x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Aromate şi condimentate

Aromate şi condimentate

de Simona Chiriac    |    26 Noi 2008   •   00:00

În Malaysia supa nu vine niciodată singură pentru că este însoţită de… aperitive. Aşa se face că în faţa ta masa va fi plină de boluri cu preparate de toate texturile, culorile, gusturile şi aromele. Este o adevărată nebunie pentru cei care se află încă la începutul călătoriei culinare în Malaysia. Iar pentru ca alegerea să fie şi mai dificilă, există "supe uşoare" (răcoritoare, servite mai ales vara) şi "supe consistente" (hrănitoare, specifice zilelor mai reci).



Uşoare sau consistente

Dacă este vară, veţi putea sorbi dintr-un bol cu "Sayur bening" (supă de legume), "Lauk pindang" (supă de peşte cu usturoi, galangal, ineluşe de ceapă şi lemongrass) sau "Lauk asam" (supă de peşte cu pastă de tamarind sau legume). Aceasta ar fi ingredientele de bază, la ele adăugându-se anghinarele, haşmele, pasta uscată de crevete sau ardeii chili proaspeţi. În zilele mai reci, supele sunt foarte condimentate şi aromate. Coriandrul, fenicul, chimionul, piperul, anasonul şi scorţişoara sunt aromele care definesc aceste supe. Se folosesc diferite tipuri de carne (pui, vită, miel) şi legume, creându-se astfel gusturi şi arome diverse. Indiferent de ocazie, supele se servesc decorate cu ineluşe de ceapă prăjită, usturoi, ceapă verde tocată şi frunze proaspete de coriandru.

Dacă ajungeţi în sezonul rece în Malaysia trebuie să comandaţi "Sop ayam" (supă de pui), surprinzătoare datorită combinaţiilor de condimente. Carnea de pui este mai întâi marinată într-o soluţie de ghimbir, usturoi, coriandru, chimion, curcumă, piper şi apă. Se prăjesc într-o tigaie ineluşe de ceapă, scorţişoară, cardamom şi cuişoare. Se pun bucăţile de pui marinate, câteva fire de lemongrass şi se acoperă cu apă. După ce a fiert, carnea se scoate, se taie fâşii şi se pune în boluri, iar în supă se lasă să fiarbă tăiţeii. Peste carne se toarnă supa cu tăiţei şi se decorează cu ineluşe de ceapă prăjită, ceapă verde şi frunze de coriandru proaspăt. "Sop ekor lembu" (supă din coadă de vită) şi "Sop kambing" (supă de miel) sunt alte două preparate pe care merită să le încercaţi.

Sop Ekor lembu  /  Supă de coadă de vacă

Ingrediente: 30 g ţelină, 5 g ceapă verde, 30 g morcov tăiat în bucăţi mări, 30 g cartofi tăiaţi în cuburi,  5 g haşme prăjite, o linguriţă de seminţe de coriandru, 4 cartofi descojiţi şi tăiaţi în sferturi, sare, 600 g coadă de vacă (tăiată de-a lungul cartilajului, dar nu tocată), o ceapă tăiată ineluşe, 30 g usturoi feliat, 30 g felii de ghimbir, doi litri de apă, 30 g chili, un beţişor de scorţişoară, o jumătate de linguriţă de seminţe de chimion.  

Preparare: Mai întâi se pregăteşte coada de vacă, tăindu-se în bucăţi. Se pune într-o oală împreună cu ceapa, beţişorul de scorţişoară, seminţele de coriandru şi de chimion, ghimbirul, haşmele şi usturoiul. Se toarnă apa, chilii şi se lasă să fiarbă. Se îndepărtează spuma ce se formează la suprafaţă şi se mai reduce flacăra. Se lasă să clocotească la foc mic, până când bucăţile de carne se înmoaie, dar nu cad de pe os. Se adaugă cartofii, morcovii, ţelina, sarea şi se mai lasă să clocotească. Când s-au înmuiat toate ingredientele, se scoate carnea şi se dezosează. Se aşază bucăţile de carne în boluri, se toarnă supa şi se decorează cu ceapă verde.

