x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Caiet de retete 20 februarie 2008

Caiet de retete 20 februarie 2008

20 Feb 2008   •   00:00

 

 

Friptură de porc cu legume - un kilogram de muşchi de porc cu grăsime, 200 g orez, o ceapă, un ardei gras roşu, 250 g mazăre, 250 g fasole verde, 4 roşii, 150 g boabe de porumb, 4 căţei de usturoi, ulei de floarea-soarelui, sare, piper, pătrunjel

Preparate din carne

 

 

 

Friptură de porc cu legume

 

 

un kilogram de muşchi de porc cu grăsime, 200 g orez, o ceapă, un ardei gras roşu, 250 g mazăre, 250 g fasole verde, 4 roşii, 150 g boabe de porumb, 4 căţei de usturoi, ulei de floarea-soarelui, sare, piper, pătrunjel

 

 

1 Muşchiul de porc se spală, se taie în felii, se condimentează şi se aşază într-o tavă. Se adaugă o cană de apă, usturoiul tăiat în felii şi puţin ulei.

2 Se introduce în cuptor şi se lasă până când carnea capătă o culoare maronie, se scoate şi se ţine la cald.

3 Ceapa şi ardeiul gras se curăţă, se spală şi se taie în cu­buleţe. Se încing trei linguri de ulei într-o cratiţă, se pun legumele tăia­te şi se călesc timp de cinci minute.

4 Se adaugă orezul, două căni de apă, sarea şi piperul. Se lasă să fiarbă 15 minute, se adaugă fasolea verde tăiată în bucăţi mai mici şi mazărea.

5 Se toarnă apă de câte ori este nevoie ca să fiarbă orezul şi legumele.

6 Cu zece minute înainte de a opri focul, se adaugă roşiile date pe răzătoare şi boabele de porumb.

 

Sfat: Se servesc fierbinţi, presărate cu verdeaţă tocată.

Băutura: Fetească Neagră

 

 

 

Inel de cuşcuş cu pui

 

 

300 g cuşcuş, două piepturi de pui, doi ardei graşi roşii, două cepe, 300 g fasole verde, 3 roşii, boia dulce, un ardei iute mic, doi căţei de usturoi, seminţe de susan, sare, piper, ulei de floarea-soarelui, pătrunjel, praz

 

 

1 Piepturile de pui se spală, se taie în cubuleţe şi se pun într-un castron. Se încing patru linguri de ulei într-o cratiţă, se adaugă un ardei gras, ardeiul iute şi cepele tăiate mă­runt, apoi se călesc câteva minute.

2 Se şun carnea de pui, sarea şi piperul. Se ţin pe foc până când s-a prăjit pieptul de pui, se presară fasolea tăiată în bucăţi mici şi roşiile în cubuleţe.

3 Se adaugă o cană de apă, o linguriţă de boia dulce şi usturoiul feliat. Se fierbe timp de 15 minute, se opreşte focul şi se ţine la cald.

4 Ardeiul gras rămas se taie în cubuleţe şi se pune într-un castron împreună cu pătrunjelul tocat şi două linguri de seminţe de susan prăjite într-o tigaie, fără ulei.

5 Cuşcuşul se lasă la înmuiat în apă fierbinte, se amestecă bine cu legumele din castron, sa­rea, piperul şi două linguri de ulei.

6 Se serveşte alături de puiul cu legume şi se presară verdeaţă.

 

 

Sfat: În loc de ceapă se poate folosi praz tăiat în rondele, mânca­rea căpătând un gust mai dulce.

Băutura: Riesling Italian

 

 

 

 

Ciorbă de dovlecei cu pui

 

 

două piepturi de pui, doi dovlecei, două cepe, un morcov, un sfert de ţelină, 200 g mazăre, un ardei gras, 4 roşii, 3 căţei de usturoi, 50 g orez,

200 ml borş, 3 linguri de ulei, seminţe de chimen, sare, leuştean, fidea

 

 

1 Cepele se curăţă de foi, se spală şi se taie peştişori. Ardeiul gras se curăţă de seminţe şi se taie în cubuleţe.

2 Morcovul şi ţelina se curăţă de coajă, se dau pe răzătoarea cu ochiuri mari şi se pun lângă ardei.

3 Se fierb trei litri de apă, se adaugă legumele tocate, sarea şi se lasă să clocotească.

4 Când sunt pe jumătate fierte se pun piepturile de pui tăiate cubleţe, dovleceii tăiaţi felii, mazărea spălată şi orezul. Se adaugă uleiul, sarea şi se lasă la fiert timp de 15 minute.

