"Am gătit pentru Tito"

Era o zi de iarnă, decembrie 1977. Am fost convocat in echipa ce asigura protocolul, mesele şi recepţia ocazionate de intălnirea dintre preşedintele Nicolae Ceauşescu şi preşedintele Iugoslaviei, Iosip Broz Tito, intălnire ce a căpătat apoi valoare de simbol. Era vorba despre sistemul hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier, denumire ce odinioară semnifica doar porţile sugrumării apelor de către munte.

Era o zi de iarnă, decembrie 1977. Am fost convocat in echipa ce asigura protocolul, mesele şi recepţia ocazionate de intălnirea dintre preşedintele Nicolae Ceauşescu şi preşedintele Iugoslaviei, Iosip Broz Tito, intălnire ce a căpătat apoi valoare de simbol. Era vorba despre sistemul hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier, denumire ce odinioară semnifica doar porţile sugrumării apelor de către munte.

Urma inaugurarea lucrărilor de construire a noului complex hidroenergetic situat in dreptul Ostrovului Mare şi al comunei Pradova, la circa 80 de kilometri, in aval de prima hidrocentrală ce fusese dată in folosinţă cu cinci ani inainte.

Fusesem desemnat să asigur masa preşedintelui Tito la reşedinţa ce-i fusese rezervată in Drobeta Turnu-Severin. Il priveam de aproape. La cei peste 80 de ani, Tito era un bărbat drept, relativ inalt, bine făcut. Purta cu naturaleţe o imbrăcăminte impecabilă, aborda o mină care invedera un suflet omenos, cursiv şi cumpătat in vorbire.

Masa era aranjată pentru o singură persoană. Acasă, Tito lua masa singur, un dejun de lucru cu măncăruri simple, nesofisticate. La inceput, brănzeturi proaspete, crudităţi, salată de vinete, ardei copţi, pateu din ficat de găscă. La salutul meu mi-a zămbit cu mulţumire. Prin acest zămbet respira o generoasă omenie şi anula cu desăvărşire barierele pe care inaltele funcţii le impuneau celor din jur.

M-am retras in bucătărie lăsăndu-l pe colegul meu, ospătarul Aurel Tulbure, să servească. In timp ce mănca, Tito avea un aer degajat, detaşat de toate celelalte. Mănca potolit, cu pasiune, absorbit, dar eliberat de toate problemele. Cum spuneam, i-am intocmit un meniu simplu de lucru intr-o zi obişnuită, ţinănd seama de vărstă, origine şi anotimp.

Preşedintele… ucenic-bucătar

După o bucată de sturion fiert, inainte de o ruladă de miel, am pus o tocăniţă de pui cu mămăliguţă, pe care Tito a savurat-o cu multă plăcere, neomiţănd să transmită mulţumiri. A servit un vin din partea locului - Sauvignon de Dealul Viilor - "Copilul Soarelui", cum se mai numeşte. Apoi s-a retras pentru odihnă. Puţin mai tărziu, după vreo oră sau poate două, impreună cu Aurel Tulbure ne-am aşezat pe o bancă in grădina vilei şi aşteptam maşina care să ne ducă la locul unde se pregătea recepţia de seară. Numai că iată ce vedem: pe alee se plimba preşedintele Tito, insoţit de aghiotantul său. Ne-am ridicat respectuos. Tito ne-a făcut semn să stăm liniştiţi. Intr-o engleză perfectă ne-a spus că inţelege munca noastră (colegul meu vorbea fluent engleza). Văzăndu-ne surprinşi că ştie cum este să lucrezi in meseria noastră, ne-a spus că in copilăria lui a ucenicit in bucătărie şi că apoi a fost chelner.

Vorbele mele - oricăt aş căuta - nu pot să exprime emoţia care m-a cuprins atunci, aflănd că mareşalul care a ţinut piept atăt lui Hitler, căt şi lui Stalin a fost in copilăria lui, la inceputul vieţii, şi ucenic bucătar. Aşa a fost.

Morun cu sos olandez

Un kilogram de fileuri de morun, 200 g unt, patru gălbenuşuri de ou, o lămăie, sare fină, piper alb măcinat, o jumătate de buchet de mărar. Odată desărat, fileul de morun se pune la fiert intr-o oală cu apă rece, unde se lasă să fiarbă 15 minute (dacă este proaspăt), 10 minute (dacă este desărat).

In acest timp se prepară şi sosul: se topeşte untul la bain-marie şi se incorporează in el gălbenuşul frecat inainte cu puţină sare. Se adaugă suc de lămăie, sare şi piper după gust. Se amestecă incontinuu, pănă cănd sosul devine alifios, apoi se dă deoparte. Se montează in farfurie bucăţi de peşte, acoperite cu sos şi ciupercuţe presărate cu mărar proaspăt.

Călătorie pe Ada Kaleh, insula scufundată in Istru

Cum te apropii de municipiul Drobeta Turnu-Severin, primul care-ţi iese in faţă şi iţi atrage atenţia este… Dealul Viilor. Frumos… Tulburător de frumos. Cu infăţişare de amfiteatru, solemn ca o Coroană Regală, se afla in coasta septentrională a municipiului. Ce işi poate dori mai mult o vie decăt să fie cu Dunărea la picioare şi cu Soarele in braţe toată ziua?

Mai sus se afla Ada Kaleh. Acum nu mai este. O mare intindere de ape a trecut peste ea. Şi iată … Găndurile se propagă in linie dreaptă. Imaginile vii se succedau cu repeziciune. Trecuseră mai bine de 20 de ani de cănd, adolescent fiind, călcam pentru prima oară pămăntul insulei cu nume de cetate.

Aventura Dunării

O gamă intreagă de imagini, forme şi culori care incăntă ochiul de adolescent iubitor de frumos şi atăt de fascinat. Oricăt de prodigioasă ar fi fantezia, păleşte in faţa realităţii, aici unde ai impresia că basmele au luat formele vieţii. O populaţie pitorească, o lume aparte, care de-a lungul anilor şi-a găsit aici refugiul, probabil pentru a scăpa de persecuţii, adeseori religioase. Un mic miracol născut dintr-o aventură a Dunării in lunga trecere a ei. Un miracol plămădit din vănturi, ape şi pămănt. Apele Dunării şi-au restrăns pentru moment domeniul şi s-a arătat uscatul. Clădit din rocile fărămiţate ale munţilor şi din solul fertil al cămpiilor, improspătat cu dărnicie de bătrănul Istru. O bucată de pămănt lungă de 1.700 de metri şi lată de aproximativ 500 de metri, plină de o vegetaţie cu aspect mediteranean. Cu castani, migdali, viţă-de-vie ce creştea impletindu-se pe trunchiuri de copaci. O bucată de pămănt in care de veacuri se dădea o luptă neincetată intre ape şi uscat, din care uscatul ieşea invingător. Pănă in ziua in care oamenii au decis ca insula plină de mistere să fie invinsă de ape...