x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar 110 soiuri, aroma unica

110 soiuri, aroma unica

de Cristina Andreea Catana    |    05 Oct 2005   •   00:00
110 soiuri, aroma unica
RETETE CU ADRESA
In urma cu 6.000 de ani, europenii deja cultivau struguri. Astazi sunt peste 60 de sortimente de struguri cultivate pentru vin si 50 soiuri de struguri de masa. Din datele istoricilor reiese ca primii care au dezvoltat viticultura au fost fenicienii si armenii. Acestia s-au ocupat in special de cresterea si selectia strugurilor. Intre anii 900 si 120 i.Hr., fenicienii au cultivat vita-de-vie in Malaga si Valencia (pe teritoriul Spaniei de astazi) si in Corint (teritoriu din Grecia de azi). In aceeasi perioada, armenii au infiintat podgorii in Persia.

Odata cu trecerea timpului, tehnicile de cultivare a vitei-de-vie, cu tot ceea ce presupun acestea, s-au dezvoltat, s-au descoperit metode noi, astfel incat astazi este mai mult decat o industrie. Se poate vorbi de o adevarata traditie. Preotii franciscani au dus strugurii peste Ocean, din motive pur religioase. Erau absolut necesari pentru prepararea vinului sacerdotal.

SANATATE. Cei mai multi oameni, atunci cand este vorba de struguri se gandesc in mod automat la vin. Sunt oarecum uitati strugurii de masa care, prin faptul ca sunt racoritori, usor digerabili si hranitori, au devenit in ultimele decenii cea mai apreciata gustare. De asemenea, strugurii sunt consumati si pentru calitatile lor curative.

Mustul, de exemplu, este denumit din aceasta cauza "lapte vegetal". Chiar daca nutritionistii spun ca strugurii ingrasa, acestia pot fi o adevarata arma impotriva obezitatii. Acest lucru este posibil daca sunt introdusi in alimentatie treptat, iar consumul lor se face in cantitati limitate.

CURA DE STRUGURI


Cea mai intalnita metoda de utilizare a strugurilor este introducerea acestora in alimentatie, progresiv, alaturi de mancarea obisnuita. Insa, pentru a preveni ingrasarea, este important sa reducem aportul caloric prin alimentele de baza, avand in vedere faptul ca 100 g struguri furnizeaza aproximativ 70 kcal., un aport energetic mare fata de celelalte fructe, daca este sa facem comparatie cu banana. Totusi, o dieta exclusiv din struguri poate ajuta in cazul obezitatii, consumul ajungand la maximum doua kilograme pe zi, ceea ce reprezinta 1.400 kcal. zilnic. Se folosesc strugurii bine copti, pe care ii vom spala foarte bine pentru a indeparta solutia cu care au fost stropiti. De obicei, este indicat sa mancam strugurii fara samburi si pielite, care trec prin tubul digestiv fara sa fie digerate.

PUI CU SOS DE STRUGURI


  • INGREDIENTE: 500 g pui, 25 g unt, 3 linguri cu vin alb sec, o lingurita rasa cu cimbru, sare, piper;
    Sos: o lingurita rasa cu zahar, doua linguri cu vin alb sec, 15 g unt, o lingura cu amidon, 200 ml supa de pui, o cana cu boabe de struguri
  • PREPARARE: Se incalzeste cuptorul, la foc mediu. Intr-o tava se pun untul topit, vinul, cimbrul, puiul frecat cu putina sare si piper. Se lasa 30 minute in cuptor, pana este frumos rumenit. Intr-o craticioara se amesteca untul cu amidonul, zaharul, vinul si supa. Sosul se pune la foc mic pana cand incepe sa fiarba, amestecand continuu. Se pun strugurii si se mai fierbe 3 minute. Sosul cald se pune peste pui.

    CUPE DE VANILIE CU STRUGURI


  • INGREDIENTE: 500 g struguri boabe intregi si bine coapte, 1 l lapte, 4 oua, 4 linguri cu zahar, doua linguri cu faina, un baton de vanilie, 25 g unt, lichior
  • PREPARARE: Se fierbe laptele cu batonul de vanilie. Se acopera. Separat se freaca galbenusurile cu zaharul, pana ce se obtine o crema spumoasa. Se incorporeaza treptat faina. Se subtiaza adaugand laptele, amestecand mereu. Se pune vasul pe foc mic, se continua amestecatul. Se ia de pe foc, se adauga untul si la urma albusurile batute spuma tare. In castronase de compot se repartizeaza in mod egal boabele de struguri. Se stropesc cu lichior. Deasupra se toarna crema de vanilie.
  • ×
    Subiecte în articol: struguri strugurii