x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Babic zis „sârbesc” (rețetă buzoiană)

Babic zis „sârbesc” (rețetă buzoiană)

27 Feb 2019   •   05:42
Babic zis „sârbesc” (rețetă buzoiană)

Dintre toate cărnurile tocate și vârâte în maț, două sunt specifice Buzăului și de neîntâlnit altundeva: cârnații de Pleșcoi și babicul sârbesc de Buzău.

Babicul se face din carne de porc (pulpă), tăiată cu satârul (se poate trece și prin mașina de tocat cu sita mare, dar gustul cel mai bun îl are de ai răbdare și știință să toci carnea cu satârul). Se sărează și se pun apoi două feluri de boia - din cea dulce și foarte roșie și din cea usturoiată (picantă), făcută de sârbi din ardei roșii iuți. Acești "sârbi" de pe la noi, din satele Buzăului, sunt de fapt neam de bulgari, populații din sudul Dunării care au venit aici după războiul ruso-turc din 1806-1812.

Cum fac babicul? Ei pun carnea tocată, sărată și cu boia, într-o covată. O frământă și o lasă la rece vreo două săptămâni. Apoi o iau iarăși la frământat. După aia, fac din carnea asta o.....................

Citește rețeta mai departe

Foto

×