Bucureştii în amintirea unui scriitor

Constantin Bacalbaşa şi-a manifestat un interes constant pentru viaţa bucureşteană, pentru Capitala în care şi-a desfăşurat aproape întreaga existenţă. A împărtăşit amintirile sale cititorilor ziarelor Adeverul şi Universul prin numeroasele articole ce au fost mai târziu adunate în patru volume sub titlul inspirat: "Bucureştii de altădată".

O dată cu trecerea vremii, opera sa memorialistică şi-a câştigat un loc binemeritat, alături de importante opere similare referitoare la aceeaşi perioadă din istoria României, cum ar fi: "O viaţă de om aşa cum a fost", de Nicolae Iorga sau "Însemnări zilnice", a lui Titu Maiorescu.

ORAŞUL ÎN 1871
În această perioadă în Bucureşti puteai vedea "un şir de prăvălii mărunte, evrei cu mărunţişuri şi o cunoscută berărie, mi se pare berăria La Caru' cu bere. Într-o bună dimineaţă, în localul acestei berării s-a deschis un Cafe chantant", îşi aminteşte Bacalbaşa. Pe podul Mogoşoaia era cofetăria lui Baltador, cunoscută de studenţi, apoi băcănia lui Păun Popescu.

Dintre locurile în care se distrau oamenii vremii, aflăm că restaurantul francez era cel mai preţuit. "Aici se aduna toată boierimea şi toţi chefliii de calitate ai vremii. O cârciumă renumită în acea perioadă era «La ochiul lui Dumnezeu», unde mâncau studenţii, fiindcă porţia de mâncare costa 40 de bani, dar se dădeau şi jumătaţi de porţii cu 20 de bani. În paginile cărţii citim şi despre franzelăria Gagel cu o grădină ce a devenit mai târziu Grădina Blanduziei, unde vara cânta orchestra, se mâncau crenvuşti şi la ora 11:30 noaptea apărea întâiul transport cu cornuri calde".

Foarte interesant este descris şi Târgul moşilor. "Tradiţia era să se împartă sâmbăta următoarele lucruri: o oală roşie, nesmălţuită cu vin, o doniţă nouă cu apă, un colac, o lumânare de ceară galbenă aprinsă, o strachină nouă cu păsat fiert cu lapte. Aceste lucruri dăruite constituiau pomana." Târgul moşilor era de fapt Târgul strămoşilor.

COFETĂRII, CAFENELE, BĂCĂNII, BIRTURI...
Obiceiul vremii era ca toată lumea din elită care rămânea vara în Bucureşti să meargă să ia îngheţată la Capşa. "Lucrul şic - spune Bacalbaşa - era ca toate cucoanele să nu se dea jos din trăsură ca să consume la o masă pe trotoar... erau servite acolo, iar la mese steteau tinerii civili sau ofiţerii şi priveau acea expoziţie de femei tinere şi nostime."

În acea perioadă "n-a mai rămas decât o singură firmă: Capşa. Cofetăriile de lux pe Calea Victoriei şi pe Piaţa Teatrului erau trei: Capşa, Fialkovsky şi Giovanni". Cafenele erau multe, îşi aminteşte scriitorul. Acolo se făcea marea politică a zilei... se punea ţara la cale. Cât despre băcănii, Bucureştiul a avut întotdeauna astfel de magazine bine garnisite, fiindcă românului i-a plăcut să trăiască bine.

La capitoul restaurante, Bacalbaşa aminteşte de restaurantul Hugue, locul de întâlnire al societăţii elegante, de Grand Hotel Broft etc., apoi birtul lui Enache, berăria lui Grebert. Foarte vestite pentru cârnaţi şi fripturi erau restaurantele şi grădinile "Leul şi cârnatul", "Herăstrăul" şi "Zdrafcu".

Scriitorul nu ezită să povestească şi despre localurile de petrecere, teatre, baluri mascate, mustării, petreceri de vară, dar despre toate acestea într-o altă poveste...