Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Maria Cioica din Lupşa colindă de căteva decenii satele din Munţii Apuseni, străngănd - ca pe nişte pepite de aur - toate obiceiurile, tradiţiile, cutumele locului, fixăndu-le pentru eternitate in pagina de carte. In "Vechi reţete de bucătărie moţească" găsim referiri la o seamă de bucate de post, unele dintre ele pregătite astăzi numai de bătrănele locului.
Maria Cioica din Lupşa colindă de căteva decenii satele din Munţii Apuseni, străngănd - ca pe nişte pepite de aur - toate obiceiurile, tradiţiile, cutumele locului, fixăndu-le pentru eternitate in pagina de carte. In "Vechi reţete de bucătărie moţească" găsim referiri la o seamă de bucate de post, unele dintre ele pregătite astăzi numai de bătrănele locului.
Sălvoiţă, tisăliţă, ciudir, cir, ciuci, răzălăi, mursă, mămăligă cu cartofi, chifteluţe de dovleac, tocană de gălbenuţi, zamă de chimion, chiftele de fasole uscată. Sunt numai căteva dintre preparatele pe care le vei intălni in gospodăriile din Ţara Moţilor şi, mai ales, in Ţinutul Ţopilor. Maria Cioica ne vorbeşte cu pasiune despre bucatele locului. Pentru ea, gustul acestor măncăruri simple (chiar sărăcăcioase, după standardele omului de la oraş) este mai bun decăt al oricăror preparate sofisticate. Şi asta pentru că poartă in ele matricea unui neam vrednic, care a reuşit să răzbată prin vremi şi datorită felului in care şi-a adaptat alimentaţia la condiţiile grele de trai.
DIN FRUCTE. "Nimic nu se poate compara cu sălvoiţa. Se pregătea toamna, din prune, cărora li se scoteau sămburii şi erau puse la fiert. Fără zahăr, fără nimic, numai prunele astea, care fierbeau pănă se ingroşa şi se făcea un fel de dulceaţă. Căt incă nu se ingroşa de tot, fiertura asta se numea sălvoiţă. Se mănca atunci, caldă, turnată peste păine, sau se subţia şi se făcea o băutură răcoritoare din ea. Dulceaţa ingroşată se păstra in oale de pămănt şi iarna, in zilele de post, din ea se făcea din nou sălvoiţă. Adică se subţia cu apă clocotită, in funcţie de consistenţa dorită şi de porţiile ce se voia a se face. Se tăia păinea in farfurie - putea fi şi păine uscată, de-o zi, ori două - şi se turna deasupra zama asta caldă. Aşa, acrişoară, era un fel de măncare, dar dacă-i puneai miere sau zahăr, o măncai ca pe un dulce, la sfărşitul mesei".
Mai simplu de-atăt nu cred că se poate pregăti ceva! De la Maria Cioica inţelegem că mai sunt şi alte bucate care respectă, in mare, aceeaşi metodologie de preparare. Ciudirul se pregăteşte din mere, pere şi apă. Se culeg fructele căzute din copac şi care, fiind lovite, nu se pot folosi la alte preparate. Se pun intr-un vas de lemn şi se zdrobesc cu un ciocan de lemn. "Această compoziţie se pune intr-un vas mai mare de lemn, de obicei in cadă «cu cep» sau in butoi cu robinet. Peste fructele zdrobite se toarnă apă şi se lasă 3-4 zile la macerat. După aceste zile, se dă drumul la cep sau robinet, luăndu-se intr-un vas cantitatea dorită de ciudir, după care se pune iar cepul la cadă sau se inchide robinetul la butoi". Se păstrează vasele cu ciudir in pivniţă, la răcoare, iar in Postul Crăciunului se toarnă peste păine şi se mănăncă. Principii asemănătoare de preparare are şi tisăliţa (pregătită din mere, pere, prune, cireşe, vişine ş.a.)
