x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Cinci echipe rămase în cursa Asia Express: frații Moroșanu au fost eliminați

Cinci echipe rămase în cursa Asia Express: frații Moroșanu au fost eliminați

28 Feb 2018   •   14:26
Cinci echipe rămase în cursa Asia Express:  frații Moroșanu au fost eliminați
Sursa foto: DIANA OROS

Echipele care au acceptat provocarea ,,Asia Express au parcurs deja jumătate din Drumul Dragonului, maratonul de 5000 de kilometri pe teritoriul asiatic. Până în acest moment, au cunoscut culturile a două țări- Vietnam și Laos, au descoperit peisaje incredibile, au dormit în casele unor localnici total necunoscuți și s-au lovit de situații limită. După o cursă dură, la finalul etapei de aseară, frații Moroșanu au părăsit concursul, nu înainte de a fi aplaudați și felicitați de celălalte echipe pentru parcursul lor: ,,Acest show a fost o experiență foarte faină. Ne-a dus în toate stările posibile și imposibile, de la supărare, la agonie, fericire, dar și la foarte mult stres.”

Ediția de marți seara a fost presărată cu multe momente unice: dacă Andrei Ștefănescu a fost surprins de ziua sa de naștere cu o cutie de ton, un cadou prețios ținând cont de faptul că vedetele sunt nevoite să se descurce cu 1 Euro pe zi, Ana și Raluk au dat dovadă de omenie și au donat din puținul pe care îl aveau unui bărbat cu probleme de sănătate. Dorian Popa a mâncat creier de veveriță fără să știe ce preparat are în farfurie, iar Daniela Crudu a făcut show pe bancheta din spate a unei mașini: ”I-am dansat, i-am cantat. Mi-am dat toată silința.”. Autostopul, marea problemă a celor din cursă, a fost și de data aceasta un impediment în a ajunge cât mai repede la punctul de control. Câteva echipe au reușit să îi convingă pe localnici că sunt într-o cursă contracronometru extrem de importantă și le-au insuflat spiritul de competiție pentru a-i face să apese mai tare pe pedala de accelerație.

Prima misiune din ediția de aseară a fost un test al curajului și rapidității. Fiecare echipă a fost nevoită să prindă câte cinci țipari dintr-o apă mâloasă, ca mai apoi să îi predea unui localnic, care îi aștepta în alt punct de pe hartă. Odată ajunși acolo, au asamblat o bicicletă pe care au folosit-o pentru a ajunge spre locul de întâlnire, dar drumul nu a fost unul lin, lipsit de întâmplări. Lora s-a accidentat și a fost la un pas de a renunța la competiție din cauza problemei la genunchi, mama lui Dorian a fost nevoită să se urce pentru prima oară pe o bicicletă după douăzeci și cinci de ani, iar Vica Blochina a trebuit să găsească o soluție rapidă, neștiind să meargă pe ea. Proba de amuletă s-a dat între cele două echipe care au ajuns primele la punctul de control, acolo unde îi aștepta Gina Pistol. ,,Tăticii” și echipa ,,Popa Hopa”, așa cum își spun Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu și Dorian Popa și mama sa, s-au calificat într-un test cu o miză importantă: 1000 de Euro și un avantaj în următoarea etapă. Jocul tradițional Kataw a fost provocarea vedetelor, ce au fost nevoite să își formeze o echipă de patru jucători și să joace cu o minge de ratan un meci acrobatic și solicitant, ce combinã tehnica fotbalului cu a voleiului. Lupta s-a dat între Andrei și Dorian, iar câștigul adjudecat de familia Popa, care a câștigat proba amuletei pentru prima oară în acest concurs. Aflați lângă fluviul Mekong, echipele au fost nevoite să îndeplinească o ultimă sarcină înainte de a ajunge la finalul etapei: să convingă localnicii din Laos să servească o bere alături de ei. În mod evident, proba a devenit mai complicată din cauza faptului că vedetele nu aveau voie să atingă sticlele și mai mult decât atât, erau nevoite să învețe, dar să îi și învețe pe localnici ce cuvinte folosesc românii atunci când închină un pahar.

Finalul cursei a fost unul extrem de emoționant, pentru că o altă echipă a părăsit cursa inedită ,,Asia Express”. Lora și Ionuț Ghenu, primii ajunși, i-au propus spre eliminare pe frații Moroșanu, care au și ieșit din competiție din cauza faptului că dragonul din cutia neagră a fost de data aceasta roșu. Raluk și Ana au trecut și ele prin emoții mari, fiind penultima echipă ajunsă la punctul de control, pasibilă de eliminare: ,,Îmi pare rau că s-a întâmplat să ajungem aici cu ei. A fost o zi foarte grea și s-a încheiat greu, dar ne bucurăm că mergem mai departe. Sper că o să ne revenim curând.”, au mărturisit fetele cu ochii în lacrimi. Cel mai dur reality show-,,Asia Express continuă și săptămâna viitoare cu cele cinci echipe rămase în cursă, iar strategiile fiecăreia și spiritul de competiție vor fi dezvăluite în cele mai inedite situații, luni și marți, de la ora 20:00, pe Antena 1.

 

×
Subiecte în articol: Asia Express