x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Borș românesc (rețetă din Oltenia sudică)

Borș românesc (rețetă din Oltenia sudică)

30 Apr 2017   •   04:39
Borș românesc (rețetă din Oltenia sudică)

Bors romanesc am zis, bors romanesc gatesc! Reteta asta am aflat-o intr-una dintre perindarile mele prin tara, in Oltenia sudica, in lunca Dunarii. Ar fi putut sa-i spuna bors oltenesc, la fel de bine. insa numele i-a fost ales din alte considerente: sa nu se-ncurce borsul nostru cu cel... bulgaresc. Pentru ca pe-acolo familiile de olteni sadea au primit cu drag in mijlocul lor neamuri de bulgari refugiate peste Dunare, intr-o iarna in care apa fluviului inghetase de se putea trece usor peste el, fara pod.

Asa mi-a zis o data, demult, o femeie vrednica al carei nume, din pacate l-am uitat. Dar bine ca nu uitai si reteta de bors romanesc, ca doar de ea avem nevoie acum, la ceasurile diminetii! 

Bors romanesc (rețetă... oltenească)

Ai trebuinta de: 500 g piept de vita, 1 os mare, cu maduva, 1-2 litri supa de carne, 2 cepe, 1 morcov, 1 felie varza, 1 radacina de patrunjel, 1 sfecla rosie, 1 pastarnac, 1 telina, 4-5 cartofi, 1 litru bors, sare, piper boabe, 1 cana de smantana, foi verzi de leustean, marar, patrunjel, telina, 3 patlagele rosii (merge si bulionul, 2 linguri).

.................

Afla mai departe cum se gateste cel mai delicios Bors romanesc

×
Subiecte în articol: bors romanesc