5 Se pun borşul şi roşiile date pe răzătoare, verdeaţa tocată, o linguriţă de seminţe de chimen şi usturoiul pisat.

6 Se mai fierbe timp de zece minute, se opreşte focul, se presară leuştean tocat şi se aco­peră cu un capac ca să se îmbine aromele.

 

 

Sfat: În loc de orez se poate folosi fidea, ruptă în bucăţele mici.

Băutura: Ţuică

 

 

 

 

 

Mâncare de dovlecei cu pui

 

 

două piepturi de pui, doi dovlecei, o vânătă, doi ardei graşi, o ceapă, 500 g ciuperci, 250 g roşii cherry galbene, 300 ml vin alb, doi căţei de usturoi, boia iute, pudră de scorţişoară, ghimbir ras, sare, piper, ulei de măsline, busuioc

 

 

1 Piepturile de pui se spală, se dezosează şi se taie în bucăţi mai mici.

2 Se încing patru linguri de ulei într-o cratiţă, se pun bucăţile de pui şi se prăjesc. Se scot cu o spumieră şi se ţin la cald. Peste uleiul din cratiţă se toarnă încă două linguri de ulei şi se lasă să se încingă.

3 Se pun feliile de dovlecei şi cele de vânătă, prăjindu-le cât să se înmoaie. Se adaugă ciupercile tăiate în felii mai groase, un sfert de cană de apă şi se lasă la prăjit.

4Când sosul format în cratiţă a scăzut, se adaugă ardeii şi ceapa tăiate în cubuleţe, usturoiul tăiat în felii, sarea, piperul şi un sfert de linguriţă de ghimbir ras.

5 Se călesc timp de zece minute, se adaugă roşiile cherry tăiate în jumătăţi, un vârf de cuţit de pudră de scorţişoară şi boiaua iute.

6Se toarnă vinul, se pun bucăţile de pui, busuiocul tocat şi se fierb încă zece minute.

 

 

 

Sfat: Mâncarea se serveşte imediat, schimbându-şi complet gustul, dacă este reîncălzită.

Băutura: Fetească Regală

 

 

 

 

 

 

Preparate din peste

 

 

 

 

Salată de cartofi cu midii

 

 

500 g cartofi, 500 g midii, un ardei gras verde, un ardei gras roşu, două cepe, doi căţei de usturoi, 250 ml vin alb demisec, o frunză de dafin, o crenguţă de cimbru, o lămâie, ulei de măsline, sare, piper, roşii

 

 

1 Într-o oală se pun vinul, un litru de apă, frunza de dafin, sarea, piperul şi o crenguţă de cimbru.

2 Când a început să clocotească, se adaugă midiile decongelate scurse de apă şi se fierb timp de 15 minute.

3 Cepele, ardeii şi usturoiul se curăţă, se spală şi se toacă mărunt. Se încing trei linguri de ulei într-o cratiţă, se adaugă le­gumele tăiate şi se călesc timp de cinci minute.

4 Se pun midiile scurse de apă, sarea, piperul şi o cană de apă. Se lasă să fiarbă până când scade lichidul şi devine ca un sos.

5 Cartofii se curăţă de coajă, se spală şi se fierb în apă cu sare. Se taie în cubuleţe şi se aşază pe un platou.

6 Se toarnă deasupra amestecul din cratiţă, sucul de lămâie, se presară cimbru tocat şi se serveşte imediat.

 

 

Sfat: Pentru un sos şi mai gustos, se pot adăuga roşii date pe răzătoare.

