x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Copilul minune al bucătăriei, la 12 ani vine în fața juraților cu o rețetă a lui chef Dumitrescu

Copilul minune al bucătăriei, la 12 ani vine în fața juraților cu o rețetă a lui chef Dumitrescu

15 Apr 2018   •   21:30
Copilul minune al bucătăriei, la 12 ani vine în fața juraților  cu o rețetă a lui chef Dumitrescu

Luni seară, de la 20:00, o nouă ediție „Chefi la cuțite” va aduce tensiunea la cote maxime, însă acest lucru nu îi va opri pe cei care abia depășesc înălțimea bancului de lucru să-și încerce norocul la gătit. Talentele fragede, împinse de entuziasm și curiozitate, vor încerca să îi impresioneze pe chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu, a căror experiență în bucătărie este mult mai mare decât vârsta micilor concurenți.

David Nistorov are doar 12 ani și este pasionat de dans, dar și de gătit: „Pentru mine este o provocare această emisiune, vreau să îi impresionez pe chefi. Când voi fi mare vreau să mă fac bucătar.”. Povestea lui din bucătărie a început în joacă, în momentul în care i-a luat locul mamei pentru a-și pregăti singur un desert. Pofta de clătite l-a făcut să realizeze că găsește la fel de multă plăcere în pregătirea lor, ca în degustare. Așa că David a încercat și alte rețete, în special dulci, iar imaginația caracteristică vârstei l-a ajutat să obțină cele mai inedite preparate. Luni seară, de la ora 20:00, micul bucătar vrea să impresioneze la masa juriului printr-o rețetă semnată de chef Florin Dumitrescu, lapte de pasăre cu sos de cafea: Îmi doresc mult să îi cunosc pe jurați, dar în special pe chef Florin, pentru că are părul ca mine. Sigur nu își vor da seama că în spatele farfuriei se află un copil.”. Un exemplu al curajului în fața provocărilor culinare, David va încerca să respecte standardele unui preparat care va fi jurizat dur, dar care va fi pregătit cât mai corect, conform tehnicilor de aur ale bucătăriei. Juniorul cunoaște temperaturile optime, modalitățile în care poți combina ingredientele pentru a obține cele mai savuroase rezultate, dar și greșelile pe care ar trebui să le evite: ,,Termometrul trebuie să ajungă la 80 de grade, apoi compoziția va fi transferată în bol. Acesta e un moment mai greu, trebuie să am grijă să nu se taie. Presiunea este mare, trebuie să mă încadrez în timp.”. Dacă va obține cuțitul, David îl va dedica familiei, pentru că ei sunt cei care l-au încurajat să se înscrie la „Chefi la cuțite”, însă verdictul acestei jurizări va fi aflat de telespectatorii Antena 1 luni seară.

Și un alt junior va găti un preparat inedit sub privirile pline de admirație a celorlalți concurenți, în prima etapă a emisiunii. Este clasa a patra, iar pasiunea pentru bucătărie i-a fost insuflată de bunica sa, ca mai apoi entuziasmul și încântarea de a se juca cu ingredientele să se contureze într-un hobby neobișnuit pentru vârsta de 10 ani. David Podea este fiul Ralucăi Podea, frumoasa concurentă care a participat și în sezonul trecut al show-ului culinar. Acum revine alături de fiul său, iar între cei doi s-a iscat o rivalitate chiar înainte de proba de gătit: ,,Ne-am înscris amândoi, căci David și-a dorit foarte mult să ,,ne luptăm” la bancul de lucru. Înainte de a veni aici s-a pregătit acasă, ba chiar se trezea din somn și începea să lucreze la preparatul lui, era foarte entuziasmat. Făcea prăjituri, își dorea să fie cel mai bun. Va fi o adevărată competiție între noi doi, dar recunosc...că și dorința mea cea mai mare este să îl văd pe el fericit, cu un cuțit din partea chefilor.”, afirmă Raluca.

Sezonul poveștilor va impresiona, mai ales prin prisma faptului că fiecare dintre acestea se va contura în farfuriile degustate de jurați, însă mare va fi mirarea celor trei chefi când ușile vor dezvălui juniorii talentați care și-au făcut curaj de a veni în bucătăria ,,Chefi la cuțite”. Luni seară, de la 20:00, telespectatorii Antena 1 vor afla ce părere au Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu despre micii bucătari, dar și dacă preparatele lor se vor ridica la standardele înalte al trioului imbatabil de la masa jurizării.

×
Subiecte în articol: Chefi la cuțite