x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Caietul de retete

Caietul de retete

03 Oct 2007   •   00:00

Preparate din carne

Â

Pizza cu şuncă

Â

Un pachet de foitaj, un dovlecel, 4 roşii, 400 g şuncă sau kaizer, 300 g caşcaval, cimbru, sare, piper, un ou, ulei de măsline, ulei de floarea-soarelui

Â

1 Foitajul se dezgheaţă la temperatura camerei, ca să nu se rupă foaia. Se taie in pătrate egale, se aşază intr-o tavă tapetată cu folie de aluminiu stropită cu apă rece şi se introduc la rece.

2 Dovlecelul se spală, se taie in felii subţiri, se presară sare şi se pune intr-o strecurătoare.

3 Roşiile se spală, se taie in felii şi se pun pe un platou. Şunca sau kaizerul se taie in felii subţiri şi se pune pe o farfurie.

4 Se ung pătratele cu ou bătut, se aşază felii de şuncă, felii de roşii şi felii de dovlecei. Se presară sare, piper, cimbru şi caşcaval ras.

5 Tava se introduce in cuptor şi se ţine circa 25-30 de minute sau pănă cănd foitajul a crescut in volum.

6 Se scot pătratele din tavă, se presară caşcaval ras şi se servesc.

Â

Sfat: Dovleceii se pot prăji puţin in ulei de măsline sau de floarea-soarelui.

Băutura: Cabernet Sauvignon

Â

Muşchi de porc cu bulete

Â

400 g muşchi de porc sau kaizer, un fir de praz, 500 g ciuperci, salată verde, doi ardei capia, 300 g cartofi, două ouă, o lingură de griş, ulei de floarea-soarelui, o lămăie, sare, piper, busuioc verde, 100 g parmezan ras

Â

1 Cartofii se curăţă de coajă, se spală şi se fierb. Se lasă la răcit, se amestecă bine cu grişul, ouăle, sarea şi piperul după gust.

2 Se formează bulete şi se prăjesc in ulei incins. Se scot cu o spumieră şi se pun intr-un castron. Ardeii capia se curăţă de seminţe, se spală şi se taie in cubuleţe.

3 Prazul se curăţă, se spală şi se taie in rondele subţiri. Ciupercile se curăţă de pieliţă, se spală şi se taie in felii. Salata verde se spală şi se rupe in făşii mici.

4 Intr-un castron se amestecă sucul de lămăie cu ulei, sarea şi piperul după gust. Se omogenizează, apoi se adaugă cubuleţele de ardei capia şi busuiocul tocat.

5Intr-un vas mai mare se amestecă ciupercile, feliile de praz, frunzele de salată şi vinegreta.

6 Se pun feliile de kaizer sau muşchi de porc pe farfurii şi se aşază salata deasupra.

Â

Sfat: Se servesc presărate cu parmezan ras şi busuioc tocat.

Băutura: Pinot Noir

Â

Vinete cu parmezan şi carne

Â

Două fire de praz, două piepturi de pui, 500 g ciuperci, două vinete, o linguriţă de ghimbir tocat, 200 ml ulei de măsline, o jumătate de linguriţă de pudră de curry, sare, piper, o lămăie, 200 g parmezan, busuioc verde

Â

1 Vinetele se spală, se taie in felii, apoi in cubuleţe. Se pun intr-un castron şi se toarnă deasupra sucul de la lămăie. Se amestecă, se acoperă cu un capac şi se lasă deoparte timp de cinci minute.

2 Ciupercile se curăţă de pieliţă, se spală şi se pun peste vinete. Se amestecă şi se lasă la prăjit in ulei incins.

3 Cănd sosul din cratiţă a scăzut se adaugă sare şi piper. Se scot legumele şi se pun intr-un castron cu capac.

4 Prazul se curăţă, se spală şi se taie in felii mai groase. Se prăjeşte in uleiul de la legume, se scoate cu o spumieră şi se pune peste legume.

5 Piepturile de pui se spală, se scurg de apă şi se taie in cuburi. Se amestecă intr-un castron cu pudra de curry, ghimbirul tocat, sarea şi piperul.

6 Se prăjeşte carnea in ulei incins, apoi se amestecă bine cu legumele din castron.

Â

Sfat: Se servesc fierbinţi, presărate cu busuioc tocat şi parmezan ras.