Băutura: Chardonnay

 

 

 

 

 

Păstrăv cu fenicul şi roşii

 

 

4 păstrăvi, 4 roşii, 500 g cartofi, o bucată fenicul, o lămâie, 300 ml vin alb demisec, o ţelină, o lingură de miere, o lingură de sos de soia, doi căţei de usturoi, seminţe de chimen, sare, piper, sfeclă roşie, varză roşie, pătrunjel

 

 

1 Păstrăvii se curăţă, se eviscerează, se spală şi se pun la scurs. Se condimentează, se aşază într-o tavă şi se stropesc cu două linguri de ulei.

2 Se adaugă vinul alb, o cană de apă, ţelina curăţată şi tăiată în felii subţiri. Feniculul se spală, se taie în fe­lii subţiri şi se pune într-un castron.

3 Într-o tigaie se încălzesc două linguri de ulei, se adaugă feniculul tăiat, se prăjeşte până când devine auriu, se adaugă sosul de soia, mierea şi o jumătate de linguriţă de seminţe de chimen. Se prăjesc două minute, se lasă să se răcească puţin şi se pun peste peşte.

4 Roşiile se taie în felii şi se aşază în tavă, printre bucăţile de peşte. Se presară verdeaţă tocată, suc de lămâie, usturoi şi se introduce tava în cuptor. Se ţine 25-30 de minute sau până când peştele este gata.

5 Cartofii se curăţă de coajă, se spală şi se fierb în apă cu sare. Se taie în felii şi se servesc alături de păstrăvii cu legume.

 

 

Sfat: Se poate servi cu salată de sfeclă roşie sau salată de varză roşie.

Băutura: Busuioacă de Bohotin

 

 

 

 

Ciuperci cu creveţi şi cuşcuş

 

 

un kg ciuperci, 500 g creveţi decorticaţi, 200 g cuşcuş, un ardei gras roşu, doi căţei usturoi, 300 ml vin alb, două cuişoare, susan, o legătură de ceapă verde, ghimbir ras, pătrunjel, sare, piper, ulei de măsline, sos de soia, suc de lămâie

 

 

1 Cuşcuşul se opăreşte cu apă fiartă, se amestecă bine cu sare şi piper după gust, ardeiul gras tăiat în cubuleţe şi seminţele de susan. Se adaugă o lingură de ulei, pătrunjel tocat, se amestecă şi se ţine acoperit.

2 Creveţii se spală, se pun într-o oală cu un litru de apă, vinul alb, boabele de piper şi cuişoarele.

3 Se lasă la fiert timp de 5-10 minute, se scot şi se pun într-o strecurătoare.

4 Se încing două linguri de ulei într-o tigaie, se adaugă ustu­roiul şi ceapa tocate mărunt, o linguriţă de ghimbir, o linguriţă de seminţe de susan şi creveţii.

5 Se călesc timp de cinci minute amestecând încontinuu ca să nu se ardă legumele. Ciupercile se curăţă, se spală şi se scurg de apă.

6 Se umplu cu amestecul de cuşcuş, se aşază într-o tavă unsă cu ulei şi se introduc în cuptor. Se ţin zece minute, se scot, iar deasupra se aşază creveţii prăjiţi.

 

 

Sfat: Se servesc fierbinţi, stropite cu sos de soia sau suc de lămâie.

Băutura: Pinot Gris

 

 

 

 

 

Salată cu peşte şi maioneză

 

 

500 g fileuri de peşte alb, o ceapă albă, un morcov, un borcan de ciuperci marinate, doi castraveţi muraţi, două ouă, 250 ml ulei, o lămâie, o frunză de dafin, o jumătate de linguriţă de boabe de muştar, sare, piper, pătrunjel

 

 

1 Fileurile de peşte se fierb timp de zece minute în apă cu puţină sare, frunza de dafin şi boabele de muştar.

2 Se scot cu o spumieră şi se aşază pe un platou. Când s-au răcit puţin se curăţă de oase, fără să se rupă.

3 Morcovul se curăţă de coajă, se fierbe şi se dă pe răzătoarea cu ochiuri mari sau se taie în cubuleţe.

4 Se amestecă bine cu ciupercile fierte separat, tăiate în bucăţi mai mici şi ceapa tăiată peştişori.

5 Separat se face o maioneză dintr-un gălbenuş crud şi unul fiert, ulei, sare, piper şi suc de lămâie. Se amestecă bine cu castraveţii muraţi daţi pe răzătoarea cu ochiuri mici şi storşi bine.