DIN "FÃ...RINÃ...". Alte ingrediente sunt insă folosite pentru măncăruri precum cir, ciuci, răzălăi. Cirul se pregăteşte din făină de grău, fiartă in apă cu sare, "pănă ajunge la consistenţa unui apreţel" (un sos mai gros). Se adaugă zahăr sau miere şi se toarnă de asemeni peste bucăţi de păine. Pentru ciuci se pregăteşte un aluat mai consistent din făină de grău, apă, zahăr şi miere. Se porţionează in bucăţi de un sfert de kilogram, din care se fac, in măini, suluri cu diametrul de un centimetru. "Acestea la răndul lor se porţionează la distanţa de un centimetru, după care se introduc intr-un vas cu apă clocotită. Se lasă la fiert circa 20 de minute, după care se adaugă zahăr sau miere, după gust. Se strecoară şi apoi se consumă calzi, de regulă in zilele de post". Pentru răzălăi, se frămăntă un aluat din apă, făină de grău şi sare. Se intinde o foaie subţire ca pentru tăiţei, se lasă să se usuce puţin, apoi se rulează şi se taie in diferite forme cu cuţitul sau se dau pe răzătoare. Se mai lasă să se usuce, după care se fierb in apă cu sare, se scurg şi apoi se prăjesc in ulei. Se mănăncă fie cu zahăr, fie cu varză călită, fie cu nucă măcinată.
Sălvoiţă, tisăliţă, ciudir, cir, ciuci, răzălăi, mursă, mămăligă cu cartofi, chifteluţe de dovleac, tocană de gălbenuţi, zamă de chimion, chiftele de fasole uscată. Sunt numai căteva dintre preparatele pe care le vei intălni in gospodăriile din Ţara Moţilor şi, mai ales, in Ţinutul Ţopilor. Maria Cioica ne vorbeşte cu pasiune despre bucatele locului. Pentru ea, gustul acestor măncăruri simple (chiar sărăcăcioase, după standardele omului de la oraş) este mai bun decăt al oricăror preparate sofisticate. Şi asta pentru că poartă in ele matricea unui neam vrednic, care a reuşit să răzbată prin vremi şi datorită felului in care şi-a adaptat alimentaţia la condiţiile grele de trai.
DIN FRUCTE. "Nimic nu se poate compara cu sălvoiţa. Se pregătea toamna, din prune, cărora li se scoteau sămburii şi erau puse la fiert. Fără zahăr, fără nimic, numai prunele astea, care fierbeau pănă se ingroşa şi se făcea un fel de dulceaţă. Căt incă nu se ingroşa de tot, fiertura asta se numea sălvoiţă. Se mănca atunci, caldă, turnată peste păine, sau se subţia şi se făcea o băutură răcoritoare din ea. Dulceaţa ingroşată se păstra in oale de pămănt şi iarna, in zilele de post, din ea se făcea din nou sălvoiţă. Adică se subţia cu apă clocotită, in funcţie de consistenţa dorită şi de porţiile ce se voia a se face. Se tăia păinea in farfurie - putea fi şi păine uscată, de-o zi, ori două - şi se turna deasupra zama asta caldă. Aşa, acrişoară, era un fel de măncare, dar dacă-i puneai miere sau zahăr, o măncai ca pe un dulce, la sfărşitul mesei".
Mai simplu de-atăt nu cred că se poate pregăti ceva! De la Maria Cioica inţelegem că mai sunt şi alte bucate care respectă, in mare, aceeaşi metodologie de preparare. Ciudirul se pregăteşte din mere, pere şi apă. Se culeg fructele căzute din copac şi care, fiind lovite, nu se pot folosi la alte preparate. Se pun intr-un vas de lemn şi se zdrobesc cu un ciocan de lemn. "Această compoziţie se pune intr-un vas mai mare de lemn, de obicei in cadă «cu cep» sau in butoi cu robinet. Peste fructele zdrobite se toarnă apă şi se lasă 3-4 zile la macerat. După aceste zile, se dă drumul la cep sau robinet, luăndu-se intr-un vas cantitatea dorită de ciudir, după care se pune iar cepul la cadă sau se inchide robinetul la butoi". Se păstrează vasele cu ciudir in pivniţă, la răcoare, iar in Postul Crăciunului se toarnă peste păine şi se mănăncă. Principii asemănătoare de preparare are şi tisăliţa (pregătită din mere, pere, prune, cireşe, vişine ş.a.)
