x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Anca Damacus - Nu traiesc ca sa mananc

Anca Damacus - Nu traiesc ca sa mananc

de Pompiliu Kostas Radulescu    |    06 Sep 2006   •   00:00
Anca Damacus - Nu traiesc ca sa mananc
RETETA DE VEDETA
Macaroane! Eu asa le stiu. Ca-s penne rigate, spaghetti, cannelloni sau alte fonfleuri italienesi, eu tot macaroane le zic! C-asa am fost crescut! Nu, nu incult! Doar cu regim alimentar stiintific si rational! Cartofi, fasole, tacamuri de pui, zarzavat congelat (direct pe camp) si alte "delicii" de la Gostat. Adica, macaroane! Nimeni, niciodata nu s-a incumetat sa ma contrazica. Pana azi... Azi, actrita Anca Damacus, o ardeleanca mai curajoasa, pare-se, si-a facut drum pana-n Regat ca sa-mi arate ea mie cum e sa gatesti ca-n "Cizma" (nu ca o cizma!) si sa n-ai totusi accentul lui Raducioiu dupa o saptamana in Italia. Si stam la povesti...

OPINIE. Ii amintesc de-o cunostinta comuna, actor, care a fost dat afara din teatrul la care lucra, la o aruncatura de bat de Bucuresti, pentru ca nu i-a cantat in struna directorului (cu nume scotian - pseudonim desigur - , ca ce stie taranu’ ce-i sofranu’!). Acum alearga de colo-colo si-si cauta de lucru. Ii cer Ancai un sfat. Dar unde dai si unde crapa...

"Eu zic ca fiecare actor sau regizor are dreptul de a lucra in teatre de stat", imi raspunde cu moderatie Anca. Ma prefac deocamdata ca dau crezare cumpatarii, desi banuiesc ce furtuna ascunde. "Dar sunt foarte putine teatre care accepta sa faca si altceva, ceva diferit de ceea ce s-a impamantenit ca se face intr-un teatru", adauga usor incruntata.

CERTITUDINI DE-NCEPUT. "Eu, dupa ce-am fost la Bistrita, la Festivalul Altfel, mi-am dat seama ca aia e zona in care as vrea sa functionez. O zona de cautari. Eram in anul intai si stiam deja ce vreau sa fac", spune si schiteaza un zambet. Dar degeaba. Vanticelul de adineauri a cam inceput sa se-nteteasca. Stiam eu...

"Dar sa nu ma intelegi gresit. Teatrul institutionalizat nu mi se pare o formula imbatranita. Sincer, eu nici nu prea cred in formule. De fapt, mi-as dori sa nu se mai creada atata in formule. Manierismul e moartea unui artist. Devii un mester oarecare", adauga apasat. Dar nu gasesc dispret in glasul ei. Poate mai curand regret...

DEZAMAGIRI. "Eu fac teatru independent, pentru ca pe mine m-a dezamagit ce-nseamna sa faci teatru institutionalizat in Romania. Pentru multi, teatrul e un loc caldut din care-si iau salariu si-atat. E un serviciu. Pentru mine asta nu-i caldut. E calau! Stai acolo, castigand de fapt foarte putin, si joci in vreo trei premiere pe stagiune. Joci ce ti se ofera, nu ce vrei. Dar poate ca eu, in momentul asta profesional, am nevoie de altceva. Si vreau sa hotarasc singura lucrul asta. Or, un artist fara libertate e un artist mort!". Eu nu-mi gasesc vorbele.

EVOLUTIE. "Am observat asta la actori foarte buni cu care am lucrat", continua. "Unii cu doar cativa ani mai mari. Dupa cativa ani intr-un teatru ii regaseam deja obositi si plictisiti. Din cauza sistemului in care intrasera, datorita faptului ca jucau cam cu aceiasi oameni... Iar daca un regizor e destul de lenes ca sa-ti dea un rol pentru ca te-a vazut deja in ceva asemanator, intr-un teatru, sub presiunea unui contract, nu poti refuza", conchide, iar in voce ii regasesc acelasi regret pe care l-am simtit mai devreme.