6 Se adaugă verdeaţă tocată, se amestecă şi sosul obţinut se toarnă peste peşte şi amestecul de legume.

 

 

Sfat: Se serveşte imediat sau se introduce la rece pentru 30 de minute.

Băutura: Vin alb de buturugă

 

 

 

 

 

Preparate din legume

 

 

 

 

Mâncare de conopidă

 

 

o conopidă, o ceapă albă, o legătură ceapă verde, un ardei gras verde, un morcov, 4 roşii, 200 ml vin alb demidulce, ghimbir ras, pudră de curry, sos de soia, pastă de tomate, sare, piper, pătrunjel, boia de ardei iute

 

 

1 Conopida se spală, se scurge de apă şi se rupe în bucheţele mai mici. Se fierbe în apă cu sare timp de cinci minute, se scoate cu o spumieră şi se pune într-o strecurătoare.

2 Ceapa albă şi ceapa verde se curăţă, se spală şi se toacă mărunt. Ardeiul se curăţă de seminţe, se taie în cubuleţe şi se pune peste ceapă.

3 Se încing patru linguri de ulei într-o cratiţă, se pun legumele tocate, morcovul dat pe răzătoare şi se călesc timp de cinci minute.

4 Se adaugă bucheţelele de conopidă, o jumătate de linguriţă de ghimbir ras, un vârf de cuţit cu pudră de curry şi două linguri de pastă de tomate dizolvată în puţină apă.

5 Se adaugă două linguriţe de sos de soia, piper şi roşiile date pe răzătoare. Se adaugă o cană de apă şi se lasă să fiarbă zece minute.

6Se toarnă vinul, se condimen­tează dacă mai este nevoie, se fierbe încă zece minute şi se serveşte.

 

 

Sfat: În loc de ghimbir ras se poate folosi boia de ardei iute.

Băutura: Riesling Italian

 

 

 

 

 

Ghiveci de legume

 

 

5 cartofi, o ceapă albă, o legătură de ceapă verde, 300 g fasole verde, 250 g mazăre, 4 roşii, 150 g porumb, 4 căţei de usturoi, un morcov, un ardei gras roşu, pastă de roşii, ulei, busuioc uscat, cimbru, sare, piper, parmezan, crutoane

 

 

1 Ceapa albă şi ceapa verde se curăţă, se spală şi se toacă mărunt. Ardeiul gras se curăţă de seminţe, se taie în cubuleţe şi se pune lângă ceapă.

2 Roşiile se spală, se opăresc timp de câteva secunde în apă clocotită şi se curăţă de pieliţă. Se taie în cubuleţe sau se dau pe răzătoare şi se pun într-un castron.

3 Într-o cratiţă se încing patru linguri de ulei, se adaugă morcovul ras, legumele tocate şi se călesc până când devin moi.

4 Se adaugă fasolea verde tăiată în bucăţi mai mici, usturoiul, mazărea şi roşiile.

5 Se toarnă două căni de apă în care s-a dizolvat o lingură de pastă de roşii, sare, cimbru, busuioc uscat, piper şi se lasă la fiert.

6 Cartofii se curăţă separat, se fierb şi se taie cuburi. Când legumele sunt aproape fierte se adaugă boabele de porumb, cartofii, verdeaţa şi se mai fierbe zece minute.

 

 

Sfat: Se serveşte fierbinte, cu parmezan ras şi crutoane.

Băutura: Fetească Albă

 

 

 

 

Tartă cu brânză şi legume

 

 

300 g făină, 120 ml lapte, 15 g drojdie, 300 g brânză de vaci, 100 g măsline ne­gre feliate, o legătură de ceapă verde, doi ardei capia, 50 g boabe de po­rumb, două ouă, zahăr, ulei de măsline, sare, piper, sos de roşii dulce sau picant

 

 

1 Într-un vas mai mare se cerne făina, iar în mijlocul ei se toarnă drojdia dizolvată cu puţin lapte cald. Se presară o linguriţă de zahăr, o jumătate de linguriţă de sare şi se amestecă bine cu puţină făină.