DIN "FÃ...RINÃ...". Alte ingrediente sunt insă folosite pentru măncăruri precum cir, ciuci, răzălăi. Cirul se pregăteşte din făină de grău, fiartă in apă cu sare, "pănă ajunge la consistenţa unui apreţel" (un sos mai gros). Se adaugă zahăr sau miere şi se toarnă de asemeni peste bucăţi de păine. Pentru ciuci se pregăteşte un aluat mai consistent din făină de grău, apă, zahăr şi miere. Se porţionează in bucăţi de un sfert de kilogram, din care se fac, in măini, suluri cu diametrul de un centimetru. "Acestea la răndul lor se porţionează la distanţa de un centimetru, după care se introduc intr-un vas cu apă clocotită. Se lasă la fiert circa 20 de minute, după care se adaugă zahăr sau miere, după gust. Se strecoară şi apoi se consumă calzi, de regulă in zilele de post". Pentru răzălăi, se frămăntă un aluat din apă, făină de grău şi sare. Se intinde o foaie subţire ca pentru tăiţei, se lasă să se usuce puţin, apoi se rulează şi se taie in diferite forme cu cuţitul sau se dau pe răzătoare. Se mai lasă să se usuce, după care se fierb in apă cu sare, se scurg şi apoi se prăjesc in ulei. Se mănăncă fie cu zahăr, fie cu varză călită, fie cu nucă măcinată.
Mursă
Se prepară din apă, zahăr şi păine, iar dacă se doreşte şi oţet. Se indulceşte apa după gustul dorit şi se toarnă peste păinea tăiată bucăţele, sau se bea cu cana, şi cu un codru de păine. Dacă se doreşte, se adaugă in apa indulcită şi puţin oţet. Este recomandată şi pentru pofta de măncare.
Cafea moţească
Se prepară din coajă de păine coaptă in cuptor, mai arsă, apă, zahăr şi, după preferinţă, lapte.
Pentru cafeaua neagră reconfortantă se pune apă la fiert, după care se pun in apă coaja de păine, cantitatea fiind in funcţie de concentraţia dorită a cafelei. Se adaugă apoi zahărul şi se lasă să fiarbă, pănă la completa dizolvare a cojii. In zona Munţilor Apuseni, cafeaua astfel pregătită se consumă in zilele de post, ca măncare, turnăndu-se peste păinea tăiată in prealabil cubuleţe in farfurie. In zilele de dulce, aceste coji de păine se dizolvă in lapte, obţinăndu-se astfel cafeaua cu lapte, la care se adaugă zahăr după preferinţă. Se serveşte caldă, cu păine tăiată in farfurie, buculeţe, sau cu păine cu unt şi dulceaţă.
Pentru cafeaua neagră reconfortantă se pune apă la fiert, după care se pun in apă coaja de păine, cantitatea fiind in funcţie de concentraţia dorită a cafelei. Se adaugă apoi zahărul şi se lasă să fiarbă, pănă la completa dizolvare a cojii. In zona Munţilor Apuseni, cafeaua astfel pregătită se consumă in zilele de post, ca măncare, turnăndu-se peste păinea tăiată in prealabil cubuleţe in farfurie. In zilele de dulce, aceste coji de păine se dizolvă in lapte, obţinăndu-se astfel cafeaua cu lapte, la care se adaugă zahăr după preferinţă. Se serveşte caldă, cu păine tăiată in farfurie, buculeţe, sau cu păine cu unt şi dulceaţă.