Laksa Penang  /  Tăiţei de orez în sos iute

Ingrediente: 800 g paste Laksa (tăiţei de orez), 600 g peşte lup de mare sau macrou, 1.500 ml apă, două bucăţi de tamarind uscate, 6 fire de daun kesum (coriandru vietnamez), două linguri de zahăr, o linguriţă de sare, 6 linguri de pastă de tamarind amestecată cu 250 ml apă, 20 g ceapă roşie feliată; pentru sosul Laksa Asam: 14 ardei iuţi uscaţi, pastă de crevete, 60 g bunga kantan (flori de ghimbir), două felii de galangal, 4 linguri cu haşme tocate; pentru decor: chilli, 6 frunze de varză chinezească, 20 g castravete, 5 g frunze de mentă, 20 g pastă de crevete, 20 g ananas din conservă, 10 g ou fiert, 5 g limetă.

Preparare: Într-un mojar se macină toate ingredientele pentru sos. Într-o tigaie cu apă, aşezată pe foc, se adaugă sosul, sucul de tamarind, feliile de tamarind uscate şi coriandrul. Când începe să fiarbă se reduce temperatura şi se mai lasă pe foc încă 20 de minute. Între timp se înmoaie tăiţeii timp de un sfert de oră, se clătesc, se strecoară şi se lasă deoparte. Tăiţeii proaspeţi nu trebuie înmuiaţi în prealabil. În oala de pe foc se adaugă peştele tocat, ceapa roşie, zahărul şi sarea. Se mai lasă pe foc încă 10 minute, apoi se îndepărtează feliile de tamarind. Tăiţeii se aşază în fiecare bol, apoi se pun supa şi garnitura: frunze de varză chinezească, castravete şi chili tăiate julien, ananas din conservă, frunze de mentă, sferturi de limetă şi de ou fiert. În fiecare bol se pune şi câte o linguriţă de pastă de crevete.

Mee rebus  /  Tăiţei de orez proaspeţi în sos bogat

Ingrediente: 500 g tăiţei galbeni de grâu, 200 g muguri de fasole, două linguri de coriandru măcinat, o lingură de pastă de soia, 1.500 ml supă de vită, un cartof dulce mare, fiert şi pasat, două roşii tăiate felii rotunde, 4 linguri de ulei; pentru sosul iute: 12 ardei iuţi uscaţi, 8 haşme, doi căţei de usturoi tăiaţi în sferturi, 6 felii subţiri de galangal; pentru garnitură: două ouă fierte tare, tăiate în sferturi, două bucăţi de brânză tofu tăiate fâşii şi prăjite, 100 g usturoi chinezesc tocat, 6 haşme tăiate ineluşe şi prăjite, două limete mici tăiate în jumatăte.

Preparare: Ardeii iuţi, usturoiul, haşmele şi galangalul se pun într-un mojar şi se pisează. Se încinge uleiul într-o tigaie şi se prăjeşte pasta picantă până când se simte aroma. Se adaugă coriandrul măcinat şi tofu. Se prăjeşte timp de două minute. Într-un vas se pune cartoful dulce, se adaugă puţină supă şi se amestecă până când se obţine un piure. Se adaugă restul de supă peste ingredientele prăjite. Se amestecă bine pasta de cartofi şi se lasă pe foc, aducându-se la fierbere. Se presară sare. Când este aproape gata – are o consistenţă cremoasă – se adaugă roşiile. Se înmoaie tăiţeii de grâu şi mugurii de fasole timp de unu-două minute în apă fiartă, apoi se scurg. Se servesc tăiţeii şi mugurii în boluri, se pune un polonic cu sos deasupra şi se decorează cu limete, ouă fierte, usturoi chinezesc, haşme şi felii de carne de vită fiartă şi condimentată.

×