștige prima amuletă: ”Erau la fel, semănau, nu aș fi avut cum să fac diferența. Eu doar am diferențiat după corectitudinea gătirii somonului.”, a afirmat acesta. Așadar, chef Florin a adjudecat prima amuletă în ediția premieră de luni seară, ce îi oferă avantajul de a degusta preparatele gătite de viitoarea sa echipă într-una din confruntările sezonului 6.

Tot aseară, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu și-au reluat locurile la masa jurizării pentru a începe aventura surprinzătoare a audițiilor pe nevăzute din cel de-al șaselea sezon. Câțiva concurenți au reușit să îi impresioneze, motiv pentru care au trecut în etapa următoare cu numărul maximum de voturi. Un astfel de exemplu este George Dumbravă, un bucătar în vârstă de doar 25 de ani, care a venit special din Germania pentru a participa în acest show culinar. ”Felicitări! Farfurie corectă, bună, nu ai ce să comentezi la asta!”, i-au spus cei trei jurați înainte de a-i acorda toate cele trei cuțite.

Un alt cuplu entuziast format dintr-un bucătar Italian și soția sa româncă a reușit să obțină  un pașaport de trecere spre etapa următoare, dar și-au declarat război culinar, căci cei doi își propun să continue lupta, dar în tabere adverse.

Venit pentru a cincea oară la ”Chefi la cuțite”, Denis Țimbălaru a reușit să demonstreze că de data aceasta este mai pregătit pentru această aventură gastronomică. Cu două cuțite și încurajări din partea juraților, Denis pare determinat să demonstreze și în etapa următoare că are ”sarea și piperul necesare acestei competiții. Alți concurenți talentați au reușit să obțină votul de încredere al celor trei jurați, printre care se numără o viitoare mămică ce și-ar dori să facă parte din echipa lui chef Scărlătescu, un bucătar care a lucrat în restaurante cu stele Michelin, sau un inginer supervizor plin de umor care a demonstrat că pasiunea gastronomică poate cântări mai mult decât experiența din bucătărie.

În seara aceasta, premiera celui de-al șaselea sezon Chefi la cuțite continuă cu o altă ediție spectaculoasă, în care chefii vor juriza, dar vor și găti. Ce preparat le va da maeștrilor bucătari bătăi de cap și cine va câștiga amuleta cu numărul doi, telespectatorii pot vedea diseară, de la 20:00, pe Antena 1.

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All Urban si National

Perioada 29 octombrie 2018

 

×
Subiecte în articol: Chefi la cuțite