x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Caiet de reţete

Caiet de reţete

20 Iun 2007   •   00:00

Preparate din carne

Pui cu haină de dovlecei

Un pui, un măr mare, 3 dovlecei, 200 g morcovi baby, ulei de măsline, sare, piper, o linguriţă cu boia dulce, oregano, 50 g miezuri de nucă, 50 g stafide, 50 g caise confiate, legume de sezon, usturoi

1 Mărul se spală, se goleşte căsuţa de seminţe şi se umple cu miezul de nucă, amestecat cu stafidele şi caisele tocate mărunt.

2 Puiul se spală şi se curăţă de grăsime. Se condimentează in interior, se introduce mărul şi se leagă picioarele cu aţă de bucătărie. Se unge la suprafaţă cu ulei, se condimentează cu sarea şi piperul, amestecate cu boiaua dulce.

3 Se aşază intr-o tavă, se toarnă puţin ulei, o cană cu apă şi se introduce in cuptorul incins.

4 Dovleceii se spală, se taie in felii subţiri şi se condimentează. Cănd puiul este aproape fript, se scoate din cuptor şi se inveleşte cu felii de dovlecei date prin ulei.

5 Se reintroduce in cuptor şi se mai lasă 15 minute la foc mediu. Morcovii baby se spală şi se fierb in apă fierbinte cu sare.

6 Cănd s-au fiert se scurg de apă, se pun intr-un castron şi se toarnă puţin ulei. Se condimentează, se amestecă şi se servesc alături de puiul fierbinte.

Sfat: Se servesc alături de o salată din legume de sezon sau mujdei.

Băutura: Frăncuşă

Fasole cu cărnaţi şi dovlecei

500 g cărnaţi mici, 500 g fasole galbenă, 100 g boabe de porumb din conservă, doi ardei capia, o ceapă, 4 căţei de usturoi, un dovlecel, 4 roşii, o linguriţă de seminţe de chimen, sare, piper, ulei de floarea-soarelui, mărar

1 Fasolea galbenă se spală şi se fierbe in apă fierbinte, in care se adaugă o lingură de sare. Cănd au fiert, se pun intr-o strecurătoare şi se lasă la scurs. Roşiile se curăţă de pieliţă şi se taie in cubuleţe.

2 Dovlecelul se spală, se scurge de apă şi se taie in felii subţiri. Se pun intr-un castron, se presară cu sare, piper şi se amestecă.

3 Ceapa şi usturoiul se curăţă de foi, se toacă mărunt şi se pun la călit in ulei incins. Cănd ceapa a devenit maronie, se adaugă ardeii capia curăţaţi de seminţe şi tocaţi in cubuleţe.

4 Se adaugă feliile de dovlecel şi fasolea galbenă scursă de apă. Se călesc căteva minute, se adaugă roşiile, boabele de porumb, seminţele de chimen, sare şi piper după gust. Se toarnă o cană de apă şi se lasă să fiarbă pănă cănd scade sosul format.

5 Cărnaţii se prăjesc in ulei incins fără să se spargă, se scot cu o spumieră şi se pun intr-un castron.

Sfat: Se servesc fierbinţi, alături de legumele presărate cu mărar tocat.

Băutura: Fetească Neagră

Ficăţei cu pesto de broccoli

800 g ficăţei de pui, un kg broccoli, 100 ml smăntănă, 4 fire de busuioc verde, un morcov, un ardei gras verde, o linguriţă de muştar, ulei de măsline, sare, piper, piper roşu, 500 ml lapte dulce, o linguriţă de boia dulce, cuşcuş, bulgur

1 Broccoli şi morcovul se fierb in apă fierbinte in care am adăugat o linguriţă de sare. Se scoate din apă şi se pune intr-o strecurătoare.

2 Jumătate din cantitatea de broccoli, morcovul şi ardeiul gras se toacă mărunt şi se pasează cu un mixer, impreună cu firele de busuioc.

3 Se adaugă smăntăna, muştarul, sare şi piper după gust. Se toarnă trei linguri de ulei de măsline, se amestecă şi se lasă să se răcească. Ficăţeii se pun in lapte dulce şi se lasă timp de 20 de minute.

4 Se scot din lapte, se scurg şi se prăjesc in ulei incins. Se scot cu o spumieră, se pun intr-un castron şi se presară sare, piper şi boia dulce.

5 Se amestecă incet să nu se sfărăme şi se servesc alături de broccoli fierbinte şi pesto de broccoli, presărat cu piper roşu măcinat.

Sfat: Se pot servi alături de cuşcuş sau bulgur.

