x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Aromele dragi de acasa

Aromele dragi de acasa

de Carmen Dragan    |    31 Ian 2007   •   00:00
Aromele dragi de acasa

Oriunde ai fi si orice ai face, chiar si la o privire distanta de patria ta, taramul natal are intotdeauna un parfum si un farmec pe care le porti mereu in suflet. Asa ar putea incepe povestea Zlatinei Petrova Hristova, care, la doar 19 ani, a venit din Bulgaria in Romania pentru a studia la Facultatea de Relatii Economice. Dar pentru aceasta mai are un pas de facut… un pas de un an pregatitor, in care sa studieze limba romana la Centrul "Eudoxiu Hurmuzachi pentru romanii de pretutindeni", din Crevedia.

De la sud de Dunare… Silistra este orasul natal al Zlatinei. Localitatea e asezata pe malul drept al Dunarii. Acum mai bine de 1900 de ani a fost inaltata aici cetatea Durostorum de catre imparatul roman Marcus Aurelius si tot aici s-a aflat si ultima cetate turceasca, construita in anul 1845, de catre un arhitect german. Situat chiar la granita cu Romania, este unul dintre cele mai vechi orase ale Bulgariei. Zlatina a studiat la Liceul de Limbi Straine din oras, unde a invatat limbile engleza, rusa si germana. "Imi plac foarte mult limbile straine. Asa pot sa invat multe lucruri despre popoare diferite", marturiseste studenta. Si tot aici a urmat cursuri de dansuri populare bulgaresti, timp de 11 ani. Dansul ii da liniste si, spune ea, "e bun pentru sanatate si pentru minte".

…la nord de Dunare. Desi este doar de patru luni in Romania, Zlatina a reusit sa acumuleze tot ce i s-a predat la orele de limba romana. Cu toate ca bunicii ei dinspre mama sunt romani, in casa ei nu s-a vorbit romaneste. La cursuri sta mereu in prima banca, iar daca nu reuseste sa inteleaga ceva, isi intreaba intotdeauna profesorii. Isi face temele cu multa seriozitate, iar in timpul liber isi ajuta si prietenii din Bulgaria. Despre oamenii de aici spune ca "sunt buni" si ca ii place Romania.

Cu toate ca pleaca aproape in fiecare luna, in week-end, acasa, Zlatina poarta in privire dorul de tara. Iar printre melancoliile ei se afla si cea a bucatelor natale. Ii este dor de banita, de lintenita, de cavarna, de musaca, de ghiveciul cu legume si branza al bunicii, de cozonacul mamei si de alte arome, pe care numai in patria sa le poate gasi. Imi povesteste cum se face banita cu branza sau cu dovleac, pe care bulgarii o mananca simpla sau cu dulceata din diferite fructe. Cand se intoarce de acasa, isi aduce pentru cateva zile mancaruri de acolo. Cel mai des vine cu banita, pe care o consuma la micul dejun, si lintenita cu felii de paine - intotdeauna bulgareasca, paine pe care o cumpara din magazinele romanesti.
Carmen Dragan/JURNALUL NATIONAL

Influente, influente… Singura mancare "de acasa" pe care Zlatina si-o poate prepara in camin este salata bulgareasca. Daca are rosii, castraveti, ardei, sunca, ceapa, oua, branza, masline, sare si ulei, in cateva minute "sopska salata" e gata. Iar ceea ce nu ii lipseste niciodata sunt borcanele cu castraveti in otet, cu ceapa, specialitatea bunicii ei si de altfel a tuturor bulgarilor. Din Romania ii plac sarmalele si tocanita de cartofi. Ea spune ca "mancarurile de aici seamana cu cele din Bulgaria, dar noi mancam putin mai sarat". Povestind despre obiceiurile si traditiile de Sarbatori, Zlatina isi aminteste de pestele de pe Dunare, preparat de Sfantul Nicolae, de placintele cu ravase din seara de Revelion si de cozonacul care nu trebuie sa lipseasca de pe masa de Paste. Ea spera ca timpul petrecut in Romania sa ii dezvaluie si traditiile noatre, ale romanilor.
"Mi-e dor de banita, de lintenita, de cavarna, de musaca, de ghiveciul cu legume si branza al bunicii, de cozonacul mamei. Iar ceea ce aduc mereu de acasa sunt castravetii in otet"
  • Zlatina Petrova Hristova, studenta
  • Peste de pe Dunare

    Ingrediente: un kg de peste, o mana de mazare, doi ardei, doua rosii, un pastarnac, 600 g cartofi, 300 g ceapa, sare, piper, ulei, usturoi, un morcov, un dovlecel.

    Preparare: Se caleste ceapa tocata in ulei incins, apoi se adauga legumele. Se presara condimentele. Se acopera cu doua cani de apa fierbinte si se lasa la inabusit. Cand legumele au devenit moi, se scot din vas. In uleiul ramas se pune pestele taiat in bucati mici, care au fost lasate anterior intr-o marinata din otet, apa, o frunza de dafin, telina si cimbru. Se adauga un pahar cu vin si se lasa 15 minute. Pestele se serveste cu legumele.
    Pentru romanii de pretutindeni
    Centrul "Eudoxiu Hurmuzachi pentru romanii de pretutindeni" s-a infiintat prin HG 162/1998 si Legea 150/1998 privind acordarea de sprijin comunitatilor romanesti din strainatate, elaborarea si coordonarea programelor de pregatire a tinerilor romani de pretutindeni, in vederea admiterii in institutii de invatamant din Romania. Actiunile coordonate de Centrul "Eudoxiu Hurmuzachi" sunt orientate spre zonele compact locuite de romani aflate astazi in cuprinsul altor state: Basarabia (inclusiv Transnistria), Nordul Bucovinei si Herta, Maramuresul Istoric (Transcarpatia), Valea Timocului, Bulgaria, Albania, Macedonia si Serbia.
    ×
    Subiecte în articol: romania