x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Bun şi gustos la ASAS

Bun şi gustos la ASAS

16 Feb 2011   •   17:18
Bun şi gustos la ASAS
152198-bucate21-30-18.jpgÎn zilele de 11, 12 şi 13 februa­rie, bucureştenii au găsit la târgul din Parcul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice delicioasa prăjitură Ghiocel. Pe lângă desert, preparat după o reţetă tradiţională în Atelierul gastrono­mic, vizitatorii târgului au avut ocazia să deguste şi să cumpere iepure preparat de gospodarii din localitatea Floteşti, Galaţi, după o reţetă transmisă din generaţie în generaţie: timp de cinci zile iepurii sunt ţinuţi într-un baiţ preparat din vin Chardonnay, rozmarin şi busuioc, apoi se pun la fum în cuptoare speciale timp de aproximativ 6-7 zile. De asemenea, cumpărătorii şi-au mai umplut sacoşele cu pâine coaptă în cuptor cu lem­ne, legume şi fructe proaspete, brânzeturi, dar şi multe alte preparate precum muşchiuleţi afumaţi, câr­­naţi, ge­muri şi zacuşti preparate după reţete tradiţionale etc. (M.B.)

În ţară
24-27 februarie. Expo Mărţişor. Bucureşti. La Romexpo se organizează un târg de mărţişoare. Vor fi prezentate şi mărţişoare culinare.
19-20 februarie. Târg de Dragobete. Cluj-Napoca. Veţi găsi tot ce veţi dori, de la bijuterii, accesorii, până la decoraţiuni, inclusiv pentru bucătării, toate lucrate manual.
24 februarie. Degustare de vinuri spu­­mante. Bucureşti. La restaurantul Balthazar are loc o degustare pentru îndrăgostiţi. Ghidul prin călătoria gusturilor va fi Laurenţiu Achim, unul dintre cei mai reputaţi somelieri români.

În lume
18-19 februarie. Winefest. Alberta, Canada. Producători internaţionali de vin îşi dau întâlnire la acest festival la care vor fi degustate vinuri din diverse regiuni.
18-20 februarie. Coffee Fest. Chicago, Illinois. La eveniment vor fi prezentate diverse sortimente de ceaiuri şi cafea. Cei prezenţi vor putea cumpăra şi pentru acasă.
18 februarie-9 martie. Sărbătoarea lămâii. Menton, Franţa. Festivalul es­te unic în lume. Vor fi prezenţi pes­te 200.000 de vizitatori. Sunt pregătite peste 130 de tone de lămâi. (C.D.)

×
Subiecte în articol: culinar agenda gurmanda