Băutura: Pinot Noir

Supă de cartofi cu costiţă

150 g costiţă afumată, 60 g unt, 450 g cartofi, o ceapă, un fir de praz, 150 ml smăntănă, 130 ml lapte dulce, doi litri de apă, un vărf de cuţit cu pudră de nucşoară, sare, piper, tarhon

1 Cartofii se curăţă de coajă, se spală şi se taie in cubuleţe. Untul se pune la topit intr-o oală. Cănd incepe să fiarbă, se adaugă ceapa curăţată de foi şi tăiată mărunt, apoi prazul tăiat in rondele.

2 Se călesc timp de cinci minute, apoi se adaugă cubuleţele de cartofi şi se mai prăjesc incă cinci minute. Se toarnă doi litri de apă, se presară sare şi piper.

3 Se acoperă cu un capac şi se lasă să fiarbă pănă cănd s-au inmuiat cartofii. Se ia oala de pe foc, se mixează totul, se adaugă laptele dulce şi smăntăna.

4 Se condimentează cu sare, piper şi nucşoară după gust şi se mai fierbe la foc mic pănă cănd supa a scăzut un pic.

5 Costiţa afumată se taie in felii subţiri sau in cubuleţe şi se prăjeşte intr-o cratiţă fără ulei.

6 Se scoate cu o spumieră pe un şervet absorbant, ca să se elimine grăsimea, apoi se pune intr-un castron.

Sfat: Se serveşte fierbinte, alături de feliile de costiţă, presărată cu tarhon tocat.

Băutura: Riesling

Preparate din peşte

Măncare cu fructe de mare

250 g pui de caracatiţă, 200 g scoici, 200 g inele de calamar, o ceapă, usturoi, 300 g salată ruccola, 600 g roşii, un ardei gras roşu, un ardei iute, busuioc, sare, piper, ulei, o lămăie, o frunză de dafin, 350 ml apă, paste orzo, orez

1 Puii de caracatiţă se spală şi se pun la fiert in apă fierbinte, in care se adaugă o linguriţă de sare şi sucul de la jumătate de lămăie. Cănd s-au fiert, se scot din apă şi se lasă să se răcească.

2 Scoicile se opăresc căteva minute, se scot din cochilie şi se pun intr-un castron. Ceapa şi patru căţei de usturoi se curăţă de foi şi se toacă mărunt.

3 Ardeiul gras şi ardeiul iute se curăţă de seminţe şi se toacă mărunt. Se incinge ulei intr-o cratiţă, se adaugă legumele tocate şi se călesc căteva minute. Se adaugă inelele de calamar tăiate in jumătăţi, puii de caracatiţă şi scoicile.

4 Se prăjesc cinci minute şi se adaugă roşiile curăţate de pieliţă şi tăiate in cubuleţe. Se toarnă apa, se adaugă frunza de dafin, sarea şi piperul, după gust.

5 Cănd sunt aproape fierte, se adaugă salata spălată şi scursă de apă, busuiocul tocat şi sucul de lămăie rămas. Se lasă să mai fiarbă zece minute şi se opreşte focul.

Sfat: Se servesc cu paste orzo sau orez.

Băutura: Sauvignon Blanc

Hering cu orez şi spanac

8 fileuri de hering, 250 g orez, o ţelină, 300 g spanac, două cepe, sare, piper, ulei de măsline, o lingură de oţet, un fir de cimbru, salată de sfeclă roşie

1 Fileurile de hering se spală şi se pun intr-o oală. Se adaugă oţetul, două linguri de ulei, o cană de apă şi o ceapă tăiată in rondele.

2 Se presară sare şi piper, se pune oala pe foc şi se fierb timp de zece minute la foc mediu. Se adaugă firul de cimbru, se acoperă oala cu un capac şi se lasă să se pătrundă fileurile cu aroma de cimbru.

3 Ceapa rămasă se curăţă de foi şi se toacă mărunt. Ţelina se curăţă de coajă, se spală şi se taie in cubuleţe.

4 Se incinge ulei intr-o cratiţă, se adaugă ceapa, ţelina şi orezul, se călesc cinci minute, se adaugă apă căt să depăşească orezul cu două degete şi se lasă să fiarbă.

5 Cănd orezul este fiert, se adaugă spanacul spălat, sarea şi piperul după gust.

6 Se lasă să mai fiarbă zece minute, se opreşte focul şi se acoperă cratiţa cu un capac ca să se mai umfle orezul şi să scadă apa. Se serveşte alături de fileurile de hering calde.

