x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Amazoana vinului

Amazoana vinului

de Tudor Cires    |    30 Mar 2011   •   21:00
Amazoana vinului
158950-untitled-1.jpgDeşi nu are nici măcar un deceniu de când a intrat în branşa producătorilor de vin, Claudia Papagianni se află acum în boardul directorilor Organizaţiei Greceşti a Viei şi Vinului. "De obicei, femeile care se implică în acest fel de afaceri sunt fie soţiile cuiva cu bani, fie... nişte amazoane", spune ea, cu o umbră de şagă, admiţând că, "de regulă, femeile fac mânca­rea de lângă vin şi nu vinul care se pune lângă mâncare".

O profesionistă
Crede însă că tocmai curajul pe care l-a avut de a părăsi afacerile din turism ale familiei şi de a începe, în 2003, propria afacere în industria vinului a făcut ca să-şi câştige respectul semenilor. "Am avut un model atunci când am ales brusc această schimbare: miliardarul John Carras, care a modificat, practic, destinele oamenilor de pe braţul vecin Athosului, Sithonia, atunci când a ales să înfiinţeze cea mai mare podgorie din Grecia. Sigur, trebuie să păstrăm proporţiile şi în ceea ce priveşte banii investiţi, şi suprafaţa podgoriei mele, însă entuziasmul lui mi-a fost model", mai spune Claudia Papagianni. Tânăra noastră interlocutoare crede că nu este absolut deloc un handicap faptul că a ales acest domeniu, deşi este femeie. "O femeie poate fi chiar un judecător mai bun în materie de vin. Ea poate decela mai bine gusturile. Cred că o femeie poate face mai mult decât un bărbat."

Claudia Papagianni nu este interesată de cantitate, ci de calitate. "Prin asta mi-am câştigat respectul profesioniştilor din domeniu", spune ea.
"Am început cu 20 de hectare de viţă-de-vie ecologică, în zona Arneea. În 2007 a început producţia de vin. Am nouă sortimente, iar 30% din producţie merge la export în Europa şi în Statele Unite", mai spune ea. Pentru vinurile sale, Claudia Papagianni a primit mai multe medalii la concursuri inter­naţionale, unul dintre cele mai importante, la Monte Carlo. "Este foarte multă muncă, dar cine vrea să ajungă unde am ajuns eu trebuie să admită că în vie lucrul nu se opreşte niciodată. Via, fermentaţia vinului, îmbutelierea, vânzarea, relaţiile cu clienţii – până şi în vacanţă îmi continuu munca."

"Vinul este viu. E bun de companie. Trebuie însă asociat corect, ca să nu pară prost. Fructele de mare şi peştele merg excelent cu soiul Malagousia", ne spune Claudia, precizând: "Am numit vinurile după copiii mei. Alexandra este un Malagousia, vin local, alb. Nicolas este un merlot roşu. Sunt singurele vinuri pure pe care le produc, celelalte şapte fiind nişte cupaje".

×
Subiecte în articol: geografia vinului