2 Se acoperă cu un şervet şi se lasă la dospit. Se adaugă uleiul de măsline, restul de lapte cald şi se frământă până când rezultă un aluat potrivit de tare.

3 Brânza de vaci se amestecă bine cu cepa verde tăiată în rondele, măslinele, un ardei capia tăiat în cubuleţe şi boabele de porumb.

4 Se adaugă ouăle, sarea şi piperul, se amestecă totul şi se lasă să stea deoparte cinci minute.

5 Aluatul se întinde într-o formă de tartă unsă cu ulei, se toarnă deasupra compoziţia de brânză şi se nivelează.

6 Se decorează cu ardeiul capia rămas, se introduce în cuptor şi se coace pânâ când capătă o culoare aurie.

 

 

Sfat: Se poate servi fierbinte cât şi rece, cu sos de roşii dulce sau picant.

Băutura: Vin alb de buturugă

 

 

 

 

Sandvişuri cu mozzarella

 

 

o pâine rotundă, 250 g roşii cherry, 200 g ciuperci, 200 g mozzarela, doi morcovi, susan, pastă de tomate, ceapă verde, doi căţei de usturoi, pesto de ­bu­suioc, ulei de măsline, sare, piper, mărar, sos de roşii picant, iaurt, mărar

 

 

1 Morcovii se curăţă de coajă, se spală şi se fierb în apă cu sare. Se taie rondele şi se lasă la răcit.

2 Într-un castronel se amestecă o linguriţă de sos pesto cu usturoiul pisat şi puţin piper.

3 Pâinea se taie în felii subţiri, se unge cu amestecul din castronel şi două linguri de pastă de tomate.

4 Se aşază rondele de morcovi, felii de ciuperci crude şi roşiile tăiate în felii. Se presară ceapa verde tăiată în rondele subţiri, sarea şi piperul, se aşază brânza mozzarela tăiată în cubuleţe, mărarul tocat şi două linguri de seminţe de susan.

5 Se pun într-o tavă unsă cu ulei, se introduc în cuptor şi se coc 10-15 minute sau până când brânza s-a topit suficient.

6 Se scot din tavă şi se servesc imediat, alături de un sos de roşii picant.

 

 

Sfat: Se pot servi şi cu un sos din iaurt, mărar, usturoi pisat.

Băutura: Pinot Gris

 

 

 

 

 

Preparate dulci

 

 

 

Brioşe cu glazură de ciocolată

 

 

550 g făină, 150 g zahăr, 135 g unt, 75 ml ulei, 150 ml lapte, 3 ouă, sare, praf de copt, 100 g ciocolată albă, 100 g ciocolată neagră, 30 g nucă de cocos, rom, zahăr vanilinat, decor de zahăr colorat, fructe confiate, compot de ananas

 

 

1 Într-un castron se amestecă făina cu un praf de sare, o ju­mătate de pliculeţ cu praf de copt, zahărultos şi zahărul vanilinat.

2 Într-un vas separat se ames­tecă 125 g unt topit şi răcit cu uleiul de măsline, laptele şi ouăle. Se mixează până când rezultă o compoziţie omogenă, se adaugă amestecul de ingrediente uscate şi se mixează încă o dată.

3 Ciocolata albă se rupe în bucăţele şi se adaugă la compoziţie, împreună cu nuca de cocos.

4 Se ung forme de brioşe cu ulei, se toarnă compoziţie şi se introduc formele în cuptor. Se coc 25-35 de minute la foc mediu, se scot şi se lasă să se răcească.

5 Într-un ibric se face o glazură din ciocolata neagră tăiată bucăţi, o lingură de rom şi restul de unt.

6 Se fierbe timp de cinci mi­nute, se lasă puţin la răcit şi se toarnă peste brioşe. Se presa­ră decorul din zahăr şi se servesc.

 

 

Sfat: În aluat se mai pot adăuga fructe confiate sau ananas din compot.