Sfat: Se poate servi alături de salată de sfeclă roşie.

Băutura: Chardonnay

File de peşte cu legume

500 g fileuri de peşte, un kilogram fasole galbenă, 300 ml vin alb, două cepe, 500 g roşii, 4 căţei de usturoi, doi ardei graşi, un ardei iute, o lingură de pastă de roşii, o lămăie, pătrunjel, sare, piper, ulei de măsline


1 Fileurile de peşte se spală, se scurg de apă şi se pun intr-o tavă. După preferinţe, peştele poate fi stropit cu zeamă de lămăie.

2 Se toarnă deasupra puţin ulei, se pun felii de lămăie şi se toarnă vinul alb amestecat cu o cană cu apă.

3 Se condimentează cu sare şi piper, se adaugă două fire de pătrunjel şi se introduc in cuptor.

4 Cănd sunt gata, se acoperă tava cu un capac şi se lasă să se pătrundă gusturile. Ceapa şi usturoiul se curăţă de foi, se toacă mărunt şi se pun la călit in ulei incins.

5 Se adaugă ardeii graşi şi ardeiul iute tocaţi in cubuleţe, pasta de roşii, sarea şi piperul. Se călesc timp de cinci minute, apoi se adaugă fasolea fiartă tăiată in bucăţi mai mici.

6 Se fierbe timp de zece minute şi se adaugă roşiile curăţate de pieliţă şi tăiate in cubuleţe.

Sfat: Legumele se servesc alături de peşte, presărate cu pătrunjel tocat.

Băutura: Fetească Albă

Fitofag cu sos de muştar

8 medalioane de fitofag, 200 ml smăntănă, 3 linguri de muştar, un fenicul, salată verde, 50 g stafide, 100 g roşii cherry, ulei de măsline, sare, piper, mărar, o lămăie, 250 ml vin alb, o frunză de dafin, muştar boabe, un gălbenuş

1 Medalioanele de peşte se spală şi se aşază intr-o tavă. Se toarnă puţin ulei de măsline, se adaugă frunza de dafin, boabele de de muştar şi feliile de lămăie.

2 Se toarnă vinul alb, se adaugă feniculul feliat, se condimentează şi se introduce in cuptor.

3 Se coace la foc mediu timp de 25-30 de minute, in funcţie de căt de groase sunt medalioanele. Intr-un ibric se pun la bain-marie gălbenuşul, două linguri de ulei şi smăntăna.

4 Se lasă să fiarbă gălbenuşul, uleiul şi smăntăna timp de cinci minute, apoi se ia ibricul de pe foc şi se adaugă muştarul.

5 Se amestecă bine ca să nu se taie, apoi se pun stafidele. Se condimentează cu sare şi piper şi se lasă să se răcească.

6 Se scot medalioanele din tavă, se toarnă sosul deasupra şi se servesc alături de salata verde şi feliile de roşii cherry, presărate cu mărar tocat.


Sfat: Se pot servi alături de orez, cartofi sau mazăre fierte.

Băutura: Bere

Preparate din legume

Pizza mexicană

400 g făină, 250 ml apă, 20 g drojdie, o conservă de fasole roşie, 200 g boabe de porumb, două avocado, o conservă de roşii, pătrunjel, 250 g caşcaval, o linguriţă de zahăr tos, piper, ulei de măsline, o lămăie, un ardei iute, sos de roşii

1 Intr-un castronel se amestecă drojdia, zahărul tos, sarea, apa şi făina căt să rezulte o pastă.

2 Se acoperă cu un şervet şi se lasă să dospească. Cănd drojdia a crescut suficient se adaugă două linguri de ulei de măsline, se amestecă şi se toarnă peste făina cernută. Se frămăntă totul pănă rezultă un aluat potrivit de tare şi se lasă la dospit.

3 Fructele de avocado se curăţă de coajă, se taie in cuburi şi se pun intr-un castron. Se stropesc cu sucul de lămăie, se acoperă cu un capac şi se introduc la rece.

4 Se intinde o foaie din aluat şi se aşază intr-o tavă presărată cu făină. Se presară caşcaval ras şi se unge cu roşiile pasate amestecate cu ulei de măsline, sare şi piper.

5 Se presară boabele de fasole şi de porumb, cuburile de avocado, pătrunjelul tocat şi caşcavalul ras. Se coace timp de 25-30 de minute la foc mediu, apoi se scoate şi se taie in bucăţi.

Sfat: Se serveşte cu sos de roşii, amestecat cu ardei iute tocat mărunt.

