x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Bucate ce se mai fac doar prin părţile Buzăului

Bucate ce se mai fac doar prin părţile Buzăului

de Simona Chiriac    |    28 Mai 2009   •   00:00
Bucate ce se mai fac doar prin părţile Buzăului
Sursa foto: Simona Chiriac/JURNALUL NAŢIONAL

Evenimentele organizate de Antrec Buzău sunt mereu o surpriză plăcută, dar şi gustoasă. Pensiunile din judeţ se întrec a pregăti cele mai originale, savuroase şi aspectuoase bucate, astfel încât expoziţiile gastronomice sunt mereu incitante. Întotdeauna însă se pregătesc şi mâncăruri tradiţionale, din dorinţa de a promova în continuare gusturile autentice româneşti.



Reţete tradiţionale
Carmen Băhneanu, o profesoară de chimie îndrăgostită pes­te poate de bucătăria românească, ştie toate reţetele spe­cifice locului, pe cele mai multe dintre ele pregătindu-le în bucă­tăria ei din Varlaam. Spre exemplu, fasolea fiartă în lapte, îm­preună cu ceapă, la sfârşit adăugându-se smântână şi con­dimente după gust. Păstrăvul în sos are la bază un păstrăv copt în folie, pe grătar, lăsat apoi să plutească într-un sos din făi­nă, lapte, smântână şi lămâie, cât să-i dea un gust acrişor.  

La stânele de pe Penteleu se pregăteau alte bunătăţi. Co­ro­niţa baciului era făcută special pentru cel mai important din­­tre ciobani, dintr-un aluat fraged în care se puneau pastra­mă, brânză de oaie, ardei roşu şi ceapă. Tot la stână se pre­gă­­teau şi cârnaţi, numai din carne şi seu de oaie, piper şi us­tu­­roi. Cu toate acestea nu se aseamănă cu celebrii cârnaţi de Pleş­­coi. Mielul la groapă se face dintr-un miel cu tot cu blană, că­­ru­ia i s-au scos măruntaiele. Se umple cu diverse ierburi mi­ro­sitoare, se îmbracă în lut şi se coace într-o groapă cu mult jar. După vreo patru ore, când este gata, se desface coaja. Car­nea este aproape fiartă, dar foarte gustoasă. Tot la Varlaam se mai pregăteşte mămăliguţă cu multe, multe straturi. În­tr-un vas se aşază un rând de unt, apoi urdă, brânză, mă­mă­li­gă mai moale, ouă fierte, carne afumată şi uşor prăjită, alt strat de mămăliguţă, brânză frământată şi unt. Deasupra se bat ouă şi se coace în cuptor. Curcanul în cazanul cu ţuică este ia­răşi o reţetă veche de când lumea. Curcanul, oricât de ma­re era, se fierbea în cazanul în care, pe lângă apă, se punea şi ţuică. După ce se scotea de acolo se frigea pe grătar. Nu păs­tra totuşi gustul de ţuică, iar carnea se frăgezea foarte tare.

Diversitate
Alte preparate expuse au fost droburi şi tochituri de miel, pulpe de miel în crustă, turte coapte pe vatră, iepure împănat, raţă pe varză, plăcinte cu brânză, tarte aperitiv cu spanac şi ou, gogoşi cu brânză, dar şi celebrii covrigi de Buzău. Toate au fost udate cu „ţuică mortală" de Chiojdu şi Merlot de Buzău.

Cocoş de Penteleu

Este o reţetă uşoară, dar care atrage cu siguranţă toate privirile. Se foloseşte un cocoş de curte, care se jumuleşte de pene, se arde pe flacără, se curăţă foarte bine şi se spală. Se coace pe sticlă, iar aripile sunt prinse pe beţe de frigărui, pentru a sta în lateral. Ca să capete o culoare frumoasă, se unge peste tot cu gelatină, dar şi un pic de suc de roşii. Se serveşte pe un pat de legume de sezon, trase puţin la tigaie şi aşezate de jurîmprejur.

Cloşca cu Puii de Aur
Este un preparat original, de la Pietroasele, care necesită ceva îndemânare şi răbdare. Mai întâi aveţi nevoie de 6 kg carne de curcan, 1.500 g carne de prepeliţă, 500 g orez, 150 g ceapă, 150 g morcov, 100 g ardei, 100 g stafide, 100 g migdale, ulei, sare şi piper. Carnea de curcan curăţată şi spălată se pune într-o tavă împreună cu 500 ml apă şi 100 ml ulei. Se lasă în cuptor timp de două ore, având grijă să fie stropită din când în când cu sosul din tavă. Prepeliţele se pun şi ele într-o tavă cu 200 ml apă, stropindu-se în timpul coacerii cu sosul format. Legumele se curăţă, se toacă şi se călesc într-o tigaie cu ulei încins. Se sting cu sosul de la curcan. Orezul se pune la fiert, se scurge foarte bine şi se amestecă cu migdale şi stafide. Se umplu curcanul şi prepeliţele, apoi se mai lasă puţin în cuptor. Se montează pe un platou şi se decorează cu mere coapte, cartofi fierţi, ouă de prepeliţă, boabe de struguri şi felii de portocală.

Plăcintă cu lobodă
Este o plăcintă cu ingrediente natura­le (în care se folo­sesc verdeţuri de pri­măvară), pre­gătită de Poliana Partal din Sărata Monteoru. Se face un aluat ca de pâine, însă un pic îmbunătăţit, în loc de apă punându-se lapte. Brânza mai sărată (caş), fărâmiţată, se amestecă împreună cu pătrunjel, mărar şi lobodă (de preferat cea roşie) din belşug. Se întinde o foaie de aluat, se taie în pătrate, iar în mijloc se pune umplutura crudă (nu necesită călire). Se formează plăcinte, asemănătoare doar ca formă, nu şi gust, tradi­ţionalelor plăcinte moldoveneşti „Poale-n brâu". După ce se dau cu gălbenuş se lasă la cuptor timp de 45 de minute.

Stână de munte
Este o adevărată tradiţie ca la Pensiunea Varlaam să se facă, din diverse ingrediente, peisaje cu diferite teme, ce sunt apoi adevărate tentaţii pentru oaspeţi. Fiind „Înţărcatul mieilor", Carmen Băhneanu a pregătit o stână. Partea de jos reprezintă un tort cu nucă. Pârâul de munte a fost făcut din gelatină, la fel ca şi cei trei peşti care înoată în apele reci. Munţii Penteleu au fost preparaţi din aluat cu ciocolată, cu nucă şi alune. Stâna este făcută din biscuiţi însiropaţi cu cremă de ciocolată, gardul este de fapt o napolitană, iar oiţele - aluat pufos cu zahăr.

×
Subiecte în articol: caiet de retete