Băutura: Fetească Neagră

Â

Tartă cu legume şi pui

Â

3 ardei capia, un piept de pui, două roşii, o ceapă, 300 g ciuperci, 300 g broccoli, 50 g măsline negre fără sămburi, 4 ouă, 200 g făină, o linguriţă de praf de copt, 100 ml ulei de măsline, sare, piper, pătrunjel, sfeclă roşie, smăntănă

Â

1 Pieptul de pui se spală, se taie in făşii subţiri şi se prăjeşte in ulei incins. Ardeii capia se curăţă de seminţe şi se taie in felii subţiri. Ceapa se curăţă de foi şi se toacă mărunt. Ciupercile se curăţă de pieliţă, se spală şi se taie felii.

2 Se incinge uleiul intr-o cratiţă, se pun ciupercile şi se prăjesc pănă cănd scade lichidul format. Se scot cu o spumieră, se pun intr-o strecurătoare şi se lasă la răcit.

3 Broccoli se fierbe zece minute in apă cu sare, se scoate şi se taie in bucăţele. Roşiile se spală, se curăţă de pieliţă şi se toacă mărunt.

4 Intr-un vas se mixează ouăle cu o jumătate de linguriţă de sare şi puţin piper pănă cănd işi dublează volumul. Se adaugă făina şi legumele tocate, măslinele intregi, praful de copt şi bucăţelele de pui. Se piperează, se adaugă pătrunjel tocat şi se amestecă.

5 Se toarnă intr-o tavă unsă cu ulei, se introduce in cuptor şi se coace 30-45 de minute la foc mediu.

Â

Sfat: Se serveşte caldă sau rece, cu salată de sfeclă şi smăntănă.

Băutura: Fetească Albă

Preparate din peşte

Â

Paste cu verdeaţă şi melci

Â

un ou, 400 g făină, 100 ml apă, 120 g busuioc, 400 g melci, 50 g unt, 250 g roşii cherry, o lingură de muştar cu boabe, 3 roşii, un ardei capia, o ceapă, doi căţei de usturoi, 50 ml ulei de măsline, sare, piper

Â

1 Ceapa şi usturoiul se curăţă de foi şi se toacă mărunt. Se incinge uleiul intr-o cratiţă, se adaugă legumele tocate şi se călesc timp de trei minute.

2 Se curăţă ardeiul capia, se spală şi se toacă mărunt. Se pune peste legumele din cratiţă şi se căleşte două minute.

3 Se adaugă roşiile curăţate de pieliţă şi tăiate in cubuleţe, sarea şi piperul. Se lasă să fiarbă pănă cănd sosul format s-a ingroşat, apoi se adaugă muştarul şi se amestecă.

4 100 g busuioc se mixează impreună cu apa. Se amestecă bine cu oul bătut şi făina pănă cănd rezultă un aluat potrivit de tare.

5 Dacă este nevoie, se mai adaugă făină. Se lasă să se odihnească zece minute, apoi se intinde intr-o foaie foarte subţire. Se taie cu un cuţit in făşii lungi şi se pun la fiert in apă cu sare.

6 Melcii se prăjesc in untul incins, se scot şi se servesc alături de paste şi sosul de muştar.

Â

Sfat: Se pot servi alături de o salată de roşii cherry cu busuioc, sare şi piper.

Băutura: Riesling Italian

Â

Salată de hering cu portocale

Â

4 bucăţi hering afumat, două portocale, o lămăie, 50 ml ulei de măsline, salată verde, 50 g muguri de pin, sare, piper, un vărf de cuţit de pudră de nucşoară, mărar, seminţe de dovleac, seminţe de floarea-soarelui

Â

1 Heringul afumat se curăţă de piele, se taie bucăţi potrivit de mari şi se pune intr-un castron.

2 Portocalele se spală, se şterg cu un şervet şi se taie in felii. Se taie apoi in bucăţele şi se pun intr-o strecurătoare.

3 Intr-un castronel se amestecă sucul de lămăie, sucul de la portocale, sarea, piperul, pudra de nucşoară şi uleiul de măsline. Se amestecă bine, ca să se imbine toate ingredientele, apoi se introduce la rece.

4 Intr-un vas mai mare se amestecă salata verde ruptă in făşii mai mici impreună cu bucăţelele de portocală, peştele şi mugurii de pin.

5 Se pune salata in farfurii, se toarnă deasupra vinegreta şi se presară mărar tocat.

6 Se serveşte imediat sau se poate introduce la rece pentru 30 de minute.

Â

Sfat: Mugurii de pin se pot inlocui cu seminţe prăjite de dovleac sau de floarea-soarelui.

