x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Banană flambată

Banană flambată

26 Sep 2008   •   00:00

Continuăm călătoria nostră gastronomică printre delicatesele propuse de cartea 1001 de reţete culinare apărută la Editura Litera Internaţional. În atenţia dumneavoastră aducem azi un fruct exotic şi delicios din care puteţi prepara o sumedenie de deserturi speciale.

Aceste fructe nu pot fi de obicei gătite, deoarece se transformă într-un terci. Banana flambată constituie o excepţie. Despre acest desert se afirmă că este originar fie din Indiile de Vest, fie din Antilele franzeze, fie din Franţa. Fiind foarte uşor de preparat a fost, probabil, inventat simultan în toate cele trei regiuni! Bananele se decojesc, se taie în două, longitudinal, apoi se prăjesc în unt topit. Unele reţete recomandă să se fiarbă mai întâi într-un sirop de zahăr, aromatizat cu vanilie, dar în acest caz banana s-ar înmuia foarte tare. Untul se scurge din tigaie, iar peste banană se presară puţin zahăr brun fin. Se toarnă o lingură de rom călduţ, încălzit în prealabil într-o cratiţă. Daţi foc alcoolului, de preferat cu o bucată de hârtie şi nu cu un chibrit, deoarece se aprinde instantaneu. Bananele rămân pe foc, iar tigaia se scutură uşor, până se sting flăcările. Serviţi imediat.

×
Subiecte în articol: gastronomie