"Si-atunci trebuie sa-ti gasesti niste debusee", adauga dupa o pauza. Si anume, una cu folos, caci bunatatea care ne va lumina ora pranzului e-aproape gata. O mirodenie-doua din chichita dulapului si farfuria imi coboara pe masa. Aburul parfumat ma-mbratiseaza. Dar eu ma apar cu furculita. Cannelloni, maestro!

ASTAZI. "Eu am venit in Bucuresti", reia Anca povestea tinandu-mi partea (nu era cazul!) in lupta cu pastele. "Si vreau sa cred ca nu degeaba!", adauga si-mi arata o mapa groasa deasupra unui top de hartii, adunate laolalta cu cateva carti si niste pixuri pe coltul mesei, semn ca lucrase cu putin timp inainte ca eu sa-i calc pragul. "Acum lucrez la doua proiecte impreuna cu un fost coleg de facultate, actorul Iulian Glita. Unul este «Cuartet», de Heiner Müller, iar asta de pe masa", spune si-mi indica din nou mapa din dreapta mea, "e «Kitchen», de Banana Yoshimoto." Nu stiu daca sa ma uit mai curand in fructiera dupa banana sau sa admir "bucataria". Gluma nereusita, pentru ca Anca isi continua ideea. "Pentru «Kitchen» i-am propus unei regizoare importante sa faca regia, nu-i spun inca numele pentru ca nu stiu daca va accepta. Avem o promisiune de principiu, dar inca asteptam. La «Cuartet» voi face chiar eu regia", adauga si ma priveste atent cum... o privesc. "Hai, mananca pana nu se raceste!"

Harnic cum sunt, mi-am terminat portia. Astept... Nimic. Auzi, Anca? Da’ pastele alea din cratita ce gust au?

"Sa gatesc am invatat acasa. N-am avut experienta caminului, pentru ca am facut facultatea in orasul meu, in Cluj. Bucataria a fost pentru mine mai mult un agrement decat o nevoie. De aceea stiu sa fac multe prajituri. Nu faci prajituri de foame! Dar in Bucuresti, locuind singura, m-am reprofilat. Si cum bucataria italieneasca mi s-a parut mai la indemana decat o ciorba ca la mama, m-am specializat repede" - Anca Damacus, actrita

ALTERNATIVE
Imi place si spectacolul de scena italiana, cu conventiile lui inerente, dar atata vreme cat ma mai poti impresiona cu el. Oricum, teatrul institutionalizat presupune un consum substantial de energie si bani, spre deosebire de teatrul alternativ care, cel putin din punct de vedere economic, e mai accesibil celui care il practica. Iar lumea nu prea mai e dispusa sa dea bani pentru asta. Eu una am incercat ceva vreme sa fac si una si alta, deci sa si joc intr-un teatru, sa si am spectacole independente. Dar, cel putin pentru mine, facand naveta Cluj - Oradea, unde eram angajata in perioada aceea, a fost imposibil. La Oradea, de exemplu, nu-mi stiam programul cu suficient timp inainte incat sa-mi pot programa la Cluj niste repetitii. Riscam sa fiu neserioasa in ambele locuri. Am avut cateva spectacole totusi, dar a trebuit sa renunt pur si simplu din lipsa de timp. Iar in momentul in care mi-am dat seama ca ma indreptam exact spre ce nu-mi placea si riscam sa ajung ca atatia altii, mi-am dat demisia de la Oradea si-am venit in Bucuresti.

PASTE CU BROCCOLI
ingrediente: un pachet cu paste (cannelloni si spaghetti), 300 g broccoli, 100 g morcovi, suc de rosii, ulei de masline, parmezan, salvie, cimbru, sare, piper.

preparare: Pastele se pun la fiert intr-o oala cu apa in care s-au adaugat sare si ulei de masline. Broccoli si morcovii se fierb. Intr-o tava se asaza pastele, legumele, se toarna sucul de rosii si putin ulei de masline. Se presara cimbru, salvie, sare si piper. Se introduce tava in cuptor, iar cand sunt gata pastele se rade deasupra parmezan.
×
Subiecte în articol: anca