Băutura: Frăncuşă

Â

Salată de ton cu avocado

Â

Două cutii cu ton bucăţi, 4 roşii, 3 bucăţi de avocado, 300 g caşcaval, doi ardei capia, un morcov, doi cartofi, două linguri de capere, ulei de măsline, două lămăi, sare, piper, mărar, parmezan

Â

1 Morcovul şi cartofii se curăţă de coajă, se spală şi se fierb in apă cu sare. Se scot intr-un castron şi, după ce s-au răcit, se taie in cuburi.

2 Bucăţile de avocado se curăţă de coajă, se taie in felii şi se stropesc cu sucul de la o lămăie ca să nu se oxideze.

3 Roşiile se spală, se curăţă de pieliţă şi se taie cubuleţe. Se foloseşte doar pulpa, iar miezul se poate păstra pentru altă reţetă.

4 Ardeii capia se spală, se curăţă de seminţe şi se taie in felii subţiri. Caşcavalul se taie in cuburi sau in felii mai subţiri.

5 Intr-un castronel se amestecă uleiul de măsline cu sucul de la o jumătate de lămăie, sarea, piperul şi mărarul. Legumele tăiate, caperele şi caşcavalul se pun intr-un vas.

6 Se toarnă deasupra vinegreta şi se amestecă. Se pun in farfurii, se adaugă feliile de avocado, bucăţile de ton şi se presară parmezan ras.

Â

Sfat: Dacă salata este prea dulce se poate acri cu sucul de la lămăia rămasă.

Băutura: Vin alb de buturugă

Â

Sardine cu sos picant

Â

500 g sardine, 300 g şprot, 800 g roşii, un ardei iute mic, 3 ardei graşi roşii, 300 g ciuperci mici, 100 ml ulei de floarea-soarelui, sare, piper, pătrunjel, o lămăie, mălai, ceapă, usturoi

Â

1 Peştii se curăţă, li se indepărtează capetele şi se spală. Roşiile se spală, se curăţă de pieliţă şi se taie in cubuleţe.

2 Ardeii graşi şi cel iute se spală, se curăţă de seminţe şi se toacă mărunt. Ceapa şi usturoiul se curăţă de foi, se spală şi se taie cubuleţe sau se toacă mărunt.

3 Ciupercile se curăţă, se spală şi se pun intr-un castron. Se stropesc cu suc de lămăie, se amestecă şi se pun intr-o strecurătoare.

4 Se opreşte puţin ulei pentru ciuperci, iar restul se incinge intr-o cratiţă. Se pun legumele (fără roşii), se călesc timp de cinci minute la foc mediu, apoi se condimentează şi se adaugă roşiile.

5 Se toarnă două pahare de apă şi se lasă să fiarbă pănă cănd sosul a scăzut suficient.

6 Se călesc ciupercile in uleiul oprit şi se pun in sosul de roşii. Cu zece minute inainte de a opri focul, se adaugă peştele şi se fierbe.

Â

Sfat: Se serveşte fierbinte, cu verdeaţă tocată şi mămăligă.

Băutura: Pinot Gris

Preparate din legume

Â

Chifteluţe de brănză

Â

500 g brănză de vaci, 3 ouă, 200 g griş, un dovlecel, 500 g roşii, 4 ardei capia, o linguriţă de busuioc uscat, sare, piper, ulei de floarea-soarelui

Â

1 Dovlecelul se spală, se dă pe răzătoarea cu ochiuri mici şi se pune intr-o strecurătoare. Se presează cu măna ca să se elimine sucul, se pune intr-un vas mai mare, impreună cu brănza de vaci, sarea, piperul şi ouăle bătute.

2 Se adaugă grişul şi se amestecă bine ca să se incorporeze toate ingredientele.

3 Se formează chifteluţe cu măna umedă, se prăjesc in ulei incins şi se scot cu o spumieră.

4 Se aşază pe un şervet absorbant ca să se elimine uleiul in exces, se pun intr-un castron mai mare şi se acoperă cu un capac. Roşiile se spală, se curăţă de pieliţă şi se toacă mărunt. Ardeii capia se curăţă de seminţe şi se taie in cubuleţe.

5 Se incinge puţin ulei intr-o tigaie, se adaugă ardeii capia şi se călesc două minute.

6 Se toarnă roşiile, se adaugă sarea, piperul şi se fierb timp de zece minute la foc potrivit.

Â

Sfat: Chifteluţele se servesc alături de sosul de roşii, presărate cu busuioc.