Băutura: Suc de fructe

 

 

 

 

 

Cremă de ciocolată cu fructe

 

 

200 g zahăr tos, 300 ml smântână, 75 g unt, 3 ouă, 500 ml frişcă, 200 g ciocolată neagră, 200 g ciocolată albă, 6 smochine, 4 kiwi, două pliculeţe cu zahăr vanilinat, două linguri de lichior de ciocolată, sare

 

 

1 Se mixează 250 ml frişcă, se adaugă ciocolata neagră topită, se omogenizează şi se ţine la cald.

2 Zahărul tos se carame­lizează într-o oală şi se amestecă bine cu o lingură de lemn până când se topeşte şi are o culoare aurie.

3 Se pune untul tăiat în cubuleţe, se lasă la topit, apoi se toarnă smântâna. Se amestecă, se fierbe două minute şi se ia de pe foc.

4 Într-un bol se mixează ouăle cu sarea şi se toarnă peste ingredientele din oală. Se adaugă crema de frişcă cu ciocolată, lichiorul de ciocolată şi se ames­tecă.

5 Restul de frişcă se mixează împreună cu zahărul vanilinat şi ciocolata albă topită. Două bucăţi de kiwi şi două smochine se curăţă, se taie în bucăţi şi se amestecă bine cu cele două creme.

6 Se toarnă alternativ cremele în cupe, se decorează cu restul de fructe tăiate în felii şi se introduc la rece.

 

 

Sfat: Zahărul nu se caramelizează mai mult, deoarece devine amar.

Băutura: Ceai de fructe

 

 

 

Prăjitură cu mango

 

 

400 g făină, 130 g unt, 150 g zahăr tos, 50 g zahăr brun, două bucăţi de mango, două ouă, miere, zahăr vanilinat, pudră de scorţişoară, esenţă de rom, praf de copt, un sfert de linguriţă de sare, o lămâie, ingheţată, frişcă, nucă de cocos

 

 

1 Bucăţile de mango se curăţă de coajă şi sâmbure, se taie în cubuleţe şi se pun într-un castron.

2 Într-o tigaie se topesc 30 g unt şi 30 g zahăr. Se adaugă fructele, sucul de lămâie şi se călesc până când se înmoaie.Se ia tigaia de pe foc şi se lasă fructele să se răcească.

3 Restul de unt, zahăr tos şi două pliculeţe cu zahăr vanilinat se amestecă bine cu ouăle şi se mixează până când rezultă o cremă lichidă.

4 Se adaugă o lingură de miere, o linguriţă de pudră de scorţi­şoară, o linguriţă de esenţă de rom, un pliculeţ cu praf de copt şi sarea.

5 Se presară făina cernută, se mi­xează, se adaugă fructele ră­cite şi se amestecă bine cu o lingură.

6 Se toarnă compoziţia într-o tavă unsă cu unt şi tapetată cu făi­nă, se presară zahărul brun, se introduce în cuptor şi se coace 45-60 de minute.

 

 

Sfat: Se poate servi cu îngheţată sau frişcă amestecată cu nucă de cocos.

Băutura: Suc de fructe

 

 

 

 

Tort cu struguri

 

 

4 ouă, 120 g zahăr tos, 120 g făină, 400 ml frişcă, 400 ml lapte dulce, un plic

cu cremă de vanilie instant, un borcan de compot de struguri, 300 g struguri negri, zahăr vanilinat, praf de copt, sare, mentă proaspătă, unt

 

 

1 Într-un bol se mixează ouăle cu zahărul tos, două pliculeţe cu zahăr vanilinat şi sarea până când îşi dublează volumul.

2 Se adaugă o linguriţă de praf de copt amestecat cu făina, se mixează încă două minute şi se toarnă aluatul într-o tavă de tartă unsă cu unt şi presărată cu făină.

3 Se introduce în cuptor şi se coace 15-20 de minute. Se scoate din formă şi se lasă la răcit.

4 Crema se prepară conform instrucţiunilor de pe plic, se acoperă cu folie alimentară şi se introduce la rece pentru zece minute.

5 Blatul se însiropează cu sucul de la compot, se pun crema şi boabele de struguri din compot, iar deasupra se pune frişca mixată.

6 Se decorează cu boabele de struguri curăţate de sâmburi şi se presară mentă tocată.

 

 

Sfat: Se lasă să stea la rece cel puţin o oră, ca să se răcească bine crema.

Băutura: Ceai de fructe

 

×