Băutura: Bere

Măncare de năut cu limete

O ceapă, usturoi, un centimetru rădăcină de ghimbir, un vărf de cuţit cu pudră de scorţişoară, 500 g roşii, două conserve cu năut, un ardei gras roşu, sare, piper, ulei, o limetă, 500 ml apă, busuioc, mentă, dovlecei, praz

1 Ceapa şi 4 căţei de usturoi se curăţă de foi şi se toacă mărunt. Ghimbirul se curăţă de coajă, se taie in feliuţe subţiri şi se pune pe o farfurie.

2 Se incing trei linguri de ulei intr-o cratiţă, se adaugă ceapa şi usturoiul şi se călesc timp de cinci minute la foc mediu.

3 Se adaugă feliuţele de ghimbir, pudra de scorţişoară şi se călesc trei minute. Se toarnă apa şi se adaugă ardeiul curăţat de seminţe şi tocat in cubuleţe.

4 Se adaugă roşiile curăţate de pieliţă, tăiate in cuburi şi se condimentează. Se fierb zece minute şi se pun şi boabele de năut scurse de apă.

5 Se fierbe totul incă zece minute, se adaugă sucul de la o jumătate de limetă şi se amestecă. Se opreşte focul, se acoperă cu un capac şi se lasă zece minute.

6 Se serveşte fierbinte sau rece, presărat cu mentă sau busuioc tocat.

Sfat: Mai pot fi adăugaţi şi dovlecei sau rondele de praz.

Băutura: Riesling Italian

Rulouri cu spanac şi brănză

două pachete de foitaj, 500 g spanac, două legături de leurdă, 300 g brănză feta, o legătură de ceapă verde, 3 ouă, sare, piper, 100 g nucă măcinată, 50 g seminţe de susan, unt pentru tavă, busuioc, tarhon

1 Spanacul, ceapa verde şi leurda se spală, se scurg de apă şi se toacă mărunt. Se poate folosi maşina de tocat sau robotul de bucătărie.

2 Ingredientele de mai sus se pun intr-un vas mai mare, impreună cu brănza feta sfărămată, nuca măcinată şi seminţele de susan. Se lasă deoparte.

3 Se adaugă două ouă bătute, sare şi piper după gust. Se amestecă totul şi se lasă să se odihnească zece minute.

4 Foile de foitaj se dezgheaţă la temperatura camerei, se pun pe un tocător de lemn şi se intind puţin cu sucitorul.

5 Se presară compoziţia de spanac pe foi, se rulează şi se taie in bucăţi egale. Se aşază intr-o tavă unsă cu unt.

6 Se ung cu ou bătut şi se introduc in cuptorul incins. Se ţin circa 20-30 de minute la foc mediu, se scot din tavă şi se lasă să se răcească zece minute.

Sfat: Se mai poate adăuga busuioc sau tarhon verde, tocat mărunt.

Băutura: Pălincă

Salată de legume cu sos alb

3 cartofi, 300 g mazăre, o ţelină, 3 morcovi, o jumătate de varză albă, o salată verde, o gulie, mărar, pătrunjel, 250 ml smăntănă, 25 g unt, 200 ml lapte, o ceapă, un căţel de usturoi, 250 g parmezan, sare, piper

1 Ceapa şi usturoiul se curăţă de foi şi se toacă mărunt. Se incinge untul intr-o oală, se adaugă ceapa şi usturoiul şi se călesc.

2 Se ia oala de pe foc şi se adaugă laptele, parmezanul ras, sare şi piper după gust. Se pune din nou pe foc şi se fierbe cinci minute. Se lasă să se răcească, apoi se introduce la rece.

3 Cartofii, ţelina şi doi morcovi se curăţă de coajă, se spală şi se fierb. Se scurg de apă, se taie in cubuleţe şi se pun intr-un vas mare.

4 Mazărea se fierbe separat şi se pune la scurs intr-o strecurătoare. Gulia se curăţă de coajă şi se dă pe răzătoarea cu ochiuri mari.

5 Varza şi morcovul rămas se dau pe răzătoarea cu ochiuri mici şi se pun intr-un castron. Legumele fierte se amestecă bine cu sosul de brănză, sare şi piper.

6 Legumele crude se pun pe farfurie, alături de salata verde, iar deasupra se aşază legumele fierte.


Sfat: Se servesc reci, presărate cu verdeaţă tocată.