Băutura: Merlot

Â

Croissant cu porumb

Â

10 g drojdie, 500 g făină, 100 ml apă, 100 ml lapte dulce, două ouă,

200 g boabe porumb din conservă, o conservă ciuperci, 250 g caşcaval, busuioc, sare, piper, ulei de floarea-soarelui, busuioc

Â

1 Laptele călduţ se pune intr-un castron. Se presară drojdia sfărămată in bucăţele şi o linguriţă de sare. Se amestecă, se adaugă puţină făină şi, după ce s-a amestecat, se lasă să dospească zece minute la cald.

2 Făina se cerne şi se pune intr-un vas mai mare. Se toarnă drojdia dizolvată, se adaugă apa călduţă, un ou şi o lingură de ulei.

3 Se frămăntă totul pănă cănd rezultă un aluat potrivit de tare, se acoperă cu un şervet şi se lasă la crescut timp de 20 de minute.

4 Aluatul se imparte in bucăţi egale ce se intind sub formă de cerc. Se taie in triunghiuri egale, se presară caşcaval ras, sare, piper, busuioc tocat, boabe de porumb şi ciuperci scurse de apă.

5 Se rulează sub formă de cornuri, se aşază intr-o tavă unsă cu ulei şi se ung cu ou bătut. Se introduc in cuptor şi se coc la foc mediu timp de 20-30 de minute.

Â

Sfat: Pentru a fi mai pufoase se lasă să crească la loc cald incă zece minute.

Băutura: Riesling Italian

Â

Măncare de legume cu năut

Â

Doi morcovi, doi ardei graşi roşii, două cepe, 4 căţei de usturoi, doi dovlecei, 7 roşii, două conserve cu năut, ulei de floarea-soarelui, sare, piper, mărar, suc de roşii

Â

1 Roşiile se opăresc căteva minute, se curăţă de pieliţă şi se taie mărunt.

2 Dovleceii se spală, se taie in felii subţiri şi se pun intr-un castron. Morcovii se curăţă de coajă, se spală şi se taie in cuburi sau in felii mai groase.

3 Cepele şi usturoiul se curăţă, se spală şi se toacă mărunt. Se pun la călit in ulei incins impreună cu ardeii graşi curăţaţi de seminţe şi tăiaţi mărunt.

4 Se călesc timp de două minute la foc iute şi se adaugă dovleceii. Se călesc căteva minute, se adaugă roşiile, sarea şi piperul după gust.

5 Se toarnă un pahar de apă şi se lasă să fiarbă totul. Cănd legumele sunt fierte se adaugă năutul scurs de apă.

6 Se lasă să mai fiarbă 15 minute şi se mai adaugă apă, dacă este nevoie, sau suc de roşii.

Â

Sfat: Se serveşte fierbinte cu mărar tocat.

Băutura: Chardonnay

Â

Tartă de brănză cu legume

Â

500 g brănză de vaci, 100 g brănză telemea, 300 g cartofi egipteni, doi ardei graşi, două cepe, 4 căţei de usturoi, 200 g roşii cherry, 4 ouă, o conservă de ciuperci in apă, o salată verde, sare, piper, 100 ml ulei, felii de păine

Â

1 Brănza telemea se taie in cuburi şi se amestecă bine cu brănza de vaci. Cartofii se curăţă de coajă, se spală şi se fierb.

2 Se lasă la răcit şi se taie in felii subţiri. Cepele şi usturoiul se curăţă de coajă şi se toacă mărunt.

3 Se incinge ulei intr-o cratiţă, se călesc ceapa şi usturoiul impreună cu ardeii graşi tăiaţi in cubuleţe. Se scot cu o spumieră şi se pun peste brănză.

4 Se adaugă salata verde tăiată in făşii, feliile de cartofi şi ciupercile scurse de apă. Se condimentează cu sare şi piper, se adaugă ouăle bătute, roşiile cherry şi se amestecă.

5 Se unge o formă de tartă cu ulei şi se toarnă compoziţia.

6 Se nivelează, se introduce tava in cuptor şi se coace la foc mediu 30-45 de minute sau pănă cănd tarta capătă o culoare aurie.

Â

Sfat: Se serveşte fierbinte sau rece, cu felii de păine unse cu ulei şi usturoi.

Băutura: Vin alb de buturugă

Â

Â

×