Băutura: Ţuică

Preparate dulci

Minitarte cu fructe

50 g lapte praf, un plic budincă de vanilie, 400 ml lapte, 320 g făină, sare, 260 g unt, 3 ouă, două linguri de zahăr brun, zahăr vanilinat, o conservă de ananas, coacăze, mure, kiwi, portocale, 7 g gelatină, unt pentru forme

1 Intr-un castron se pune untul rece, zahărul brun, sarea, două linguri de praf de budincă, laptele praf, ouăle. Se amestecă şi se toarnă peste făină. Se frămăntă totul pănă se obţine un aluat tare. Se lasă la rece 30 de minute.

2 Se pune căte o bucată de aluat in formele unse cu unt. Se inţeapă din loc in loc şi se introduc in cuptorul incins. Budinca se prepară conform instrucţiunilor. Gelatina se dizolvă cu suc de ananas din conservă.

3 Formele se umplu cu budinca de vanilie, se aşază felii de fucte şi deasupra se toarnă gelatina răcită. Se introduc la rece şi se lasă circa două ore, apoi se servesc.

Sfat: Se pot folosi şi boabe de struguri.

Băutura: Limo

Biscuiţi cu zahăr şi migdale

280 g unt, 250 g zahăr, pudră de cardamom, 4 ouă, 500 g făină, sare, două linguri de zahăr brun, zahăr vanilinat, jumătate de pliculeţ de praf de copt, 50 g fulgi de migdale, pudră de scorţişoară, esenţă de migdale, coajă de lămăie

1 Trei ouă se amestecă bine cu zahărul tos, zahărul vanilinat, esenţa de migdale, cardamomul, scorţişoara, praful de copt şi sarea. Se toarnă peste untul tăiat in cubuleţe, se amestecă şi se pune peste făina cernută.

2 Se frămăntă pănă rezultă un aluat tare, nelipicios. Se lasă la rece 30 de minute. Se intinde aluatul pe un tocător de plastic şi se decupează biscuiţii cu ajutorul unei forme. Se ung cu ou, se presară fulgii de migdale şi zahărul brun.

3 Se aşază intr-o tavă tapetată cu hărtie de copt şi se introduc in cuptor. Se coc la foc mediu timp de 15-20 de minute, se scot pe un grătar şi se lasă să se răcească.

Sfat: In aluat se mai poate adăuga şi coajă de lămăie.

Băutura: Limo

Tarte cu migdale şi cocos

400 g brănză de vaci, 150 g zahăr, 3 ouă, esenţă de migdale, 50 g migdale, 50 g nucă, 50 g stafide, 100 g fulgi de cocos, sare, jumătate de linguriţă de praf de copt, zahăr vanilinat, unt pentru forme, fructe confiate, scorţişoară


1 Intr-un castron se amestecă nuca şi migdalele tocate, stafidele şi fulgii de cocos. Brănza de vaci se mixează 5 minute cu ouăle, esenţa de migdale, zahărul, zahărul vanilinat şi sarea.

2 Se amestecă bine compoziţiile de nuci şi brănză cu praful de copt. Se ung formele de tartă cu unt şi se toarnă crema. Se coc timp de 20-30 de minute la foc mediu. Sunt gata cănd, dacă introducem o scobitoare in mijlocul tartelor, nu rămăne compoziţie pe ea.

3 Se lasă să se răcească, se scot din forme şi se servesc sau se pot lăsa să se răcească complet şi apoi se servesc.


Sfat: Se mai pot adăuga fructe confiate sau scorţişoară.

Băutura: Limo

Sandviş cu frişcă şi căpşuni

250 g făină, 250 g migdale, 250 g unt, 150 g zahăr, 50 g zahăr brun, zahăr vanilinat, sare, o linguriţă de esenţă de migdale, praf de copt, 250 g căpşuni, 150 g struguri, 250 ml frişcă, topping de căpşuni, fructe de sezon

1 Migdalele se amestecă bine cu praful de copt şi cu făina. Se omogenizează zahărul tos, zahărul brun şi zahărul vanilinat. Se adaugă untul, esenţa de migdale şi se mixează.

2 Crema obţinută se toarnă peste amestecul de făină cu migdale şi se frămăntă. Se introduce la rece 30 de minute. Se intinde o foaie din aluat şi se decupează cu o formă rotundă. Se aşază biscuiţii int-o tavă tapetată şi se introduc in cuptor. Se coc 15-20 de minute.

3 Se ung la mijloc cu frişcă mixată şi se aşază felii de căpşuni. Se acoperă cu un alt biscuit, se pune puţin topping de căpşuni şi se aşază boabe de struguri.

Sfat: Se servesc reci, alături de salată din fructe de sezon.

Băutura: Limo

×